Antreprenori Asigurări/Burse București Ultimele stiri

BVB lansează cartea cu poveștile de succes ale celor 15 companii finaliste ale celei de-a treia ediții a programului Made in Romania

Made in Romania: Liga BVB, programul fanion al Bursei de Valori București (BVB) adresat companiilor românești, a ajuns la finalul celei de-a treia ediții, eveniment care este marcat prin lansarea cărții ”Made in Romania: 15 companii pentru creșterea economiei românești și poveștile lor de succes”. Este o carte de 100 de pagini care include poveștile de creștere a celor 15 companii finaliste ale celei de-a treia ediții: Adservio, Agroserv Mariuta / Lăptăria cu caimac, AMC RO Studio, Annabella – Fabrica de conserve Râureni, AROBS Transilvania Software, Catena, DocProcess, Elba, Jidvei, Köber, NOAH Watches, Rodbun, Salad Box, Typing DNA și Vivre Deco.

 

Cartea poate fi citită și descărcată de pe site-ul dedicat programului Made in Romania www.bvbleague.ro sau AICI.

“Made in Romania este unul dintre pilonii strategiei BVB de a contribui la dezvoltarea economică a României, prin susținerea eforturilor de diversificare determinate de inovație și cunoaștere ale antreprenorilor români. Ținând cont de contribuția IMM-urilor în PIB și de crearea de locuri de muncă, scopul Made in Romania este să contribuie la dezvoltarea companiilor românești, prin sprijinirea și promovarea acestora, oferindu-le o întreagă comunitate de finanțatori și consultanți care să le ajute să se dezvolte sustenabil. Toți antreprenorii, indiferent de industria în care activează, merită o șansă să prospere. Multe dintre companiile pe care le-am întâlnit încă de la lansarea Made in Romania sunt fantastice, au un model de afaceri viabil, unele performează pe segmentul lor de piață, unele pot deveni produse globale, iar alte pot deveni chiar companiile economiei viitorului“, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

Cele 15 companii finaliste au ajuns în finală după o jurizare amănunțită și foarte atent realizată de 24 de experți în diverse domenii ale economiei. În jurizare au fost analizate aproape 300 de companii românești, număr cu aproape 50% peste cel din precedenta ediție (201) și, totodată, aproape dublu față de prima ediție a programului din 2017 (166). În cele trei ediții, BVB a interacționat cu aproximativ 600 de companii românești.

“Mazars a făcut parte din această călătorie a proiectului Made in Romania încă de la prima ediție. Patru ani mai târziu, împreună cu Bursa de Valori București – BVB, suntem mândri să sprijinim în continuare antreprenorii și business-urile locale în dezvoltarea lor continuă. Având în vedere aceste vremuri tulburi, ne-am stabilit un obiectiv, care ne ajută să rămânem concentrați asupra misiunii noastre de a crea valoare adăugată clienților noștri. Obiectivul este de a lucra alături de toți partenerii și companiile participante în cadrul workshop-urilor Made in Romania și împreună să putem reuși minimizarea impactului negativ în activitatea companiilor și identificarea a noi oportunități de creștere”, a menționat Răzvan Butucaru, Partner, Financial Services & Advisory Leader, Mazars România.

“Am avut oportunitatea de a participa în a treia ediție a programului Made in Romania și am descoperit multe povești frumoase. Am întâlnit antreprenori, vizionari și am aflat despre afaceri superbe care se dezvoltă în România. Sper să avem oportunitatea de a investi în aceste afaceri în viitor și de a le ajuta să crească”, a spus Mihai Purcărea, CEO BRD Asset Management.

“Avem nevoie de povești de succes din mediul de business din România, pentru că acestea pot duce economia țării la nivelul următor. Trecerea la nivelul următor nu poate fi realizată fără a promova și a îmbunătăți transparența și reputația companiilor românești cu potențial pentru ca acestea să obțină cu ușurință capital suplimentar necesar pentru dezvoltarea afacerii. Sprijinim proiectul Made in Romania, care își propune să promoveze poveștile de succes ale României, pentru că este o idee bună să investești în țara ta”, a afirmat Horia Braun Erdei, CEO Erste Asset Management.

“Made in Romania este un exemplu al modului în care companiile românești se dezvoltă în mod semnificativ în sectoare largi, cu o dezvoltare extraordinară în unele dintre acestea. Antreprenorii români sunt foarte agili, reacționează ușor și la timp la provocările și riscurile prin care trec piețele. De asemenea, suntem foarte bucuroși să vedem spiritul creator românesc în cel mai bun moment. Există o serie de start-up-uri din domeniul tehnologiei românești care se concentrează cu succes pe dezvoltarea propriilor produse inovatoare și nu doar pe outsourcing. Aceste trăsături creează un țesut important de susținere a cunoștințelor și a celor mai bune practici care se consolidează în România, facilitând evoluția altor noi antreprenori și start-up-uri. România este un exemplu în acest sens, iar numărul de noi afaceri românești crește în fiecare an”, a declarat Kurt Weber, CEO Horváth & Partners Consultants Management.

