Cinci orașe din Transilvania au cele mai ridicate rate de instalare a centralelor în condensare din România: Baia Mare, Satu Mare, Zalău, Bistrița și Alba Iulia, conform statisticilor producătorului Ariston.
„Ponderea cea mai ridicată a centralelor în condensare se regăsește în Transilvania și Banat, motivată și de ratele ridicate de înlocuire a vechilor echipamente.
Construcțiile de locuințe din aceste zone au susținut cererea pentru echipamentele cu eficiență energetică ridicată”, a explicat Cătălin Drăguleanu, country manager al Ariston Termo România (ATR).
La nivel local, numărul de centrale instalate se ridică la 2,6 milioane de unităţi, potrivit estimărilor ATR. 40% din parcul de centrale instalat este reprezentat de centralele în condensare.
Pe primele locuri în clasamentul orașelor cu cele mai ridicate rate de instalare a centralelor în condensare, de peste 90%, se situează cele cinci localități din Transilvania, acestea fiind și orașe total debranșate de la încălzirea centralizată.
ATR este filiala locală a grupului italian, principalele branduri comercializate fiind Ariston, Chaffoteaux și Elco. Doar 4 din 10 centrale instalate în România se încadrează în standardele obligatorii de eficiență energetică introduse de Uniunea Europeană începând cu 2015.