Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Feminitate la puterea a treia

De doi ani, de când am început să scriu aceste advertoriale, implicarea emoțională nu a fost niciodată atât de mare ca acum, când trebuie să scriu despre oamenii din echipa mea. Fiind luna Femeii, voi prezenta doar partea feminină a echipei – partea masculină va fi prezentată la o dată viitoare ?.

 

În toate cărțile și studiile de specialitate se spune că tu, ca manager sau coordonator al unei echipe, nu ai voie să te implici, respectiv atașezi emoțional de oamenii tăi, fiindcă nu poți fi rațional, nu poți lua decizii raționale sau și mai rău, îți poți arăta slăbiciunea.

Voi contrazice toate aceste studii.

Experiența mi-a dovedit-o că, înainte de a fi manager, suntem oameni. Oamenii sunt emoționali – chiar dacă nu întotdeauna lăsăm să se vadă acest lucru, iar deciziile pe care le luăm, împreună cu impactul și rezultatul lor, trebuie să fie foarte bine cântărite înainte de a fi puse în aplicare.

Ca om de resurse umane, cu atât mai mult contează partea emoțională, iar atașamentul față de echipa mea, o dovedește din plin.

Fetele din echipa de HR a VCST Alba sunt frumoase.

Sunt frumoase ca femei, ca personalitate, ca oameni.

Sunt mereu acolo să ajute, pregătite cu idei noi, creative, implicate, ambițioase, vesele, dar, așa cum spunea cineva, “sunt niște mici îngerași cu gheruțele la vedere” ?.

Sunt soții, mame, iubite, prietene și colege.

Le voi prezenta în ordinea seniorității lor în companie.

 

Monica – face parte din echipa VCST Alba din anul 2017, luna aprilie. Ea este responsabilă cu partea de formare și dezvoltare profesională a angajaților. Nu întâmplător, acest job i se potrivește ca o mănușă, ea la bază fiind profesor de matematică.

Este o fire analitică, foarte bun comunicator, bun ascultător, întotdeauna cu un sfat bun la ea, dar și critică atunci când situația o impune. Când există o dezbatere în echipă – despre orice temă ar fi vorba – în cele mai multe dintre cazuri, părerea ei este una definitorie.

Pentru ea VCST este un mod de viață, unde are oportunitatea de a-și îmbogăți abilitățile de comunicare și interacțiune cu colegii, iar abilitățile dobândite ca profesor o ajută să se implice activ în formarea și dezvoltarea profesională a colegilor, iar satisfacțiile nu pot fi exprimate în cuvinte.

“Implicarea reală a echipei de management în identificarea nevoilor de instruire, în creșterea nivelului de competențe și cunoștințe a angajaților, cât și îmbunătățirea continuă a activităților de instruire în cadrul proceselor de producție din organizație, este apreciată și rezultatele nu întârzie să apară”, spune Monica.

 

Ioana – s-a alăturat echipei în anul 2017, luna septembrie. Principalele ei sarcini sunt recrutarea, employer branding și organizarea evenimentelor interne.

Este un foarte bun organizator, se descurcă în cele mai complicate situații, găsește soluții atunci când credeam că nu mai există, un foarte bun negociator, implicată în tot ceea ce face și, discuta întotdeauna – fără nici o reținere – despre “elefantul din cameră” ?, adică problemele evidente, dar despre care nimeni nu vrea să vorbească.

Pentru Ioana VCST reprezintă “locul ideal unde te poți dezvolta din punct de vedere profesional și poți deveni o Femeie de carieră, dar în același timp înseamnă a doua casă, pentru că petrecem aici mai mult de 8 ore pe zi, timp care nici nu-ți dai seama când trece, când faci meseria pe care ți-ai ales-o cu drag și mai ales, cu dăruire.

