Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Noua conducere a Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici. „Misiunea noastră este să asigurăm accesul pacienților la medicamente”

Iulian Trandafir și Anca Babeș sunt noii conducători ai Asociației Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), care au preluat mandatele de președinte, respectiv director executiv. Din numele asociației, aceștia asigură autoritățile și pacienții că membrii săi depun toate demersurile pentru a facilita accesul la medicația necesară în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiții de siguranță și confort.

„Echipele implicate în activitatea de distribuție și din farmacii sunt în linia întâi de luptă împotriva COVID-19, alături de întreg corpul medical, fiind de multe ori primii specialiști în sănătate la care apelează pacienții. Ne onorează încrederea constantă din partea acestora, fiind totodată pe deplin conștienți de responsabilitatea noastră în această perioadă. De asemenea, în aceste zile acordăm o atenție deosebită siguranței personalului, fiind sporite măsurile de protecție în toate unitățile operate de membrii noștri”, a declarat Iulian Trandafir, Președintele ADRFR, conform unui comunicat de presă.

Iulian Trandafir a preluat mandatul de Președinte al ADRFR la începutul acestui an când s-a alăturat echipei de management a Asociației și Anca Babeș în calitate de Director Executiv.

„Sunt onorată să preiau această misiune într-o Asociație puternică, reprezentanta unei industrii cu tradiție, care are ca punct central asigurarea accesului pacienților români la medicamentele de care depinde buna lor stare de sănătate,” a declarat Anca Babeș, noul Director Executiv al ADRFR.

Cu o experiență profesională în industria farmaceutică de peste 23 de ani, Iulian Trandafir ocupă funcția de CEO al Alliance Healthcare România din anul 2012, operând în cadrul aceleiași companii din anul 1997. Iulian a absolvit Universitatea Politehnică din București, unde a studiat Managementul Sistemelor Tehnologice și a urmat cursurile de Executive MBA ale Kennesaw State University din Atlanta, Statele Unite ale Americii.

Anca Babeș are o experiență de peste 12 ani în Public Affairs, acumulată în proiecte naționale și internaționale. A făcut parte din echipa de consultanți ai Grayling Romania și Point Public Affairs unde s-a specializat în sectorul farmaceutic și de sănătate. Este absolventă a unui Master în Drept Internațional al Afacerilor la Queen Mary, University of London și licențiată a Facultății de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

ADRFR a fost înființată în anul 2003, reprezentând peste 50% din piața de distribuție și retail farmaceutic autohton.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Commercial real estate must do more than merely adapt to coronavirus

Articolul următor

Publicațiile din Ardeal îl somează pe Boc să redeschidă chioșcurile de presă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share