Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

[Enjoy Transylvania!] Bran – Castelul inimii Reginei Maria

Motto: „Acest vechi castel a privit prin secole binele și răul”. „Noaptea, când toate luminile sunt aprinse, el stă pe cer ca o umbră de basm găurită de sute de flăcări”.
Regina Maria a României

Bran – o poartă a Carpaților

Singuratec și impunător, ridicat pe stâncile prăpăstioase ale Carpaților Meridionali, între munții Bucegi și Piatra Craiului, Castelul Bran străjuiește de secole trecătoarea Bran-Rucăr, înconjurat de peisaje memorabile, cu păduri, fânețuri și grădini. „Nu este drum așa de frumos ca acesta”, spunea vestitul istoric Nicolae Iorga, descriind vechea trecătoare din Carpați, de o importanță strategică crucială încă de pe vremea dacilor și a romanilor, ce leagă șerpuitor Transilvania de Valahia.

Bran este denumirea slavonă pentru poartă: simbol al trecerilor, al intrărilor și al ieșirilor, al separării și al unirii. La începutul secolului al XII-lea, cavalerii teutoni construiesc aici o fortăreață medievală cu rol de vamă și de citadelă inexpugnabilă. Brașovenii încheie construcția în piatră a castelului în anul 1388, iar rolul său devine tot mai hotărâtor în timpul principilor transilvani.

Oferit pentru un timp domnitorilor din țările românești în schimbul loialității în lupta antiotomană, regiunea Bran cunoaște privilegii sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân, a lui Iancu de Hunedoara sau a lui Vlad Țepeș, zis și Vlad Dracula. Acesta din urmă, deși aliat cu Branul și Brașovul, îi va pedepsi aspru pe vameșii sași care cereau taxe vamale tot mai mari și îl susțineau pe rivalul său la tron. Se spune că, revoltați împotriva domnitorului Vlad Țepeș, comunitatea săsească avea să se răzbune în cronici ulterioare, prezentându-l obsesiv ca pe un tiran sângeros.

Dracula: o fantezie gotică cu vampiri

Mitul istoric al lui Dracula se leagă, vag și confuz, de numele acestui domnitor valah, Vlad Țepeș sau Vlad Dracula, fiul lui Vlad Dracul, membru al ordinului Cavaleresc al Dragonului (Ordinis Draconis), recunoscut la nivel european ca voievod al Țării Românești. Născut în cetatea Sighișoarei, fiul său, Vlad Dracula, preia numele tatălui, care semnifica atunci un titlu de noblețe. Legenda lui Dracula, însă, va metamorfoza numele acestui mare domnitor creștin, într-un nume demonic, vampiresc. Este legenda care bântuie încă, ludic, imaginarul cultural și turistic occidental despre Transilvania. Celebra carte omonimă, scrisă de irlandezul Bram Stoker în 1897 a lansat mitul lui Dracula în cultura occidentală. Scrisă în plină epocă victoriană, pasionată de mistere romantice și călătorii, cartea este o ficțiune gotică despre un conte transilvan vampir bântuind terifiant un castel semeț din Carpați. Posibil ca imaginea castelului din Carpați să fi fost inspirată de romanul celebru al lui Jules Verne, sau chiar de ilustrate ale castelui Bran din epocă, de vreme ce farmecul exotic al Transilvaniei saxone era descris expresiv de călătorii vremii. De abia în secolul XX, câteva ecranizări de succes ale cărții vor impune definitiv în cultura pop mondială, această fantezie lugubră cu vampiri, ce leagă peste timp imaginarul transilvan de cel anglo-saxon.

Dar dincolo de ficțiuni și legende, rămâne istoria castelului Bran. Ea certfică faptul că cea mai uluitoare transfomare pe care vechea fortăreață militară și vamală a cunoscut-o, a fost cea de după Marea Unire din 1918.

Castelul Bran – reședința de vară a Coroanei României

La doi ani de la unirea Transilvaniei cu România, destinul Castelului Bran se va lega indestructibil de numele unei personalități fără egal: Regina Maria a României (n. 29 octombrie 1875 – d. 18 iulie 1938), soția regelui Ferdinand, (n. 12/24 august 1865 – d. 20 iulie 1927), Întregitorul României Mari.

După sfârșitul Primului Război Mondial, la 1 decembrie 1918, prin voință populară și sub auspiciile Coroanei României, Transilvania și toate celelalte provincii românești s-au unit cu țara, într-un context internațional de bun augur, numit „clipa astrală a României”. Data de 1 Decembrie 1918 este celebrată ca zi națională a României, de la revoluția din decembrie 1989 și revenirea României la democrație. În 2018, așadar, am celebrat centenarul acestei mari Uniri.

