Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cel mai mare program de inovare al Europei, prezentat la Cluj

Comisarul european pentru inovare, Mariya Gabriel, a dezvăluit, la Cluj, cel mai ambițios program pentru cercetare de pe continent, Orizont Europa.

“Programul are ca scop să ofere Europei un nou impuls pentru o poziționare la nivel global. Orizont Europa are potențialul de a deveni cel mai important și ambițios program UE pentru cercetare și inovare de până acum. Pornim de la succesul programului Orizont 2020 și construim mai departe prin promovarea unui sprijin puternic pentru inovarea avansată prin intermediul CEI prin crearea unui impact sporit în baza misiunilor de cercetare-inovare și prin raționalizarea peisajului din domeniul parteneriatelor”, a spus Mariya Gabriel.

Aceasta a participat la un dialog cu cetățenii cu tema “Orizont Europa: provocări și perspective”. Tema centrală a fost viitorul program-cadru pentru cercetare și inovare “Orizont Europa”, ce va impulsiona impactul științific, economic și social al fondurilor europene. Orizont Europa investește în modelarea viitorului prin intermediul cercetării și inovării.

Programul poate oferi sprijin pentru transformarea provocărilor în oportunități, îmbunătățind astfel viața cotidiană a europenilor. Dialogul cu cetățenii a fost un forum pentru discuții în privința impactul programului și a principalelor sale noutăți, cum ar fi Consiliul European pentru Inovare sau Misiunile Orizont.

“Investițiile la nivel local și regional în ecosistemul de inovare vor permite, de asemenea, găsirea în mod eficient de soluții la problema exodului de creiere prin transformarea lui într-un influx de creiere. Politica de coeziune deja oferă răspunsuri acestei provocări, însă programul Orizont poate furniza un sprijin important prin acțiuni la nivel local și colaborarea mai eficientă cu orașele și regiunile“, a spus Emil Boc.

Dezbaterea s-a concentrat pe subiecte din domeniul inovării, cercetării, tineretului și startup-urilor, prin intermediul acestora subliniindu-se oportunitățile concrete care există pentru audiența locală.

Discuțiile s-au axat pe modul în care exodul de creiere poate fi transformat în mobilitatea acestora, pe modalitățile de garantare a justiției sociale, pe importanța participării active a cetățenilor în identificarea priorităților pentru Misiunile Orizont, pe accentul pus pe investițiile în startup-urile și întreprinderile mici și mijlocii ce se concentrează pe soluții durabile și tehnologii ”verzi”, pe construirea unei rețele de orașe europene ce promovează inovarea și pe nevoia de a utiliza mai bine și mai eficient resursele.

A fost subliniată importanța furnizării și promovării de informații în ceea ce privește oportunitățile existente, fie în termeni de fonduri, fie de alte tipuri, precum și privind rezultatele obținute din acțiunile de cercetare și inovare. Comisarul a trecut în revistă următorii pași din procesul de planificare strategică, care vor defini prioritățile incluse în apelurile de propuneri de proiecte din primii patru ani ai Orizont Europa.

Gabriel a confirmat angajamentul Comisiei Europene de a asculta cetățenii, inclusiv tinerii, și de a lua în considerare nevoile lor în procesul de configurare a Orizont Europa. Dialogurile cu cetățenii îi implică pe toți membrii Comisiei Europene și au loc în toate statele membre UE.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bilantul PINUM confirma boomul de proiecte in rezidential

Articolul următor

Platformă virtuală de internship, activată pentru companiile din zona Clujului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share