Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Grădina Botanică din Jibou intră în business. Florărie-cafenea în Zalău

Un local cu florărie, ceainărie și cafenea va fi deschis în această vară în reședința de județ a Sălajului de către Grădina Botanică Vasile Fati (GBVF) Jibou.

În centrul municipiului zălăuanii vor putea servi şi un ceai adus tocmai din India, dar şi cafea sau suc de mere produs la Jibou. Locaţia va fi situată în zona centrală, la parterul Camerei de Comerţ şi Industrie, pe str. Corneliu Coposu, conform Știri din Sălaj.

Idea îi aparţine lui Cosmin Sicora, directorul GBVF. La Zalău se va amenaja o florărie modernă, dar pe lângă aceasta în incintă se vor amplasa canapele şi mese, astfel încât doritorii să poată sta la un ceai sau la o cafea.

Ceaiul care va fi servit aici este produs din plantele Grădinii Botanice, dar şi din plante aduse din India. Mai mult, se va putea servi şi suc de mere cu zmeură, afine, mure sau cactus din producţia GBFV.

Locaţia este programată să fie funcțională la începutul lunii august. “Va fi ceva inedit. Ne gândim ca locul să fie ca o oază de linişte şi relaxare. Vom pune şi un acvariu cu peşti, dar probabil şi unul cu un şarpe”, a declarat Cosmin Sicora.

Grădina Botanică a Centrului de Cercetări Biologice a fost înființată în 1968, din inițiativa profesorului Vasile Fati. Aceasta se întinde pe spațiul parcului de agrement al castelului medieval ce a fost reședința familiei Wesselenyi.

Ea este organizată pe sectoare, fiecare grupând plantele dintr-un anumit punct de vedere: un complex de sere colecţionare, de microproducţie şi cercetare, un sector ornamental, un complex de acvarii, un parc zoo, gradină japoneză.

În ultimii ani au fost realizate câteva adăugiri importante: un nou rozariu, cu colecţii de trandafiri, un alpinariu, unde sunt prezentate plante din principalele grupe de munţi ale Terrei, și un spaţiu de joacă pentru copii.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Produs de Cluj a retestat consumatorii în spațiul fizic

Articolul următor

Înotători virtuali la ediția din acest an a proiectului Swimathon Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share