Oamenii de afaceri reuniți în organizația Rotary Club Cluj-Napoca Opera au achiziționat o ambulanță de tip A1 destinată Centrului de Îngrijiri Paliative.
Lansată în urmă cu un an, inițiativa caritabilă își propunea strângerea de fonduri necesare unei ambulanțe performante, ce urma să vină în sprijinul necesar centrului. Fondurile au fost strânse în mod inedit de clubul rotarian, prin prezentarea unor evenimente a căror vânzare de bilete a avut această destinație precisă.
Ambulanța a fost predată în prezența reprezentanților clubului: Dominic Gidro – președinte, Cristian Avram – președinte fondator, Florin Estefan – membru fondator, Anca Pintilie – manager de proiect. Ideea înființării clubului s-a născut atunci când o bună parte din membrii Clubului Rotaract au decis că există suficiente suflet și energie în cercul lor pentru un al șaptelea club Rotary în orașul Cluj-Napoca.
Primii 12 membri s-au întâlnit în 2017, înregistrarea oficială în analele Rotary International a avut loc în 2018, iar ceremonia a avut loc în 9 septembrie 2018. Centrul Sf. Nectarie este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, inițiat în 2009. Acesta acordă gratuit asistență medicală pacienților cu boli cronice progresive.
O ambulanță este esențială în desfășurarea activității profesioniste a unui astfel de centru specializat. Anual, în România 172.663 persoane au nevoie de îngrijiri paliative. Există doar 1.779 de paturi de destinate în țară, dintre care 1.037 cu acces fără plată în sistemul public sau prin furnizori de servicii nonguvernamentali.