Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Elite în business. Județul Mureș. Decorex Prod, mobilier mureșean pe Coasta de Azur și în SUA

Decorex Prod este una dintre companiile mureșene din industria mobilei care confirmă tradiția și renumele județului Mureș în materie de mobilier. Produse Decorex Prod au ajuns la hoteluri de pe Coasta de Azur sau din SUA, aeroporturi din Franța, dar și la diverse firme sau persoane fizice din România, care aleg să își mobileze reședințele cu produse de calitate, multe fiind unicat prin modul de prelucrare.

Decorex Prod are 18 ani de activitate, lucru important într-un domeniu cum este cel al prelucrării lemnului, unde priceperea combinată cu experiență reprezintă atuuri importante sau chiar o condiție obligatorie, când vine vorba de calitate și produse unicat.

Proiectările precise, prelucrările în lemn masiv sau stratificat, sculpturile care diferențiază un produs special de unul obișnuit, diversitatea de culori sau tipuri de finisare a lemnului nu reprezintă niciun secret pentru echipa Decorex Prod. Astfel, firma mureșeană oferă produse de top, fie că este vorba despre hoteluri, cluburi, aeroporturi, instituții publice, clădiri istorice, spitale, cabinete medicale etc. Reședințele private în care proprietarii își doresc o scară interioară aparte, o balustradă din lemn sculptat, uși interioare cu diverse gravuri, foișoare ieșite din tipare sau orice produs care are lemnul la bază pot fi, de asemenea, beneficiare ale mobilierului fabricat la Decorex Prod.

Gyulai Attila și Constantin Rusu, administratorii firmei, implicați și în producție, scot în evidență câteva detalii care pot face diferența între un mobilier frumos și unul de excepție: ”Proiectarea este un element cheie, un prim pas important spre un produs de mare calitate. Apoi vine procesul de producție, unde aparatura performantă și, desigur, valoarea oamenilor implicați, definesc produsul final. Aici ar fi ceva de menționat că pentru ceea ce producem, oferim garanție și, unde este cazul, asigurăm mentenanță. Sunt produse mai deosebite, care presupun o investiție mare și care au nevoie de întreținere. În cazul acestora noi putem oferi garanție, dacă acele produse sunt întreținute la standardul adecvat.”

Legat de proiectele mari, cum ar fi mobilarea unor obiective turistice de pe Coasta de Azur sau din SUA, administratorii Decorex Prod spun că definitorii sunt calitatea produselor și un raport bun calitate-preț. ”Prin colaborarea cu parteneri externi, am realizat și avem chiar și acum proiecte în Franța, lucrări care necesită o exigență deosebită în privința calității. Valoarea mobilierului produs de noi ne-a recomandat pentru noi proiecte, astfel că am extins activitatea externă.

În paralel, realizăm în continuare și în România diverse lucrări pe care le abordăm cu aceeași exigență ca și pe cele externe. Există și în România multe hoteluri, restaurante, cabinete medicale sau diverse alte instituții pentru care am produs mobilier.

De asemenea, fabricăm și mobilier de bucătărie, living, dressing, baie etc., de calitate superioară, la prețuri accesibile. În funcție de buget pot fi alese soluții economice, dar bune, sau variante de top. La toate lucrările oferim garanție.”

Dacă doriți să aflați mai multe despre ceea ce produce Decorex Prod, puteți vizita firma din Sâncraiu de Mureș (Principală 201 b HALA C26, Sâncraiu de Mureș), sau accesați pagina www.decorexprod.com.

Din producția Decorex Prod

Uși interior, uși de acces, tâmplărie geamuri, scări, balustrade, parchet
Mobilier bucătărie – clasic sau modern, living, dormitor, dressing
Scaune din lemn sau cu elemente de tapițerie
Mobilier exterior (terase, pergole, mese, scaune, balcoane etc.)
În funcție de necesități, Decorex Prod produce mobilier din lemn masiv, lemn stratificat, MDF sau PAL.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Elite în business. Județul Mureș. Ranking 32: Nakita. Reper în piața echipamentelor de protecția muncii

Articolul următor

Încă șase pasaje rutiere subterane în zona Pieței Cetate din Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share