Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

BCR donează 2,5 milioane de lei pentru lupta împotriva pandemiei COVID-19

Banca Comercială Română mobilizează 2,5 milioane de lei pentru lupta împotriva pandemiei COVID-19. Banii sunt deja direcționați către spitalele locale, comunitățile și ONG-urile implicate în procurarea și colectarea materialelor sanitare, sprijinul persoanelor vulnerabile – în speciale cele în vârstă și fără ajutor – în educația privind prevenția și protejarea oamenilor, dar și către eforturile de a asigura învățământ de la distanță.

Suntem într-un moment în care trebuie să fim solidari unii cu alții, să aducem împreună ce avem mai bun. Facem parte zi de zi din comunitățile locale, lucrăm împreună cu ele și credem în puterea comunității. Așa că am decis să ne implicăm și mai mult în susținerea lor, pentru a contribui la efortul comun de a trece cu bine peste această perioadă.

Printre inițiativele la care contribuim în mod direct și concret se numără susținerea fondului de urgență pentru spitale deschis de organizația Salvați Copiii. Suplimentar, colegii noștri din toată țara sunt în contact permanent cu unitățile medicale locale și le-am pus la dispoziție un fond din care le pot oferi suport financiar. Vrem să ajutăm repede și exact acolo unde este nevoia cea mai mare.

În plus, pentru că rolul principal al unei bănci este de a asigura susținerea ideilor care ajută la dezvoltarea societății, am decis să extindem suportul acordat, prin Acceleratorul BCR-InnovX, firmelor și antreprenorilor care propun soluții inovatoare în tehnologie pentru provocările din sănătate și economie induse de Covid-19.

Facem un apel către toată comunitatea de business, greu încercată zilele acestea, pentru a-și oferi sprijinul, în eforturile de combatere a pandemiei. Dincolo de cifre și orice fel de prognoze, avem datoria acum, mai mult decât oricând, să ne gândim cum putem contribui la binele societății chiar și prin gesturi mici, idei și soluții pentru comunitate”, a declarat Sergiu Manea CEO BCR.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Restaurantele orădene nu mai plătesc chirie pe perioada stării de urgență

Articolul următor

5 trilioane de dolari - suma pe care liderii G20 au decis s-o injecteze în economia mondială

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share