Sunt atât zile cu soare, cât și zile cu nori. Provocările apar zilnic, situații care mai de care mai neobișnuite, însă, cheia rezolvării lor e prioritizarea. Cu răbdare și dorința de a le rezolva pe toate, în cel mai favorabil mod, întotdeauna obții rezultatul dorit. Eu nu sunt adeptă “lasă pe mâine”, dacă pot rezolva azi. După principiul acesta funcționez. Și vai ce bun e sentimentul pe care-l ai seara, când pui capul pe pernă și eșți mulțumit de tine și de ziua care se încheie!”

 

Mădălina – ne face zilele mai senine din luna decembrie a anului 2018. Este cea mai tânără membră a echipei, cu o energie și creativitate surprinzătoare. Responsabilitățile ei principale sunt recrutarea și online media.

Este parte a generației Z, foarte creativă, optimistă, curioasă, cu mult bun simț, bun comunicator, mereu gata să ajute și loială.

Mădălina recunoaște că “VCST pentru mine înseamnă profesionalism, oameni frumoși, stabilitate, respect, înțelegere și veselie. În câteva cuvinte, înseamnă locul de muncă ideal.

Provocările sunt diverse, iar majoritatea se leagă de comunicare. Oamenii comunică diferit, iar aici apare magia unui om de HR. În consecință, provocarea principală este să înțeleg mesajele dintr-o comunicare, iar cheia succesului este întotdeauna empatia. Orice situație în care empatia este prezentă, este mai frumoasă și mai ușor de gestionat.”

 

Așa cum menționam mai devreme, să scrii despre echipa care este alături de tine zilnic, fără de care nu poți exista, fără de care lucrurile nu merg înainte, este legată de multă emoție și recunoștință.

Colegele mele au definit ECHIPA într-un mod original, specific fiecăreia:

Monica – “Am șansa de a afla lucruri noi, de a lucra într-un mod creativ și benefic, atât sufletește, cât și mental.ʺ

Ioana – “Motivele pentru care sunt în această companie sunt cele enumerate mai sus, însă când vine vorba de echipă, aici atingi un subiect sensibil. De ce? Pentru că simt că echipa din care fac parte este chiar una ideală. Noi chiar funcționăm ca o echipă. De unde și rezultatele excepționale ale fiecărui proiect în care suntem implicați. Toți venim cu idei, suntem deschiși și discutăm orice problemă care apare. Așa funcționează HR-ul în VCST Alba.

Unde mai pui că găsești și înțelegere, atât la colegii din birou, cât și la managerul nostru, care e un om cald, mereu acolo să-ți vină în ajutor, de fiecare dată când avem o problemă, fie job related, fie personală, dat fiind faptul că suntem oameni și problemele apar, fără să le chemi.”

Mădălina – “Echipa este cea mai importantă parte a unei companii. Dacă există colaborare și înțelegere, lucrurile nu au cum să nu funcționeze. Iar eu am șansa să lucrez alături de “cei mai tari” colegi, și când spun asta mă refer în special la colegii de department. Am parte de înțelegere, de oameni de la care am ce învăța, de zile senine și de un manager cu care pot vorbi orice. Suntem și colegi, dar și prieteni, iar asta este cel mai puternic aspect care mă motivează să fiu parte din această companie.”

Rolul HR-ului, într-o companie de producție, este unul mai mult decât important: gestionarea Resursei Umane, interacțiunea cu colegii, din toate departamentele, disponibilitatea de a-i ajuta, comunicarea interumană și implicarea.

Va mulțumesc, fetelor, pentru că sunteți aici, pentru tot ceea ce faceți ca muncă noastră să fie mai ușoară în fiecare zi și, nu în ultimul rând, pentru zâmbete! ?

O primăvară minunată tuturor Doamnelor și Domnișoarelor din VCST Alba!

Gyöngyi Hunyadi,

HR Manager VCST Alba

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Prima Shops va deschide o galerie comercială la Satu Mare, spre Carei

Articolul următor

Primarii învață cum să aibă o administrație inteligentă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Cultură în tramvai, la Timișoara

Un proiect inedit a fost lansat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în colaborare cu Societatea de…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share