Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

DAbo Doner, de 7 ani în România, și-a propus să nu iasă în pierdere în acest an

În contextul crizei pandemice, franciza DAbo Doner își reconfigurează planul de afaceri pentru anul 2020. La 7 ani de la intrarea pe piața din România, timp în care a deschis mai bine de 50 de restaurante în peste 30 de orașe din țară, DAbo Doner mizează pe adaptabilitatea business-ului pentru a putea rezista.

Intrată pe piața din România în mai 2013, franciza deținută de sibianul Dan Paștiu sărbătorește luna aceasta 7 ani de existență. Deși se anunța un an bun, cu planuri care includeau deschiderea a 15 locații naționale și extinderea în afara țării, cu încă 5 locații internaționale, criza cauzată de pandemie a pus brusc frână afacerii și a determinat o resetare a obiectivelor.

Am reconfigurat business planul în ideea în care mi-aș dori ca anul 2020, care se anunța un an cu profit bun, să fie anul în care rezistăm. Dacă ieșim din 2020 pe zero, suntem foarte bine. Unii ar spune că mai bine stai degeaba, decât să lucrezi degeaba. Noi vrem să fim alături de client, chiar dacă nu facem profit”, declară Dan Paștiu, fondatorul DAbo International.

Măsuri în contextul crizei

În momentul în care s-au închis școlile, ne-am dat seama că noi urmăm. Când am început să simțim puțin frica și isteria produsă de virus și lumea nu mai ieșea pe stradă, vânzările s-au dus în cap. În HORECA se simte imediat, a dispărut vadul. Însă criza ne-a întărit, fiecare a venit cu idei, cu soluții, cu propuneri. Suntem implicați, deschiși, hotărâți să trecem peste momentul acesta greu. Avem antreprenori în echipă, nu francizați, și asta se simte”, adaugă Dan Paștiu.

DAbo Doner face eforturi constante pentru a menține business-ul în picioare și pentru a le putea asigura angajaților locuri de muncă în continuare. Vorbim de o echipă de aproape 1.000 de oameni, angajați care au fost reorganizați. O bună parte dintre aceștia au fost mutați în zona de livrări, acolo unde volumul de muncă este în creștere, deoarece franciza a dezvoltat în această perioadă o serie de soluții proprii pentru recepționarea comenzilor și pentru livrare.

Reducerea activității în locații, conform Ordonanței de Guvern, a fost prima schimbare. DAbo Doner a închis toate locațiile din mall-uri, dar și pe cele din zonele pietonale, acolo unde circulația este zero. Au rămas astfel, în primă fază, 14 locații deschise la nivel național, cu activitate exclusiv în zona de delivery și takeaway, dintr-un total de 50 de restaurante. În locațiile deschise s-a trecut la un program restrâns, în ture, astfel încât toți angajații să-și păstreze în continuare jobul. Pentru locațiile închise s-a apelat la șomajul tehnic. În ceea ce privește clienții, franciza a dezvoltat o serie de soluții care să facă legătura lor cu DAbo cât mai confortabilă, astfel încât aceștia poată consuma în continuare produsele dorite, chiar dacă locațiile sunt închise. Vorbim aici de o facilitare a comenzilor cu delivery, prin dezvoltarea unei aplicații mobile pentru comenzi directe și a unui număr unic de comenzi DAbo Doner la nivel național. Aici se adaugă și parteneriatele deja existente cu platformele de livrări.

Tot pentru susținerea comenzilor cu delivery, franciza anunță achiziționarea unei flote de biciclete și redistribuirea angajaților aflați în șomaj tehnic pe posturile de livratori, acolo unde este posibil, pentru ca o parte dintre aceștia să poată lucra în continuare.

Lucrăm acum pe livrări în mare parte; avem aproximativ 35% din încasările pe care le aveam în aceeași perioadă a anului trecut – suntem pe avarie, cum s-ar spune. Dar ne menținem funcționali tocmai pentru a rămâne, unde se poate, la îndemâna clientului și pentru a veni în sprijinul lui, ca acesta să aibă și alte opțiuni decât mâncarea gătită în casă”, adaugă Dan Paștiu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Piața de capital din România, creștere de 4,63% în aprilie

Articolul următor

Florarii din Cluj se grupează pe internet

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share