Pandemia Covid-19 și restricțiile de călătorie au determinat tot mai mulți români să caute mai bine ce are propria țară să le ofere din punct de vedere turistic. Determinați de circumstanțe, românii au căutat să vadă frumosul acolo unde acesta până mai deunăzi pălea pe fonul insulelor cu nisipuri fine și ape azurii sau faleze cochete ce te cheamă la un Vihno Verde, în zgomotoasele bătăi ale valurilor de ocean. Litoralul nu a fost o opțiune de neglijat, dar una dintre cele mai bune alternative – în contextul distanțării fizice – a fost frumoasa și calma Deltă a Dunării. Acolo unde biții nu zgârâie timpanele, iar luxul este oarecum impropriu. Am decis și noi în acest context să oferim paginilor dedicate secțiunii de Travel un spațiu special Deltei Dunării, dar mai ales să aflăm cât de ofertantă este această zonă pentru ardeleni. Astfel, pe lângă aspectele legate de turism și locații unice în țară pe care le oferă zona, am încercat să aflăm ce oportunități ar putea oferi Delta Dunării investitorilor din Transilvania și nu numai.
Opt ore de condus cu mașina și puțin peste 500 de kilometri. Atât ne despart de orașul Tulcea și mult-așteptata noastră escapadă în Delta Dunării. 500 de kilometri și zero metri de autostradă, dar știam la ce ne-am angajat. Din Transilvania către Tulcea aveți ca și opțiuni două trasee principale: noi am aplecat din Sibiu și am ales Valea Prahovei în detrimentul Văii Oltului, apoi Ploiești-Buzău-Brăila-Tulcea. Este bine să luați în calcul lucrările rutiere de pe traseu care vor genera ambuteiaje și cel puțin un popas de o oră, unde să mâncați și să vă reîncărcați bateriile. Noi am preferat un prânz la Sinaia, unde ne-am bucurat de aerul răcoros de munte, apoi ne-am continuat drumul spre Dobrogea, unde meteorologii anunțau zilele caniculare de la sfârșitul lunii august. Aveți grijă ca la Brăila să vă sincronizați cu orarul de funcționare al trecerilor de bac spre Smârdan. Tariful este de 23 de lei pentru o mașină, iar traversarea este rapidă și facilă. De acolo, ne-am continuat drumul prin Măcin și Isaccea. Dacă aveți o rezervă de timp, faceți un popas să vedeți Parcul Național Munții Măcin. Sunt, de obicei, neglijați de turiștii care vin de la distanțe mari, ai căror destinație finală este Delta. Și e mare păcat. Munții Măcin sunt cei mai vechi din România și deși au altitudini joase, aspectul lor stâncos și arhaic nu are cum să nu vă bucure ochiul. Mai ales că valoarea lor incontestabilă este dată de flora și fauna absolut impresionantă. Tot în zonă puteți vizita și Rezervația Naturală Valea Fagilor.
Tulcea. Faleza e în renovare și asta e un lucru bun
Tulcea este locul de oprire al tuturor turiștilor care își lasă mașinile, iar de aici pleacă în Deltă pe bărcile cu motor, în funcție de destinația aleasă. Orașul este un important centru industrial, port pentru navele cu pasageri, precum și un important, dar necunoscut oraș al culturii. Tulcea are o amprentă puternică a perioadei comuniste, din cauza blocurilor înalte ridicate pe faleză – arhitecții vremii spuneau că Ceaușescu voia ca acestea să fie vizibile din Ucraina. Din păcate, am găsit o faleză dezastruoasă, iar blocurile – inestetice. Din fericire, lucrările de modernizate ale falezei erau începute, ceea ce promite că poate la anul vom găsi un oraș mai aranjat – totuși, este intrarea principală în Delta Dunării…
Înainte de a începe explorarea zonei, atâta cât vom reuși în 2 zile, am ținut să trecem pe la sediul Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), ca să discutăm despre situația turismului în cea mai specială zonă a României cu președintele acesteia, Cătălin Țîbuleac. Redăm mai jos o parte din dialogul nostru, considerând că e mai importantă vocea celor care cunosc mult mai bine zona decât noi, cu precizarea că din iunie până în decembrie Cătălin Țîbuleac a fost guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARDBB), fiind schimbat din funcție odată cu schimbarea Guvernului.
Cum a evoluat turismul în Delta Dunării în ultimii ani?
„Putem spune că turismul în Deltă a evoluat din 2018, când am avut o creștere a numărului de turiști față de 2017 cu 67%. Am fost destinația cu cea mai mare creștere a numărului de turiști. Asta s-a datorat, pe de o parte, măsurilor luate la nivel guvernamental, cum ar fi introducerea voucherelor, dar și faptului că am reușit să aducem la aceeași masă operatorii de turism. Până la Asociația de Management nu a existat o promovare coerentă, unitară a Deltei. În 2019 am avut un avans de 5% față de anul anterior, ceea ce ne aduce pe o zonă de echilibru, pe un platou care e benefic Deltei.
Delta are în momentul acesta 8.200 de locuri de cazare autorizate. Cele mai multe sunt în municipiul Tulcea, după care urmează Murighiol, Crișan, Sulina, Sfântu Gheorghe. Județul Tulcea nu are nicio stațiune turistică definită ca atare.
