Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Proiect unic la Alba Iulia: Muzeu al Copilului. Investiția se ridică la 2,5 milioane de euro

FOTO https://alba24.ro/muzeul-copilului-la-alba-iulia-o-investitie-de-25-milioane-euro-cand-incep-lucrarile-756824.html

Un Muzeu al Copilului va fi construit la Alba Iulia, fiind vorba despre un proiect unic în ţară. Contractul a fost semnat în 25 februarie, iar investiţia este de aproape 2,5 milioane de euro, majoritatea fonduri nerambursabile, scrie Adevărul.

Potrivit sursei citate, muzeul va dispune de dotări pentru joacă, dar şi pentru învăţare, iar lucrările ar putea începe în trimestrul al treilea al acestui an, conform estimărilor reprezentanţilor Primăriei.

Proiectul are o valoare totală de 11.959.306 lei, din care 11.720.120,03 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă alocată prin MLPDA – AM POR (2.462.676 euro).

„Întreaga clădire se va concepe în jurul ideii de explorare, experimentare, creativitate şi stimulare a simţurilor, astfel că s-au propus o serie de elemente care să augmenteze spiritul ludic al obiectivului. Se vor crea diferite ateliere creative destinate ştiinţei, care vor beneficia de multiple dotări, care să deservească nevoile beneficiarilor de orice vârstă şi categorie, acestea fiind de ultimă generaţie, parte din următoarele categorii: monitoare LCD, video-proiectoare, panouri inteligente, senzori inteligenţi, ochelari VR, aparaturi pentru diferite activităţi de tip IT etc”, susţin iniţiatorii proiectului, citați de Adevărul.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Antreprenorii bihoreni, ajutaţi să obţină finanţări pentru afaceri inovative

Articolul următor

Asociația Producătorilor de Carne de Porc: Creșterea porcilor în gospodăriile populației nu este interzisă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share