Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Apar primele stații de încărcare a mașinilor electrice la Baia Mare

Municipiul Baia Mare a activat primele șase stații de încărcare, din cadrul rețelei transfrontaliere de transport ecologic.

Acestea sunt amenajate în Parcul Central, lângă Primăria Baia Mare, în parcarea de la Semilună, în parcarea de lângă stadion, în parcarea de vizavi de mall-ul Vivo, respectiv în parcarea de pe str. Minerilor, vizavi de Casa Căsătoriilor.

Alte nouă stații vor fi amenajate, proiectul fiind în faza tehnică, urmând să fie pregătit caietul de sarcini pentru amenajarea stațiilor și achiziția echipamentelor, prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Investiția este de 2,5 milioane de lei, iar stațiile vor avea câte două locuri de parcare.

Acestea vor fi amplasate în parcarea de pe Podul Viilor, parcarea de pe strada Culturii, pe Bd. Unirii (vizavi de centrul comercial Maramureșul), pe str. Progresului, parcarea de lângă Parcul Mara, pe Bd. Unirii, parcarea de la Finanțe, parcarea de lângă Piața Izvoarele, pe str. Victoriei, parcarea din Piața Universității, pe stra. Victoriei, parcarea de la RFN și pe strada Gării, parcarea din Piața Gării.

“Prin aceste investiții urmărim creșterea gradului de utilizare a transportului ecologic și facilitarea utilizării vehiculelor electrice în interiorul orașului nostru. Încercăm să contribuim și prin această metodă la reducerea problemelor generate de transportul rutier pe bază de combustibil neregenerabil, combustibil care este printre principalii poluatori ai aerului” argumentează municipalitatea băimăreană.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ovi D. Pop - povestea Duran’s Press

Articolul următor

EMS FLOOR GROUP adapts to „The new normal” all over Europe

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share