Analize Ultimele stiri

Mai multe publicații locale îi cer lui Ludovic Orban declararea presei drept domeniu de interes strategic și câteva măsuri de sprijin

- ludovic o - Mai multe publicații locale îi cer lui Ludovic Orban declararea presei drept domeniu de interes strategic și câteva măsuri de sprijin

Stimate domnule Ludovic Orban,

Având în vedere că:

mass-media și publicitatea sunt domeniile care resimt puternic și imediat efectele oricărei crize de pe piață;

ținând cont că reflexul nefericit al multor companii în față recesiunii este să reducă în primul rând bugetele de media și promovare;

având în vedere că pandemia de coronavirus a generat deja pierderi pentru presă și agenții, transpuse în contracte suspendate sau reziliate, facturi amânate la plată, evenimente anulate etc.;

așteptându-ne ca efectele negative în plan economic ale pandemiei să depășească cu mult perioada stării de urgență;

reafirmând faptul că mass-media are o importanță strategică în orice stat democratic, nu doar in perioadele de criză,

Vă transmitem, Domnule Prim Ministru, această scrisoare deschisă, trimițându-vă cele mai bune gânduri de susținere, fiindcă actualul context este unul dificil și suntem convinși că nu vă este ușor să gestionați în aceste zile România.

Este însă responsabilitatea pe care ați ales-o, motiv pentru care, in calitate de reprezentanți ai presei locale, vrem să aflați și punctul nostru de vedere vizavi de situația dificilă prin care trece breasla noastră.

Am văzut în spațiul public și alte cereri de sprijin sau scrisori deschise adresate de către diverse organizații, sau moguli, sau foste nume mari ale presei românești. Noi nu suntem moguli, nici nume mari ale presei românești, noi facem presă locală cu mândrie și responsabilitate, fiind prima sursă de informare în comunitățile pe care le reprezentăm.

Vă aducem perspectiva noastră despre măsurile de sprijin economic care s-ar impune pentru companiile din presă și publicitate, având în vedere starea de urgență. Niciodată presa nu va cerși sprijin nemeritat. Niciodată presa nu se va milogi pentru beneficii exagerate, niciodată presa, chiar primind aceste măsuri de sprijin, nu va renunța la a critica puterea, guvernele, partidele de opoziție sau alte puteri în stat atunci când se impune.

Sub aceste auspicii, vă solicităm declararea presei ca domeniu de interes strategic și asimilarea presei, publicității și relațiilor publice la serviciile creative fiscalizate similar tehnologiei informaționale IT.

Vă rugăm să aveți în vedere, de asemenea, posibilitatea suportării de către stat, pe perioada stării de urgență și încă trei luni după anularea ei, a 75% din salariul de bază integral asimilat prin contractul de muncă și a 65% din contractele ce vizează drepturile de autor fără obligativitatea trecerii în șomaj a jurnaliștilor, cu prevederea continuării obligatorii a activității, presa fiind un domeniu strategic care nu poate opri activitatea.

Pe perioada stării de urgență și a anilor 2020-2021, vă rugăm să dispuneți cheltuirea bugetelor publice de publicitate, inclusiv Primării, Prefecturi, Consilii Județene, ale tuturor entităților concentrate și deconcentrate și/sau companii cu capital majoritar de stat în mod transparent și responsabil, pe principiul distribuției echitabile, către toate companiile de presă cu cod CAEN aferent, cu o vechime neîntreruptă de minim 3 ani, minim 1 angajat cu carte de muncă, sau PFA, acolo unde este cazul.

Societățile de presă scrisă, presa online sau audio-vizuala trebuie să dovedească în mod concret prezența editorială pe piață prin certificări – fie BRAT sau Google Analytics, fie prin facturi de tipar sau chitanțe de abonamente sau prezenta in must-carry, pentru televiziuni.

Se impune si aplicarea cotei de 5% TVA pentru serviciile de publicitate facturate de către agențiile de publicitate și/sau presă certificate astfel prin cod CAEN.

De asemenea, vă rugăm să luați în considerare updatarea legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public chiar și prin Ordonanță de Urgență. La 19 ani de la emiterea ei, această lege care a ajutat enorm opinia publică, presa și, în general, democrația, are nevoie de temeinice înnoiri potrivit contextului și dezvoltării noilor tehnologii.

