Când te plimbi pe ulițele transilvănene, astăzi multe dintre ele asfaltate că ne-a ajuns din urmă prefacerile moderne, nu se poate să treci neobservat și să nu dai bună ziua. E dovadă de bună creștere și un prim pas spre acea socializare, cum îi spunem azi, care a ținut satele din țara de dincolo de păduri împreună și oamenii uniți fie că a fost vorba de muncă, ba pentru a-și ridica o casă, a găta la timp treieratul sau culesul, a țese zestrea fetelor de măritat, a învăța noi și noi obiceiuri, meserii și multe altele, fie că s-au întrecut la joc, la hora din fânarul unde se ridica în văluri tot mai dese colbul auriu…
În satele noastre din Ardeal s-au născut legende, s-au purtat peste veacuri credințe, s-au transmis obiceiuri de care ne minunăm și noi, se minunează și cei care vin aici într-o călătorie inițiatică într-un loc în care poveștile se scriu într-o altă dimensiune temporală. De către oameni. Acei oameni dăruiți cu priceperea de a-și croi costumele populare, de-a și le broda și împodobi cu mărgele, cu dantele sau câte și mai câte expresii de creativitate. Acei oameni, meșteșugari desăvărșiți care și-au încrustat apăsat în lemn sau în piatră crezurile spirituale și, de ce nu, religioase. Acei oameni care și-au pus supărările în cântec și bucuria în jocuri… Și am putea tot continua pentru că sunt atât de multe cele ce le putem învăța…
Fără de ei însă nu ar fi nimic. Nici Săpânța cea veselă, nici Rimetea cea albă, nici seriosul Viscri…
Nici în orașe, până la un timp, viața nu era foarte departe de esența satului transilvănean, de a-și pune brațele împreună și a construi ceva care să rămână. Să dăinuie, ca să scriem astăzi despre ele și să le privim admirativ. Bijuterii arhitecturale care ne aduc aminte de orașe occidentale, deși nu ar fi loc de comparație, pentru că oamenii sunt cei care și-au lăsat amprenta și le-au conferit clădirilor unicitate și suflet. Pentru că de multe ori asta și-au lăsat acolo dincolo de istovirea brațelor. Sufletul. Fie că vorbim de Palatul Vulturul Negru de la Oradea, de Turnul cu ceas al Sighișoarei, de palatele cu aer vienez de la Arad sau câte și mai câte clădiri monument, cum le numim astăzi, ele sunt bogate prin sufletul celor care au trăit cândva în prezentul lor pentru a ne lăsa moștenire frumosul și bucuria culturii și civilizației.
Fără să fi fost ei nu am avea nimic a vă povesti cum ne-am priceput fiecare mai bine.
Căci despre oameni este vorba în această invitație a noastră de a descoperi și, mai ales, de a vă bucura de Transilvania. De a descoperi și de a vă bucura de șirurile de generații pe care le veți afla lecturând paginile pe care le-am închegat în această ediție de colecție. De a le afla puțin din istoria lor, uneori zbuciumată și dureroasă, pentru a le înțelege prezentul. Pentru a înțelege că Transilvania însemna diversitate etnică, religioasă, de zone și câte și mai câte împărțeli se mai fac astăzi în statisticile golite de suflet, și unitate înainte ca Europa să se fi definit ca spațiul unității în diversitate. Iar fără esențele acestea amestecate, Transilvania nu ar fi ce este astăzi… Bijuteria României din inima Europei. Bijuteria pe care au șlefuit-o și dăruit-o cu suflet oamenii aceștia pe care, probabil, îi veți cunoaște acum, îi veți îndrăgi și pentru care veți reveni cândva.
Până atunci, pentru că, până la urmă, totul este despre oameni, vă invităm a-i „citi”, atât în sensul acela propriu, de învățare, cât și în cel figurat, de aflare, de sfredelire după piatra prețioasă a sufletului din bijuteria umană.
Bucurie în lectură…
(Din ediția specială TB 86 – „ENJOY TRANSYLVANIA!” – 14 mai-10 iunie 2019)
