Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

O singură ofertă pentru drumul de legătură nou, Timişoara – A1, depusă de o firmă italiană, cu filieră chinezească

FOTO https://2mnews.ro/oficial-645-000-de-euro-decontul-pentru-terenurile-expropriate-pentru-extinderea-aeroportului-maramures/

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că o societate italiană a depus singura ofertă în cadrul licitaţiei pentru stabilirea constructorului pentru un nou drum de zece kilometri care va lega Timişoara, pe DN 59 şi autostrada A1, pe noul drum expres, care porneşte de la bifurcaţia spre localitatea Sânandrei. Aceasta va fi analizată, iar dacă este declarată „aptă”, firma va avea la dispoziţie doi ani să realizeze investiţia.

Marți, 4 august, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului “Proiectare și execuție Drum de legătură autostrada A1 – DN 69”. A fost depusă o singură ofertă, aceasta aparţine italienilor de la Todini Costruzioni Generali SPA.

Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 200 milioane lei, fără TVA, sursa de finanțare fiind POIM 2014 – 2020. Lungimea traseului este de 10 km. Durata contractului este de 24 de luni, din care proiectare – 6 luni, execuție – 18 luni.

Comisia de Evaluare a CNAIR va analiza oferta în conformitate cu prevederile legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice.

În ceea ce priveşte societatea ofertantă, aceasta a fost înfiinţată în anii 50, fiind deţinută în prezent de Prime System KZ, o companie din Kazakhstan care, la rândul ei, aparţine chinezilor de la Zhol Zhondeushi group. Todini Costruzioni Generali SPA a fost o filială a Salini Impregilo cedată kazahilor în 2016, pentru 50 de milioane de euro.

Conform paginii oficiale a italienilor, aceştia au o serie de lucrări efectuate în Algeria, în Balcanii de Est, dar şi alte proiecte în Belarus, Federaţia Rusă, Moldova sau Bulgaria.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Două companii aeriene intră cu noi curse operate pe cea mai rentabilă rută aeriană internă din România

Articolul următor

Primăria Timişoara speră la fonduri europene pentru 11 noi proiecte de infrastructură din domeniul transporturilor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share