În epocă, Regina Maria era o figură carismatică la nivel internațional, una dintre cele mai aclamate figuri regale ale lumii. „Am dat României un chip, chipul meu”, mărturisea Regina, după vizita diplomatică din 1919 în Europa, când regina consoartă fusese ambasadoarea irezistibilă a cauzei României, modelul exemplar de eficiență diplomatică regală, cel mai puternic brand de țară, cum am spune astăzi.

Din 1920 până în 1947, Castelul Bran va fi reședință regală a Coroanei României, proprietate a Reginei Maria, donată suveranei de către brașoveni în semn de recunoaștere și respect. Cine altcineva ar fi putut metamorfoza austera citadelă medievală într-un cămin confortabil, romantic și eclectic? Cu imaginație artistică și aplomb, regina Maria a României, denumită și ultima romantică, prima femeie modernă, își va lăsa definitiv amprenta ei stilistică inconfundabilă asupra Castelului Bran, așa cum o făcuse și la castelul de la Balcic, din Cadrilater (azi în Bulgaria), și la Castelul Pelișor din Sinaia, și la palatul regal de la Cotroceni, din București.

Castelul Bran va deveni, astfel, unul dintre cele mai apreciate domenii regale ale Coroanei României din Transilvania, alături, mai târziu, de cel de la Săvîrșin, proprietate a nepotului său, Regele Mihai I al României, devenit azi locul simbolic al Crăciunului regal.

De la acea dată, istoria castelului Bran se leagă organic de cea care l-a reînsuflețit, de inima Reginei Maria și de destinul dramatic al dinastiei regale și al societății românești.

„My beloved Brana”

La doi ani după Unire, în semn de gratitudine pentru cea care fusese regina inimilor și mama răniților din Marele Război, brașovenii îi donează Reginei Maria, Castelul Bran. Actul de donație din 1 decembrie 1920 consemna: „Noi, Consiliul Orășenesc Brașov, (…) am decis unanim să dăruim Majestății Sale Reginei Maria a României Mari, străvechiul castel al Branului, atît de bogat în amintiri istorice, (…) ca semnul profundei venerații și al sentimentelor neclintite dinastice ale orașului nostru… (…) față de marea regină (…)”. De atunci, Regina Maria va fi cinstită de localnici drept Crăiasa Branului.

Aerul puternic medieval al acestei citadele o va inspira pe Regina Maria și pentru ritualul încoronării sale și a Regelui Ferdinand la 15 octombrie 1922, în Catedrala Întregirii de la Alba Iulia, ctitorită de cei doi suverani special pentru acest eveniment istoric. „Nu doresc nimic modern din ceea ce ar avea o regină. Vreau să fie totul medieval”, afirma Regina, după cum citează Diana Mandache în „Castelul Bran, Romantism și Regalitate”. Coroana Reginei, realizată din aurul oferit de transilvăneni celei pe care o numeau cu afecțiune „împărăteasa noastră”, va fi elaborată la Paris, după un design cu motive vegetale și pandantivi laterali specific diademelor bizantine, iar veșmintele Reginei vor fi asemenea domnițelor bizantine, astfel încât aura regalității medievale, sacre să-i învăluie pe cei doi regi ai României Mari.

Tema medievală este păstrată și pusă în valoare și în amenajarea interioară a reședinței regale de la Bran. Castelul era construit „în acord cu stânca de sub el, niciuna dintre camere nefiind dreaptă, cu scări mici, abrupte”, scria suverana, mândră de posesiunea ei.

Viziunea castelului, pe care îl alinta feminizându-l, i se revelează reginei într-o noapte de iarnă luminoasă: „Bran, sau Brana preiubită, așa cum mă amuz să-i spun Castelului meu, prin mine a câștigat un suflet, (…). Inexpugnabilul mic castel a avut în noaptea aceea o înfățișare cu totul diferită, a devenit brusc eteric (…)”.

Imaginativă, regina reușește la Bran, împreună cu arhitectul Karel Liman, artiștii peisagiști și meșteri din Sibiu, să armonizeze contrariile, într-un sincretism suplu și fascinant.

Castelul reconciliază austeritatea occidentală teutonică și saxonă, cu senzualitatea și spiritualitatea orientale, atmosfera bizantină a interioarelor, broderii, lămpi, covoare orientale, icoane vechi, profunde, așezate în nișele zidurilor groase ale cetății, alături de biblioteci severe și scaune occidentale. Vetre, arcade, scări abrupte sau în spirală, scări secrete, uși ghiuntite de stejar lustruit, tavane boltite și camere mari, cu doar câteva piese de mobilier ce respirau simplicitate și rafinament, balcoanele cu vedere spre grădina interioară, pline de dalii și mușcate englezești, toate conferă castelului un farmec irezistibil.

