Aniversări de companie Antreprenori Lideri si afaceri Ultimele stiri

Oxygen clădește relații de încredere

VIITORUL INDUSTRIEI PUBLICITĂȚII, CREATIVITĂȚII ȘI COMUNICĂRII ÎN ROMÂNIA

Transilvania Business a provocat publicitarii, comunicatorii și creativii locali la o discuție despre viitorul domeniului în care ei își desfășoară activitatea. Am fost curioși să vedem cum se transformă industria, care este nevoia de inovație în domeniul publicității, marketingului și comunicării, cum se mai promovează un brand astăzi, cât de realiste sunt așteptările clienților, cum se monetizează online-ul, care este viitorul publicității, marketingului și comunicării prin mijloacele tradiționale, mass-media tradiționale – televiziune, radio, print, în special, și outdoor-ul clasic.


Începuturi

Agenția independentă de comunicare Oxygen a apărut la final de 2009, sub denumirea la acel moment de Oxygen Public Relations, ca parte din grupul de comunicare Frank Communications. Tereza Tranakas, fondatoarea agenției, își dorea să aibă propriul start-up încă de pe când a început să lucreze în comunicare, în cadrul unor agenții din Statele Unite, conduse de femei antreprenor. “Nu erau agenții mari, dar erau agenții foarte bune și femeile acestea reușiseră să facă niște lucruri foarte frumoase. Mi-a plăcut mult modelul lor de business. Și mi-am propus atunci ca la un moment dat să fac și eu același pas”, își amintește fondatoarea.

Tereza este acum unul dintre cei mai apreciați profesioniști din industria de comunicare din România, cu 20 de ani experiență pe plan local, dar și internațional. Expertiza sa în comunicare acoperă o varietate de industrii precum FMCG, retail și imobiliare, IT&C, bănci & finanțe, pharma, real estate, energie și multe altele.

Cu birouri în București și Cluj-Napoca, agenția Oxygen a fost premiată încă de la începutul activității pentru campaniile sale. Agenția deține un portofoliu vast de clienți, precum: Olympus Dairy, TotalSoft, Nestlé, Moncler, Luxoft, AD Pharma, BCR, Betano, Skoda, Garanti Bank, Total Romania, Enel, Volvo, Huawei, KiK, Metro Systems, Sony Pictures AXN, World Class, Intesa Sanpaolo Bank, Grand Entertainment, PPD Romania, Gruppo Campari (Campari, Aperol), Acqua Panna, San Pellegrino, Asirom VIG, SPLAT Professional, Batiste, Dr. Hart, Femibion, DELL și mulți alții.

Primii 10 ani

Oxygen a evoluat și continuă să se dezvolte încă de la lansarea sa, lucrând cu profesionalism și pasiune, și dezvoltând campanii de succes pentru branduri.

„Ne-am transformat complet în cei 10 ani de activitate. Oxygen a ajuns la un know-how extins în industria de comunicare. Nu ne mai definește conceptul de agenție de PR, pentru că oferim servicii de strategie, campanii integrate, social și digital, influencer marketing, advertising, producție video, BTL și marketing. Am intrat într-o nouă etapă a dezvoltării noastre la nivel de echipă și competențe. Pregătirea și coordonarea internă a tuturor departamentelor implicate sunt foarte importante. Am învățat să ne bazăm pe echipa noastră, să ne împărțim responsabilitățile și să acționăm concertat pentru a rezolva cât mai repede o situație. De asemenea, foarte important este să te pui în pielea fiecărui stakeholder și să anticipezi nevoile pe care le va avea în caz de criză.

Pot spune că întotdeauna am avut o abordare integrată. În fond, nu e neapărat vorba de creativitate, cât de a găsi soluția potrivită pentru a răspunde la brieful/ obiectivul clientului. Flexibilitatea este la fel de importantă precum creativitatea”, crede Tereza.

Oxygen este acum o agenție de comunicare 360 și oferă servicii de marketing integrat și consultanță în comunicare, precum managementul reputației, publicitate, comunicare internă, employer branding, social media și digital marketing, comunicare B2B, relații publice, CSR, organizare evenimente, influencer marketing și producție video. Orice brief, fie el strict de PR, beneficiază de aportul tuturor departamentelor.

