Agenția Spotlights și Consiliul Județean Cluj vor transforma temporar o parte din tribunele Cluj Arena într-un teatru în aer liber pregătit să organizeze evenimente de toate tipurile în condițiile impuse de starea de alertă.
Din 12 iunie, ora 20:30 aici se vor organiza seri de cinema, concerte în aer liber, show-uri de stand-up comedy, care vor respecta regulile de distanțare socială, cu o capacitate de 500 de locuri acoperite.
”Am găsit o modalitate prin care să le oferim clujenilor posibilitatea de a lua parte la activitățile preferate, dincolo de mediul virtual”, a transmis conducerea executivului județean.
Siguranța participanților este extrem de importantă, de aceea se vor respecta toate regulile impuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus. Cei 500 de participanți vor fi așezați pe scaune la o distanță de 2 m.
Publicul va purta măști pe toată durata evenimentelor. La intrare se va efectua triajul epidemiologic prin măsurarea temperaturii cu termometre digitale și se va dezinfecta perimetrul înainte și după fiecare eveniment.