“Mă bucură foarte mult să vedem că Made in Romania devine o tradiție a bursei noastre. Cred că ideea de a deschide o conversație între public, investitori existenți și potențiali, și companiile de top de la noi din țară este cât se poate de importantă pentru dezvoltarea economică a României și, în același timp, pentru relevanța pieței noastre de capital. În acest sens, sunt bucuros că toate ofertele intermediate până acum de Tradeville s-au bucurat de succes și mă gândesc că replicarea acestui succes la scară națională ar avea un efect deosebit de bun, mai ales acum când vedem cât de importantă este ideea finanțării cu «capital răbdător» pe care îl pot oferi investitorii la bursă companiilor și antreprenorilor”, a declarat Ovidiu Dumitrescu, Directorul General Adjunct al Tradeville.

“Ne bucurăm că am putut fi parte din această ediție a Made in Romania. Este încurajator să cunoaștem atâtea idei valoroase și oameni deosebiți. Suntem dedicați susținerii antreprenoriatului românesc prin serviciile inovatoare pe care le oferim – consultanță pentru start-up-uri și IMM-uri și facilitarea accesului la surse de finanțare”, a spus Carmen Mariș, Partener Civitta România.

”Prin Made in Romania, BVB și partenerii săi pun lumina reflectoarelor pe companii românești cu potențial ridicat, care intră, astfel, pe radarele finanțatorilor și consultanților autohtoni și internaționali. Totodată, prin programul de training-uri antreprenorii și echipele lor pot să-și valideze singuri modelul de afaceri, să testeze noi oportunități de business și să găsească inspirația și finanțarea necesară pentru a-și alimenta călătoria în drumul lor spre succes. Expunerea pe care Made in Romania o oferă multor companii și ideile de accelerare a creșterii, inclusiv finanțarea prin bursă sau programe de stock option plan, sunt similare unui motor cu oxid de azot pentru antreprenorii determinați să-și dezvolte business-urile. Programul Made in Romania poate crea ambiții și poate aprinde idei noi în moduri de neimaginat până la acel moment pentru antreprenori”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Participarea la acest proiect este gratuită și voluntară. Companiile care au fost desemnate de către terți vor fi informate cu privire la desemnarea lor și li se va cere să-și dea acordul pentru a fi luate în considerare în cadrul programului. Mai multe informații despre Made in Romania sunt disponibile pe website-ul www.bvbleague.ro .

Made in Romania este un program unic care își propune să identifice și să promoveze antreprenoriatul românesc. În cursul anului 2019, partenerii principali care au sprijinit derularea proiectului sunt BCR, BRD – Groupe Societe Generale, Grupul Financiar Banca Transilvania, BRD Asset Management și Erste Asset Management, alături de Catalyst Romania, Civitta România, Horváth & Partners Management Consultants, Inoveo, Mazars, Tradeville, Cramele Recaș și DIGI24, în calitate de partener media.

Related posts

Studenţi ai UBB, într-o competiţie de management strategic, în Washington

redactia

Asocierea Brasig Strabag -Swietelsky, câștigătoarea licitației pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, contract de 700 milioane euro

Stefana Muresan

Sibiul – capitala mondială a modei, Feeric Fashion Week revine

Ligia Voro

Singurul restaurant-pescărie din Europa aprovizionat direct din portul Villajoyosa

Ligia Voro

Flota aeriană a României, printre cele mai mici din UE: 62 de avioane, dintre care 24 au peste 20 de ani

Papuc Irina

GIC achizitioneaza P3 cu 2,4 miliarde de euro

Ionut Oprea

Școală duală din Cluj-Napoca, cu 11 firme româneşti, germane, olandeze şi franceze partenere

Stefana Muresan

Primăria Oradea vrea o parcare “în trepte”, lângă Spitalul Judeţean

redactia

66,5 milioane euro, fonduri europene, pentru modernizarea sistemelor de apă şi canalizare din Arad şi Mehedinţi

Stefana Muresan

Transportatorii din Ardeal își vor școli angajații pe banii Europei

Nora Dumitrescu

WATFORD Insurance se lanseaza oficial pe piata asigurarilor din Romania

redactia

Cea de-a V-a ediție a expo-conferinței Smart Cities of Romania

Ligia Voro

Constructorul a lucrat la turla Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea

Ligia Voro

Situația IMM-urilor si a fondurilor europene

Ionut Oprea

Proiecte europene în valoare de aproape 9 mil. euro în domeniul sănătații, aprobate pentru Oradea

redactia

Fabrica de prelucrare a lemnului Kastamonu din Reghin, afaceri de 117 mil. euro în T3

Stefana Muresan

Cooperativa agricolă „Arome Transilvane” – prima asociație de producători de fructe de pădure din Cluj

redactia

UVT finanțează 200 de afaceri cu granturi de până la 40.000 de euro

Stefana Muresan

Cetatea Sarmizegetusa Regia va fi restaurată, cel mai mare proiect din acest domeniu din ultimii 30 de ani

Stefana Muresan

Mall-urile Zalăului, deschise la foc automat

Nora Dumitrescu

[Enjoy Transylvania!] Drumul aurului

Transilvania Business

Cea mai bună performanță din ultimii 5 ani pentru grupul DENT ESTET la nouă luni: creștere cu 34% a cifrei de afaceri față de 2018

Nicolae Pop

EnergoBit, cifră de afaceri bugetată pentru acest an de aproximativ 70 mil. euro, în creştere cu 27%

Stefana Muresan

Primarul Sibiului: Poate fi oportună intrarea în Alianța Vestului

redactia

Leave a Comment