Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Grupul Sun Pharma va aduce în România milioane de doze de clorochină

Terapia Cluj, companie care face parte din grupul Sun Pharma, a anunțat că o primă donație de 200.000 de doze de sulfat de hidroxiclorochină (HQS) va intra în depozitele companiei naționale Unifarm.

Până la sfârșitul săptămânii urmează să mai fie aduse 2 milioane de doze.“Ne-am mobilizat foarte repede, în contextul în care acest medicament este extrem de greu de procurat, pentru că există o cerere imensă la nivel mondial datorită unor studii încurajatoare privind eficienţa lui în tratamentul coronavirusului”, a declarat  Dragoş Damian, directorul general al Terapia.

2,2 milioane de doze de HQS a 200 mg reprezintă cantitatea necesară pentru 100.000 de pacienți, conform recomandărilor protocolului terapeutic din 23 martie al Ministerului Sănătăţii. 

“La aducerea acestui transport de la Sun Alkaloida Ungaria am lucrat împreună cu specialiștii din Guvernul României, Direcția Politica Medicamentului din Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi Unifarm, cărora le mulțumim pentru că au facilitat în cel mai scurt timp formalitățile legate de importul acestui medicament”, a completat oficialul Terapia.

Compania clujeană a făcut până acum donații și sponsorizări de 500.000 de euro către spitalele și instituțiile care se află în prima linie a luptei împotriva coronavirusului, bani utilizați la procurarea echipamentelor necesare personalului medical.

“Parteneriatul nostru cu sistemul sanitar nu se oprește însă aici. Ne pregătim ca până la mijlocul lunii august să aducem în ţară 1.000 kg de materie primă de HQS care să fie utilizată ca rezervă pentru fabricarea medicamentului, dacă situația o va cere. 

Fabricăm şi punem pe piață lunar 500.000 de cutii de paracetamol în trei forme de prezentare și stăm la dispoziția autorităților pentru a fabrica sau a importa și alte preparate necesare în lupta împotriva pandemiei”, a adăugat reprezentantul Terapia.

Terapia este cel mai mare producător de medicamente din România. Din 2015, aceasta a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare şi dezvoltare ce reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică 2.000 de medicamente, cu 32.000 de angajați la nivel global.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Hotelul Sport din Zalău, oferit gratuit medicilor din linia întâi

Articolul următor

Interacțiune directă dintre client și micul producător român: Aprozarul virtual lansat de Primăria Ciugud devine național

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Ne dorim să fim punctul de contact pentru toți cei care vor să facă transformarea digitală – care este un drum lung și dificil, dar și să găsim cele mai bune servicii pentru a facilita acest proces”, a rezumat coordonatorul The European Digital Innovation Hub in Transilvania (TEDIHT), Bianca Muntean, manager al Transilvania IT Cluster (TITC).
Citeste mai mult

“Bursa digitală” a Clujului

Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share