Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cîțu: Românii pot cere amânarea ratelor. Pentru cheltuielile anunțate fondurile au fost suplimentate cu 7 miliarde de lei

Românii pot cere amânarea ratelor începând de azi, a anunțat luni seară ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Oficialul a precizat că normele de aplicare a ordonanței de urgență privind amânarea ratelor cu 9 luni pentru românii afectați de criza economică au fost publicate în Monitorul Oficial.  Totodată, ministrul a anunțat că a prezentat prima rectificare bugetară din acest an, menționând că fondurile pentru asigurarea cheltuielilor legate de șomajul tehnic și alte forme de ajutor au fost suplimentate cu 7 milairde de lei.

„Începând de azi, românii pot să solicite amânarea ratelor”, a declarat Florin Cîțu după ședința de Guvern.

„În următoarele 45 de zile, românii au timp să depună cereri pentru amânarea ratelor”, a mai adăugat ministrul. În cadrul unei declrații de presă, acesta le-a cerut băncilor să analizeze cu prioritate aceste solicitări venite de la clienții aflați în dificultate de a plăti ratele creditelor.

Cîțu a declarat în cadrul briefingului că în şedinţa de azi a Guvernului a prezentat prima rectificare bugetară din acest an în primă lectură.

„Majoritatea fondurilor se vor duce către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Pentru Ministerul Sănătăţii sunt mai multe cheltuieli pentru spitale, dar vreau să menţionez clar că vom suplimenta bugetul pentru plata concediilor medicale cu cel puţin un miliard de lei. În ceea ce priveşte cheltuielile pe care le-am anunţat deja, cu şomaj tehnic şi cu alte forme de ajutor, şi acolo am suplimentat fondurile cu cel puţin 7 miliarde de lei ca să ne asigurăm că pentru perioada stării de urgenţă şi perioada prelungită a stării de urgenţă fondurile sunt acolo, că oamenii primesc banii în cel mai rapid timp şi nu există întârzieri”, a spus ministrul Finanţelor.

Acesta a explicat că efortul bugetar este unul foarte mare în această perioadă.

„Efortul bugetar este unul foarte mare în acest moment. Avem o creştere a cheltuielilor şi veţi vedea cât înseamnă la momentul în care vom publica rectificarea bugetară, dar şi o scădere a veniturilor pentru că foarte multe companii au fost închise, asta înseamnă că deficitul pentru anul 2020 creşte semnificativ. O creştere a deficitului semnificativ înseamnă şi o finanţare mult mai complicată pentru această perioadă, rolul nostru este acela de a ne asigura că oamenii primesc la timp şi pensii, salarii, ajutor de şomaj, dar asta nu înseamnă că va fi uşor. De aceea, în acest context ne uităm la o reevaluare a cheltuielilor bugetare pentru tot anul. Vom avea o concluzie cât mai curând şi vom veni şi cu această informaţie”, a transmis Florin Cîţu.

Ministrul a făcut un apel către companii să plătească la buget venituri şi contribuţii în această perioadă, iar Guvernul va transmite rapid înapoi aceşti bani în economie.

„Pe partea de venituri, am mai spus şi repet, companiile care au astăzi activitate şi vor să plătească la buget venituri, contribuţii, ar trebui să o facă pentru că noi vom transmite înapoi în economie aceşti bani foarte rapid, aşa cum am făcut în martie când am dublat suma rambursată de TVA la trei miliarde de lei. Vom continua să facem acest lucru, chiar în aprilie vom face returnarea TVA cu un control ulterior, dar dacă noi facem acest efort este nevoie ca şi din partea cealaltă să vină veniturile, să continuăm să menţinem acest circuit în economie al banilor pentru că trebuie să menţinem activitatea atât a companiilor, dar şi fluxul acesta. Asta înseamnă pentru noi și un cost de finanțare mai mic”, a explicat ministrul Finanţelor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Producția Târnava Sighișoara, direcționată către echipamente medicale

Articolul următor

Orange susţine comunitatea prin conectivitate şi echipamente pentru spitalele din prima linie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share