Ferma de creștere a porcilor din spatele gării Ioşia și-a încetat activitatea, firma Nutripork respectând protocolul încheiat cu Primăria Oradea.
În mai 2018, Primăria Oradea a încheiat o înţelegere cu reprezentanţii firmei Nutripork, privind închiderea activităţii de creştere a porcilor de pe teritoriul municipiului Oradea până cel târziu în anul 2020, conform unui protocol care a fost aprobat de Consiliul Local.
„Una din sursele de mirosuri neplăcute pentru jumătatea de vest a orașului Oradea, ferma de creștere a porcilor din spatele gării Ioşia, și-a încetat definitiv activitatea. La Agenția de Mediu au fost depuse documentele pentru obținerea autorizației de ecologizare a fostei ferme. Din această lună, mirosurile care în anumite condiţii meteorologice veneau peste cartierul Ioşia, ajungând până în zona centrală, nu vor mai polua orașul. Centrala ce încălzea orașul pe cărbune și ferma de porci au fost ani de zile surse de poluare. Investiția în noua centrală finanțată din fonduri europene a rezolvat poluarea cu cenușă. Prin dezafectarea fermei de porci, ca urmare a înţelegerii încheiate între Primăria Oradea și compania Nutripork în 2018, s-a rezolvat şi poluarea olfactivă. Mulțumesc conducerii companiei pentru respectarea acestei înțelegeri”, a declarat primarul Ilie Bolojan.
Condiţiile înţelegerii cu Nutripork SA
Firma Nutripork avea o concesiune de teren de 18 hectare până în anul 2048. Conform înţelegerii încheiate în 2018, 6,5 ha au fost predate Consiliului Local, Nutripork renunţând la concesiunea acestora, iar cele 11,5 ha ocupate de activele firmei au fost vândute de către Consiliul Local Oradea firmei Nutripork, în baza unei evaluări. Cele 6,5 hectare au fost transmise de către Direcția Patrimoniu Imobiliar în administrarea Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, care a făcut demersuri și a obținut în 2019 titlul de parc industrial pentru acest teren. În ședința de consiliu local din luna mai se va supune aprobării SF-ul indicatorilor tehnico-economici pentru introducerea utilităților în noul parc industrial.
Conform protocolului, firma Nutripork are posibilitatea de a dezvolta pe amplasamentul său un alt parc industrial.
Cum a ajuns ferma de porci pe teritoriul Oradiei
În anul 1999, între comuna Sântandrei şi Nutrientul SA a fost încheiat un contract de concesiune pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă jumătate din termen. Limita administrativă a municipiului a fost modificată în 2001 în direcţia comunei Sântandrei, ivindu-se astfel un litigiu între Primăria Oradea şi Nutrientul. În 2005, s-a dat o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Oradea, prin care se constată valabilitatea contractului şi se obligă Primăria Oradea la asumarea obligaţiilor Primăriei Sântandrei, asumate înainte de schimbarea limitei administrative.