Trecutul masiv al zidurilor cetății sau cel fin al antichităților se împacă aici cu confortul prezentului și cu cele mai moderne utilități de care a beneficiat castelul, la acea vreme: electricitate, apă caldă, ascensor, funicular, posturi telefonice, elemente de infrastructură de ale căror avantaje au beneficiat și localitățile din jurul Castelului Bran.

Sunt amenajate cu grijă și alte elemente ale domeniului regal: grădina castelului și parcul, o mică seră și grădină de trandafiri, cultivând specii aduse de la Codlea sau specii rare din străinatate, lacul castelului, populat cu păstrăvi și cu lebede și străjuit de cruci votive de piatră și fântâni. Pe domeniu mai sunt ridicate o casă de vânatoare, o bisericuță de lemn și două bordeie tradiționale, refugiu exotic pentru Regina Maria și pentru fiica sa cea mai apropiată, principesa Ileana, celebrând arhitectura vernaculară românească, tihna și simplitatea vieții; oale, ulcele, icoane, covoare românești, perne, fotolii rotunde de lemn. Capela domeniului va fi spațiul de reculegere sufletesc și spiritual, împodobită cu picturi și icoane prețioase, executate în 1927 de Artur Verona. Castelul Bran redevine astfel ceea ce a fost arhetipal: o poartă către lumi diverse, către Apus și către Răsărit, către trecut și către viitor.

Periplul inimii Reginei Maria

10 ani a durat transformarea Castelului Bran dintr-o fortăreață austeră, într-un cămin primitor. Între anii 1920 și 1930, amenajarea acestui domeniu regal s-a petrecut în paralel cu amenajarea celeilalte reședințe a inimii Reginei, Castelul Balcic, de la Marea Neagră, astfel că, în epocă, Branul și Balcicul vor deveni marca stilului său inconfundabil.

Sunt ani grei pentru Regina Maria și tot mai amenințători pentru Europa. După moartea Regelui Ferdinand, în iulie 1927, regina consoartă Maria va fi marginalizată din viața politică de fiul său, regele Carol al II lea. „Singurele mele bucurii rămân Balcicul și Branul”, scria cu amărăciune Regina Maria, unei prietene, în 1931. Se retrage aici tot mai des, alături de Principesa Ileana și trăiește momente de tihnă și încântare pentru care se simte recunoscătoare. Scriitoare prolifică și talentată, Regina Maria a găsit la Bran răgazul de a redacta file din cartea de memorialistică „Povestea vieții mele”. În 1933, la Balcic, regina redactase memorabila scrisoare cu valoare testamentară, „Țării mele și poporului meu”: „Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice (…). Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. (…).”

În 18 iulie 1938, după o perioadă de suferință grea, Regina Maria se stinge din viață la Pelișor și este înmormântată în necropola regală de la Curtea de Argeș, alături de Regele Ferdinand. Însă, inima ei, centrul ființei, va rămâne, conform unei ultime stranii dorințe exprimate testametar de suverană, în capella Stella Maris de la Balcic. Asemenea vechilor cavaleri ai Ierusalimului, Maria, Regina-cruciat a visului de unire a tuturor românilor, și-a dorit ca inima să i se odihnească veșnic într-unul din locurile dragi pe care le-a însuflețit.

Dar, vicisitudinile istoriei vor perturba odihna inimii suveranei la Balcic. Din 1940, când istoria Cadrilaterului românesc se sfârșește ultimativ, inima reginei va cunoaște o prelungă pribegie. Sub auspicii grele, Principesa Ileana reușește să aducă caseta cu inima Reginei Maria la Bran, și să o depună în firida unei stânci din fața castelului. De atunci, sanctuarul acesta în stâncă devine un loc de pelerinaj pentru locuitorii Branului și Brașovului care au venerat-o pe regină.

