Platforma europeană de consiliere în materie de investiții a publicat joi, 14 mai, raportul său anual pentru 2019, prezentând o vedere de ansamblu a impactului pe care aceasta l-a avut în UE.
Lansată în 2015 ca o componentă-cheie a Planului de investiții pentru Europa, Platforma de consiliere a primit peste 2 300 de cereri de sprijin consultativ și tehnic. Cererile provin din întreaga UE, majoritatea acestora din partea țărilor care beneficiază de fondurile de coeziune, în special Polonia, Bulgaria și România.
Ca rezultat direct al sprijinului primit din partea Platformei de consiliere, 150 de proiecte de investiții în valoare totală de 34 de miliarde de euro sunt avute în vedere pentru finanțare din partea Băncii Europene de Investiții. Aproximativ jumătate dintre acestea sunt potențial eligibile pentru sprijin din partea Fondului european pentru investiții strategice. Se preconizează că această proporție va crește pe măsură ce sprijinul consultativ se traduce în proiecte cu potențial investițional.
Platforma de consiliere oferă servicii de consiliere și asistență tehnică adaptată pentru o serie de sectoare. Ea primește cereri din partea orașelor, a regiunilor, a promotorilor privați și a întreprinderilor mici.
Printre proiectele care au beneficiat de sprijin se numără:
- Stimularea serviciilor de asistență medicală în România;
- Introducerea în circulație a autobuzelor urbane ecologice în Sofia și Flandra;
- Elaborarea unei strategii privind clima în Florența;
- Îmbunătățirea siguranței rutiere în Grecia;
- Introducerea unui iluminat stradal eficient din punct de vedere energetic în Vilnius;
- Asigurarea de locuințe mai accesibile în Poznań.