Oxygen Cluj

În 2018, Oxygen a sărbătorit 10 ani pe piață si a deschis filiala la Cluj-Napoca, fiind prima agenție de comunicare din România care s-a extins într-un oraș din afara Bucureștiului. Și a pornit cu tot entuziasmul, de la căutat birou în Cluj, la format echipă locală și câștigat clienți din zonă. Deschiderea din Cluj a făcut parte din strategia companiei de a se dezvolta și de a fi alături de mediul de afaceri dinamic din zona de Nord-Vest a țării.

În primul an de activitate, echipa multidisciplinară a agenției locale, coordonată de Ruxandra Marin, a oferit servicii de consultanță și implementare pentru diverse proiecte de comunicare ale companiilor din Cluj-Napoca și zona de Nord-Vest a țării, dar și pentru branduri naționale și internaționale care au implementat proiecte la nivel regional, în Oradea, Bistrița. Pe plan local, Oxygen colaborează cu o serie de clienți importanți, printre care: Alfa Software, bigstep®, MERON, KIK, hipMenu, Transilvania IT Cluster, Metro Systems.

“Acum, după aproape doi ani de activitate, credem și mai mult în decizia de extindere a Oxygen pe plan local. Am întâlnit un mediu de business diferit, dar provocator. Descoperim aici povești noi și oameni creativi, în fiecare zi, ceea ce ne bucură și ne încurajează. Ne dorim ca atât afacerile clujene, cât și companiile internaționale prezente în Cluj-Napoca să beneficieze de expertiza și experiența noastră de peste 10 ani în industrie și să construim împreună strategii de comunicare externă și internă de impact”, a declarat Ruxandra Marin, Senior Partner Oxygen Cluj.

Tot Ruxandra spune că intenția de a deschide pe piața din Cluj-Napoca a existat mereu și s-a născut din pasiunea și admirația pe care le-a avut mereu pentru orașul ei natal. „Clujul este un centru de business care, la ora actuală, are o dezvoltare extrem de dinamică. Modul în care acest oraș se schimbă continuu implică a ține pasul cu ultimele tendințe și de a veni în întâmpinarea unor nevoi care poate încă nu au fost create sau conștientizate. Există aici deschidere pe partea de noi business-uri, iar faptul că există un public pretențios motivează și mai tare. În plus, cu rădăcini în inima Ardealului, echipa care se ocupă de dezvoltarea Oxygen Cluj este locală. Cu siguranță o călătorie interesantă, sunt multe provocări, dar și multe oportunități, cu loc pentru cine dorește să facă lucrurile altfel, mai îndrăznețe.”

Despre piața de comunicare integrată, Ruxandra spune că încă se maturizează, cu pași mici și precauți, dar cu un grad ridicat de îndrăzneală. La fel ca în București, și la Cluj, PR-ul se îndreaptă încet, dar sigur către o practică strategică în construcția de brand, iar clienții îi înțeleg tot mai mult rostul. Tendința spre digital PR & campanii în social media este la fel de accelerată ca la nivel național, însă deschiderea spre inovare și tehnologizare este mult mai mare aici. Poate și datorită specificului tehnologic al orașului, care îi conferă un alt grad de curaj. Nevoia cea mai mare la nivel de comunicare se simte pe componenta de Employer Branding și comunicare internă.

2019 – 2020

La final de 2019, Oxygen a implementat un audit intern și unul extern în agenție și a pregătit o restructurare organizațională în linie cu rezultatele auditului. Totodată, anul 2020 aduce o relansare a brandului Oxygen și o nouă identitate vizuală, ce presupune o abordare chiar și mai integrată a proiectelor, pentru campanii mai creative și rezultate cuantificabil mai bune.

„Despre industrie și trendurile din 2020, credem că temele care au legătură cu sustenabilitatea, diversitatea și incluziunea sau protecția mediului vor fi din ce în ce mai prezente în discursul brandurilor. Podcast este cuvântul anului în 2020, dar Oxygen reiterează faptul că tot ce nu înseamnă creativitate sau merge pe un trend fără substanță, fără un impact în rezultate sau relevanță pentru brand, rămâne doar un trend pasager. Noi credem în continuare în mediile tradiționale, care pot să aducă beneficii de imagine bradurilor, susținem print-ul, canalele tradiționale de comunicare rămân sursa cu cel mai ridicat grad de încredere pentru deciziile de cumpărare, creând o relație directă mai strânsă între branduri și consumator”, consideră Tereza Tranakas.