Exilul Principesei Ileana, moștenitoarea Branului

Regina Maria lăsase moștenire castelul Bran principesei Ileana, pentru că doar aceasta îi împărtășise dragostea și grija pentru aceste meleaguri. „Branul are o inimă și poate fi stăpânit numai de cineva care îi înțelege inima”. În cinstea mamei sale, principesa Ileana ridică la Bran spitalul „Inima Reginei”, în care va lucra ca infirmieră câțiva ani, în amintirea rolului pe care Regina Maria l-a avut pentru soldații români în timpul Primului Război Mondial. Tot aici ridică o capelă, replică a Stellei Maris de la Balcic. În 1941, în urma unui cutremur, osemintele principelul Mircea, fiul cel mic al reginei Maria, au fost aduse de la Cotroceni și reînhumate la Bran. Astfel, o ramură a familiei regale va rămâne împământenită la Bran, ca un sigiliu în timp, împotriva timpurilor sumbre ce aveau să vină.

În 1948, după instaurarea comunismului în România, Regele Mihai I, nepotul reginei Maria este forțat să abdice, iar ultima redută a democrației și a constituționalității societății românești se prăbușește. Exilați, membrii familiei regale aveau să poarte cu ei sufletește pentru mai bine de 40 de ani, amintirile dragi ale pământurilor țării pe care au iubit-o și au slujit-o. Chiar înaintea plecării în exil, în Statele Unite al Americii, Principesa Ileana reușește să ia un pumn de pământ de la Bran pe care îl depune într-o cutiuță de metal de care nu se va mai despărți pâna la sfârșitul vieții. Călugărită, sub numele de Maica Alexandra, Principesa Ileana va mai apuca să revadă meleagurile străbune imediat după revoluție, în 1990, când este întâmpinată de locuitorii Branului cu o căldură copleșitoare, după decenii de uitare comunistă. La scurt timp după această întoarcere acasă, Ileana moare pe 21 ianuarie 1991, în Statele Unite, purtând aceeași cutiuță cu pământ luată de la Bran la începutul exilului din 1948; Simbolul teluric al dorului de țară.

Castelul Bran în (post)comunism și azi

Din 1948 pînă în 1989, cât a durat regimul comunist în România, castelul Bran a fost preluat de autoritățile comuniste, iar din 1956 transformat în muzeu. Ca multe alte elemente de patrimoniu regal, însemnele monarhiei constituționale au fost șterse, distruse, supuse unei intense politici a uitării.

Cum sanctuarul în stâncă al inimii Reginei Maria continua să atragă clandestin pelerini, în 1977 autoritățile decid strămutarea cutiei prețioase la Muzeul de Istorie al României. Adjudecată ca bun de patrimoniu național, dar niciodată expusă publicului, extrasă din cutia cu pietre prețioasă în care era adăpostită și depozitată nevrednic pe un raft al muzeului, în așteptarea unor vremuri mai bune, exilul inimii Reginei Maria va dura aproape 77 de ani, parcurgând 2 țări, 4 orașe, și 3 schimbări de regim politic. Întoarcerea inimii reginei din ciudatul exil al uitării se va încheia de abia în 2015, când Regele Mihai I al României, ilustrul său nepot și ultimul suveran al țării, întors și el dintr-un preaîndelungat exil, va decide să aducă inima reginei la Pelișor, în Camera de Aur, acolo unde suverana României Mari se stinsese din viață.

Între 2006 și 2009, în urma unui proces de restituire a proprietății, Castelul Bran a reintrat în propietatea moștenitorilor Principesei Ileana, fiind redeschis spre vizitare publicului larg și bucurându-se de un considerabil succes turistic. Azi, spațiul generos găzduiește anual evenimente culturale și de divertisment eclectice: Jazz at Bran Castle, Halloween, Valentine’s Day, datini și tradiții, concerte corale, Noaptea europeană a muzeelor, Ziua copiilor, expoziții de pisici, puneri în scenă medievale, lecturi din povești scrise pentru copii de Regina Maria.

Astfel de evenimente experimentează postmodern ambiguitatea dintre istorie și legendă, dintre mituri occidentale și tradiții locale, dintre ficțiune și realitate, dintre artă și divertisment, într-o ofertă turistică și culturală atrăgătoare.

În tot acest răstimp după 1989, istoria patrimoniului regal a fost recuperată gradual, restaurată și repusă în valoare, așa cum avem șansa să o vedem și să o înțelegem astăzi. Povestea Castelului Bran, reînsuflețit de Regina Maria, precum și cea a castelului de la Săvârșin, celebre reședințe regale ale Coroanei României în Transilvania, iluminează o parte din aceste istorii dramatice și fascinante.

Sidonia GRAMA

(Din ediția specială TB 86 – „ENJOY TRANSYLVANIA!” – 14 mai-10 iunie 2019)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ferma Recea Cristur: “Suntem refuzați de supermarketuri”

Articolul următor

Educația pacienților și a personalului medical privind fibroza idiopatică, necesară

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share