Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Veniturile din vânzări ale Antibiotice Iași au depășit 70 de milioane lei în primele 3 luni: mai mult cu 8 milioane de lei față de T1 din 2019

Compania Antibiotice SA (simbol ATB) a remis Bursei de Valori Bucureşti raportul ce cuprinde rezultatele economico-financiare aferente primului trimestru al anului 2020.

Venituri din vânzări și profit net, în creștere

Rezultatele companiei Antibiotice Iași în primele 3 luni ale anului 2020 indică o majorare a veniturilor din vânzări cu 13%, (73,63 milioane lei), comparativ cu valoarea înregistrată la finalul trimestrului I al anului anterior (65,1 milioane lei).

În trimestrul I 2020 profitul net în a înregistrat valoarea de 4,08 milioane lei, în creștere comparativ cu valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut (3,27 milioane lei) și ca urmare a scutirii de impozit pentru profitul reinvestit în echipamente de producție (conform prevederilor codului fiscal).

Profitul din exploatare și-a menținut un trend favorabil, în creștere de la 5,2 milioane lei la 5,5 milioane lei deși exporturile, care generează un profit mai mare, în luna martie au fost puternic afectate.

În această perioadă dificilă Antibiotice nu a întrerupt desfășurarea investițiilor în noua capacitate de producție pentru unguente și supozitoare. Însă, datorită dificultăților întâmpinate în activitatea transportatorilor cât și în activitățile vamale vor fi posibile întârzieri în punerea în funcțiune. Nivelul creditelor absorbite pentru această investiție a crescut cu 17% în concordanță cu stadiul fizic de realizare.

Asigurarea continuității livrărilor pe piața din România

În contextul pandemiei cu noul coronavirus, compania Antibiotice a asigurat continuitatea livrărilor către distribuitori pentru a nu exista sincope în aprovizionarea cu medicamente a spitalelor și farmaciilor, dar și pentru crearea de stocuri care să le permită acestora onorarea comenzilor în cel mai scurt timp.

Acest lucru a presupus continuitatea activității pe platforma Antibiotice și implementarea unui plan riguros de măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV 2 și menținerea stării de sănătate a propriilor angajați.

Astfel, în trimestrul I 2020, compania Antibiotice a înregistrat un nivel al vânzărilor nete de 51.7 milioane lei, în creștere față de trimestrul I 2019 (34.8 milioane lei).

Două treimi din vânzările către pacienți au fost realizate pe portofoliile Antiinfecțioase, Sistem Cardiovascular și Dermatologie.

Continuitatea prezenței pe piețele internaționale

Pe fondul crizei mondiale de răspândire a virusului SARS-CoV 2, activitatea de export a fost supusă unor provocări legislative majore impuse la nivel internațional, ajungând la valoarea de 22 milioane lei.

Creșterea vânzărilor pentru substanța activă Nistatină cu 27%

Pentru produsul Nistatină, pentru care Antibiotice își menține de peste cinci ani poziția de lider mondial, fiind o substanță activă și nu un medicament, restricțiile legislative nu au limitat livrările către partenerii internaționali. Astfel, vânzările de Nistatină au înregistrat o creștere cu 27% față de trimestrul I 2019.

Însă, măsurile de restricționare a exportului impuse prin Ordonanțele Militare, discontinuități manifestate la nivelul canalelor tradiționale de transport, limitarea sau sistarea activităților de producție a unor furnizori din zonele afectate (China, Italia, Franța, India) au avut ca rezultat o diminuare a operațiunilor de export pentru categoria produselor finite. Însă, Antibiotice este procupată ca odată cu restrangerea limitărilor legislative impuse de situația pandemică asupra livrărilor în afara teritoriului României, să recupereze gradual decalajele înregistrate în primul trimestru.

Perioada următoare se va caracteriza printr-o creștere semnificativă a cantităților fabricate și livrate la export pentru medicamentele antiinfecțioase. Cererea este corelată cu nevoia guvernelor pentru medicația asociată infecțiilor cu SARS-CoV2 atât pe termen scurt, cât și pentru asigurarea unui stoc de siguranță pe termen mediu.

Antibiotice, solidară cu sistemul medical românesc

Fiind un producător cu tradiție ce sprijină, de 65 de ani, sistemul de sănătate românesc, Antibiotice a decis, în contextul declanșării pandemiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2, să-și adapteze structura de fabricație astfel încât să răspundă prompt solicitărilor de medicamente pentru numeroase terapii având totodată, capaciatatea de a produce pe fluxurile proprii și alte medicamente care, în astfel de momente dificile, să fie la îndemâna profesioniștilor din domeniul medical pentru tratarea pacienților vulnerabili.

În primul trimestru al acestui an compania Antibiotice a reintrodus în fabricație, în regim de urgență, produsele Paracetamol și Novocalmin® (metamizol sodic). Aceste medicamente au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naționale de tratament în UE, ca primă opțiune la inițierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecția cu COVID 19.

De asemenea, au fost derulate negocieri intense pentru contractarea substanței active hidroxiclorochină, care a ajuns în companie într-un timp record, la sfârșitul lunii aprilie, iar in luna mai s-a obținut prima tranșă din acest medicament.

Totodată, Antibiotice a început demersurile pentru înregistrarea produsului hidroxiclorochina la ANMDMR și Comunitatea Europeană pentru indicațiile specifice acestei substanțe active.

În contextul nevoilor crescute de materiale de protecție, compania Antibiotice a demarat cercetarea și testarea unor dezinfectanți atât pentru mâini cât și pentru suprafețe, ce pot fi produși pe fluxurile proprii.

I.P.S.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Direcțiile silvice vor reface pădurile afectate ale Transilvaniei

Articolul următor

Încasările Primăriei Timişoara au scăzut drastic în luna martie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share