Vă rugăm să luați în considerare și această perspectivă atunci când veți gândi eventuale măsuri de sprijin pentru presa românească, nu musai a patra putere în stat, dar cu siguranță un sprijin real și constant al dezvoltării societății românești în ultimii 30 de ani.

Semnatarii:

Liviu Alexa – director NCN Cluj Horia Bogdan – director Trend Communication Victor Lungu – redactor șef Ziar de Cluj Mihai Moga – redactor șef Ziua de Cluj Liviu Man – director Gazeta de Cluj Alin Golban – redactor șef CluJust.ro Alexandra Raluca Mureșan – redactor șef Buna Ziua Cluj Florin Danciu – director Cluj24.ro Aurelian Grama – director Zi de Zi – Târgu Mures Ionuț Doduț – redactor șef Ziarul Clujeanului Nicolae Pop – director Transilvania Business Dan Pârcalab – director Gazeta de Maramureș Claudia Andron – director Bistriteanul.ro Corin Cherecheș – director Glasul Maramureșului Răzvan Mircea Govor – director Gazeta de Nord Vest Satu-Mare Florin Briaur – redactor șef Buna ziua Iași Mirona Oltean – producător NCN TV Rian Farcașiu – redactor șef Stiri de Bistrita Cristian Birjac – redactor șef Ziarul de Salaj Sorin Orzac, administrator ziarmm.ro Vasile Iluț – redactor șef Graiul Maramureșului Adina Marica – redactor șef Ziarul de Craiova Mica Svab – director televiziunea TL+ Maramureș Nicoleta Cristea – redactor șef Stiri de Focșani Livia Botici – redactor șef Ziar de Hunedoara Claudia Untaru – redactor șef Ziar de Arad Simona Suciu – redactor șef Stiri de Brașov Dănuț Zuzeac – redactor șef Ziar de Suceava

Related posts

Liderii din industria mobilei – Aramis Invest, Taparo și Ecolor – au ales soluțiile NTT DATA Romania

Stefana Muresan

ADR Centru: Biserică de secol XIII din Harghita, monument istoric, va fi restaurată cu fonduri UE

Stefana Muresan

Viitor incubator de afaceri la Târgu Secuiesc, realizat prin fonduri Regio

Ligia Voro

Continental Sibiu se extinde: un spațiu de producție și un centru de cercetare vor fi inaugurate până la final de an

Papuc Irina

Tabără de restaurare a Castelului Bánffy din Bonțida

Traian Dan

ELIT România continuă colaborarea cu P3

Ionut Oprea

Vești bune: Uzinele Dacia sunt gata să reia progresiv activitatea industrială

Papuc Irina

Fostul hotel al lui Paszkany va fi demolat

Nora Dumitrescu

Tarom, dar special pentru toţi copiii pasageri

redactia

IRUM creşte cu 15% producţia la Reghin

Stefana Muresan

Un nou showroom eMAG, inaugurat la Sibiu cu o zi înainte de Black Friday

Papuc Irina

Angajații performanți ai Grupului Teraplast, recompensați cu acțiuni în valoare de 1,8 milioane de lei

Stefana Muresan

Asociaţiile civice care militează pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş solicită declararea autostrăzii drept obiectiv de interes strategic naţional

redactia

Românii vor introducerea unor prețuri de referință pentru reparațiile auto

Traian Dan

Firmele cu cercetare în Nord-Vest vor primi până la 10 mil. euro

Nora Dumitrescu

Afacerile AdePlast au crescut cu 10% în primul trimestru

Stefana Muresan

Bitdefender, City Promotions, Clock Advertising , Arobs Transilvania Software și Mercury360 Communications, în topul Best Employers

Stefana Muresan

Valoarea companiilor românești listate la bursă a crescut cu 8 miliarde de euro în patru ani

Stefana Muresan

Roboții colaborativi, demonstraţii practice la Oradea

Traian Dan

Selecție pentru afacerile cu specializare inteligentă din Ardeal

Nora Dumitrescu

Dezvoltarea sectorului IT, o prioritate pentru Oradea

Ligia Voro

România poate deveni țara din UE cu cele mai multe femei în domeniul IT&C

Stefana Muresan

Analiză KeysFin: Industria locală de pharma la un maxim istoric în 2020

Ligia Voro

Zalăul va avea primul bazin de înot

Nora Dumitrescu

Leave a Comment