Arhitectura civilizează spațiul, dar în același timp exprimă anumite viziuni, concepții, modele culturale dominante într-o perioadă anume. Mintea unei epoci capătă forme spațiale prin realizările arhitectonice.
Dacă ne găsim într-un oraș ardelenesc precum Oradea, Sibiu, Brașov, Alba Iulia sau Cluj, de exemplu, plimbându-ne pe străzi, în zonele centrale, întâlnim clădiri, case, palate, biserici, catedrale, blocuri, sedii de firme de bănci, clădiri de birouri, diferite între ele ca formă și stil și înțelegem caracterul istoric al peisajului urban. Diversitatea conceptelor, stilurilor, gusturilor unor perioade întinse pe aproape o mie de ani coexistă în fiecare dintre aceste orașe transilvane, moștenitoarele unor foste fortificații de secol XIII sau unor târguri medievale. Când privim un astfel de oraș – iar privirile ne coboară de pe crucile catedralelor spre pereții universităților, lunecă pe ziduri seculare măcinate de igrasie și se pierd pe luciul de sticlă al sediilor de firme IT –, vedem în el arhiva arhitecturală a unui mileniu de istorie. Evident, între o catedrală gotică de secol XV, un palat secession și un bloc-turn din beton și sticlă diferențele cele mai importante nu sunt materialul de construcție, ci acelea de stil, de concept, de gust și destinație. Destinația obiectivelor arhitectonice ne va ajuta să ordonăm perspectiva asupra spațiului transilvan în funcție de două axe: a) arhitectură urbană – arhitectură rurală; b) arhitectură laică – arhitectură sacră.
Arhitectura urbană – arhitectura rurală
Un prim element de care ținem seamă când vorbim despre construcții este materialul. Civilizația românească tradițională este o civilizație a lemnului și pentru că lemnul are durată de existență mai scurtă decât cărămida, piatra sau betonul, arhitectura tradițională în lemn s-a conservat mai puțin decât cea în piatră/cărămidă și doar din perioade relativ apropiate.
Primele edificii urbane în piatră de pe teritoriul Transilvaniei durează de prin secolele XII-XIII, momentul determinat când a fost introdusă construcția acestora fiind după prima invazie tătară din 1241 care a devastat regiunea. Totuși, nici construcțiile în piatră nu au rezistat în fața valurilor de schimbări religioase sau de administrație de-a lungul epocilor. Unele cetăți din Transilvania medievală au fost ridicate pe locul și uneori folosind materialul fostelor fortificații dacice.
După Reforma religioasă din secolul al XVI-lea, multe mănăstiri și biserici care aparținuseră ordinelor catolice au fost desființate, dărâmate, transformate în cariere de piatră, iar călugării și preoții care nu s-au convertit au fost alungați.
Va urma…
Vianu MUREȘAN
(Din ediția specială a Transilvania Business Nr. 86 – „ENJOY TRANSYLVANIA!” – Mai/Iunie 2019)