Ca întotdeauna, Oxygen a început anul cu optimism și îl încheie în aceeași notă. 2019 a fost un an bun pentru agenție și pentru clienții alături de care a lucrat, înregistrând rezultate pozitive. Agenția independentă de comunicare și-a dezvoltat atât echipa, cât și portofoliul de clienți, și au avut oportunitatea de a realiza proiecte de anvergură și campanii frumoase. Nu în ultimul rând, Oxygen clădește relații de încredere.

„A fost un an bun. Cu multe provocări. Un volum enorm de muncă, aproape ne-a pus capac. Am învățat lucruri noi, ne-am adaptat unor culturi noi. A fost primul an în care ne-am uitat mai mult în interior. Am analizat greșelile, am evaluat oportunitățile, am conștientizat prezentul și am luat niște decizii despre viitorul agenției. Mie îmi place să mă uit la partea plină a paharului, orice greutate vine cu o învățătură. Am încredere că 2020 va fi un an bun, pe care suntem pregătiți să îl întâmpinăm cu optimism și forțe proaspete ”, a declarat Tereza Tranakas.

(Din ediția print a revistei Transilvania Business, numărul 93 – martie/aprilie 2020)

Related posts

Hunedoara: Peste 20 de castele și muzee, prezentate la Târgul European al Castelelor

Stefana Muresan

Primăria Timișoara caută proiectant pentru maternitatea de 20 de milioane de euro

Stefana Muresan

Grupul Delivery Hero anunță achiziția integrală a hipMenu

Ligia Voro

Autorii Cezar Ioan şi Dan Iancu ne invită, în noile lor volume, să descoperim lumea vinului şi a bucatelor vechi

Ligia Voro

Compania românească Adeplast, cumpărată de grupul elvețian Sika AG

Papuc Irina

Chinezii vor finaliza centura Zalăului

Nora Dumitrescu

Un nou aquapark în Oradea cu finanțare europeană – Grădina termală Ioșia

Traian Dan

#EURoad2Sibiu. In 2019, All Roads Lead to Sibiu

Stefana Muresan

OFICIAL: Ford supendă temporar producția la fabricile sale din Europa, inclusiv la Craiova

Ligia Voro

Speedwell a obținut autorizația de construire pentru The Ivy – ansamblul rezidențial din nordul Bucureștiului

Ionut Oprea

Fonduri europene pentru un oraș „smart”: Sibiul își actualizează Strategia de Dezvoltare și Planul de Mobilitate pentru următorii 10 ani

Ion Surdu

Bolt are undă verde de la Ministerul Transporturilor să opereze la Cluj

Nora Dumitrescu

Un tânăr a deschis în Brașov o curățătorie de încălțăminte. După Cluj și Sibiu, vrea ca brandul său să ajungă în toate orașele din țară

Ion Surdu

Misiune economică internaţională, vizită de lucru în “Oraşul viorilor”. „Romanian Investment Zoom” la Reghin

Stefana Muresan

Superfood Company: Piața produselor de îngrijire a copiilor mici crește cu circa 5% în primul semestru din 2018

Stefana Muresan

Dragos Paval (Dedeman), nominalizat administrator al Cemacon

Stefana Muresan

Holcim a contribuit la dotarea școlilor din zona Aleșd cu 110.000 euro

Traian Dan

Studenţii UBB au fondat propria Societate Antreprenorială Studenţească

Stefana Muresan

Bloomberg: Aflată la Preşedinţia UE, România insistă asupra demarării negocierilor comerciale cu SUA

redactia

„Ghidul celor mai bune practici privind comunicarea în relația cu investitorii” by BVB

Ligia Voro

Alexandra Danciu, Star Transmission & Star Assembly: “Work hard, play hard!”

Ligia Voro

Cât fac până la birou și ce își doresc angajaţii din Bucureşti la birou?

Ligia Voro

Aplicația care te ajută să iei Bacalaureatul cu nota 10, creată de un elev olimpic

redactia

Grupul german Kärcher a realizat aspiratoare de 60 mil. euro la Curtea de Argeş

redactia

1 comment

Zelist Blog » Blog Archive » Saptamana in Social Media – 02 – 08 iulie 2020 13 July 2020 at 9:36

[…] Oxygen PR cladeste relatii de incredere […]

Reply

Leave a Comment