Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Compania de Investiții a reabilitat un pavilion de infecțioase în Sălaj

6,6 milioane de lei au fost investiți în reabilitarea, modernizarea și dotarea Pavilionului de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din municipiul Zalău, din județul Sălaj.

Secția de spital a fost modernizată și respectă normele și standardele actuale de igienă. Pavilionul are 62 de paturi, este singurul cu acest specific din Sălaj (atât pentru adulți, cât și pentru copii), iar necesitatea reabilitării este cu atât mai mare în contextul actual al pandemiei de coronavirus.

“Toate investițiile în sistemul sanitar, și nu numai, derulate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI), vor continua. Vom duce la bun sfârșit investiții absolut necesare în acest context în care România luptă cu boala. Dau asigurări constructorilor că toate lucrările vor fi plătite”, a declarat ministrul Ion Ștefan.

Principalele intervenții asupra clădirii ce va găzdui secția de boli infecțioase au vizat oferirea unor condiții de primire cât mai confortabile și mai sigure pacienților, îndeosebi luând în considerare patologiile tratate, prin recompartimentarea saloanelor.

Au fost create și zone destinate recepției / triajului pacienților, ambulatoriului de specialitate și centrului antirabic, cât și zone de așteptare destinate aparținătorilor pacienților. Instalațiile interioare au fost refăcute, iar restaurarea unor elemente ale clădirii, dat fiind caracterul și specificul acesteia (clădire de patrimoniu, din 1912), reprezintă un alt aspect al lucrărilor de reabilitare și modernizare.

SJU Zalău este una dintre unitățile spitalicești din județ ce va prelua și trata potențialele cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Secția de boli infecțioase are o capacitate de 62 paturi, 5 medici și 33 asistenți medicali, infirmiere și îngrijitori.

Pentru acest modul CJ a mobilizat 730.000 de lei, mobilierul și echipamentele aferente menționate aflându-se în diverse stadii de contractare / livrare, dată fiind și situația de contractare a pieței de profil în actualul context mondial. 

Lucrările de reabilitare și modernizare contractate cu CNI se înscriu în demersurile CJ și SJU de modernizare și extindere a infrastructurii unității spitalicești – cele mai recente proiecte destinate modernizării infrastructurii ori zonelor funcționale aflându-se în diverse stadii, cu o valoare de 33,7 milioane de lei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

POZITIV TB: Mihaela Radu - „Urmează miza pe munca de acasă și part time”

Articolul următor

Orădenilor li se va lua temperatura la intrarea în piețe și la sosirea la muncă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share