2020, din păcate, e un an atipic. Criza sanitară și criza economică, ce probabil va urma, clar ne-a făcut să redefinim, să reașezăm tot ce înseamnă promovarea turistică. Dar cu toate acestea, în luna iulie avem o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut între 15-52%. Să nu uităm că turismul deltaic, ca formă de turism specifică zonei, presupune distanțare (…)
Referitor la creștere, nu poți să aduci mai mulți turiști decât suportă Delta. Din păcate, ARBDD nu are până acum un studiu de impact turistic, care să ne spună câți turiști putem aduce într-o perioadă de timp anumită în așa fel încât să nu distrugem natura”.
Cât de bine sau corect se combină partea de turism cu respectarea naturii?
„Lucrurile arată foarte frumos până când vorbim de trasee de caiac-canoe versus bărcile cu motoare foarte puternice. Trebuie definite clar traseele unde bărcile cu motoare puternice să nu aibă voie să intre. Nu e normal să ai un turist român sau străin în caiac și să treacă o șalupă în viteză să-l răstoarne.
Trebuie să le oferi alternative. Pe de o parte, le stabilești zonele pe care pot circula, inclusiv din Deltă, pe de altă parte, normal ar fi ca șalupele mari sau cu motoare puternice să circule pe canalele principale, iar pe canale secundare de legătură să rămână pentru caiace, hidrobiciclete sau inclusiv pentru acele șalupe, dar cu obligația de a circula cu o viteză de maxim 5km/h. Altfel, distrugem”.
De ce nu există aceste lucruri? Nu a fost atât de dezvoltat turismul până acum?
„Turism a fost, dar nimeni nu a fost interesat sau nu s-a aplecat asupra acestei probleme”.
Care e situația deșeurilor în zonă; cum e reglementată această problemă?
„Delta e groapa de gunoi a Europei și îmi asum afirmația asta. Tot ce vine pe Dunăre din Germania și până în România se strânge aici. Vorbim de materiale poluante, din agricultură etc. Degeaba eu promovez o agricultură ecologică în Deltă dacă pesticidele oricum ajung în ape pe cursul Dunării.
Anul trecut am avut la ARBDD vizita expertului desemnat de la UE pentru reînnoirea diplomei Europei pentru Delta Dunării. Am discutat vizavi despre ce se întâmplă și cum se pune problema deșeurilor și în raportul ulterior făcut către Consiliul Europei s-a pus problema construirii unui proiect, pe fonduri europene, pentru toate statele riverane Dunării, un proiect de management integrat al deșeurilor. Proiect, care să fie condus de România, să vedem dacă va fi așa. Important este să se facă.
Proiectul ar însemna că fiecare stat își asumă aceleași măsuri de gestionare a deșeurilor pe apele interioare și revărsarea râurilor în Dunăre. Ca să ajungă cât mai puține deșeuri în Dunăre sau deloc”.
Cum văd turiștii aceste probleme? Cât de sustenabil e turismul în zonă?
„Multe din aceste lucruri ei nu le văd și operatorii de turism se asigură nici să nu le simtă. Chiar dacă mai vezi un gunoi plutind pe Dunăre, când intri pe un canal vezi numai frumusețea naturii. Ține de operatorii de turism să-ți ofere și acea relaxare tradițională necesară – o masă tradițională, un pește prăjit, cântece, sunt foarte multe grupuri tradiționale – vorbim de 14 minorități care trăiesc în Tulcea, printre cele mai importante fiind rușii, ucrainenei, lipovenii, turcii, grecii. E o poveste care atrage turistul.
În momentul acesta nu avem un turism sustenabil. Dacă vom continua să ținem canalele închise, colmatate, nu mai ai trasee turistice, nu o să mai ai pește”.
Deci, în momentul de față Delta e plină de turiști, dar turismul nu e sustenabil?
„Vom vorbi de turism sustenabil dacă vom face intervenții cu caracter de continuitate – nu e suficient să faci anul acesta ceva și apoi în următorii 10 ani să nu mai faci nimic, pe de o parte. Pe de altă parte, e necesară o digitalizare a zonei. Să mă duc eu, ca turist, în Deltă și să pot să accesez o hartă turistică pe care să găsesc punctele pe care le pot vizita în zonă, informații necesare privind serviciile medicale, alte servicii.
Pentru ca turismul să devină sustenabil, în primul rând este nevoie de realizarea studiilor de modelare hidraulică, privind zonele de campare, privind impactul turistic asupra zonei și, nu în ultimul rând, de o actualizare corectă, realistă a planului de management a rezervației. De la acestea pleacă tot”.
Lacurile și Cetatea Enisala
În ziua a doua alegem să rămânem pe Delta continentală și mergem către Enisala, Jurilovca și lacurile ce le înconjoară – Babadag, Razim (sau Razelm) și Golovița.
Despre lacul Razim poate ați auzit. Reprezintă cea mai mare întindere de apă dulce din România, dar nu a fost întotdeauna așa. Înainte de anii ’80, acesta comunica cu Marea Neagră, prin Gura Portiței. Pe vremea comunismului s-au făcut diguri, cu scop de irigare, ceea ce a dus la formarea lacului de apă dulce, întrucât a rămas alimentat doar de apa Dunării venită din brațul Sfântu Gheorghe prin canalele Dranov și Dunavăț. Lacul are o întindere imensă, de aproximativ 415 km pătrați. Nu veți regreta dacă optați pentru o călătorie pe barcă în liniștea imensă.
Peste această liniște încântătoare domnește impunătoare și misterioasă Cetatea Enisala. Poziția ei, pe platoul unui deal calcaros, îi asigură vizibilitatea de la mari distanțe, dar privită în orele apusului, printre razele soarelui molcome, somnoroase și roșietice, Enisala, cu ale ei ziduri seculare, devine impresionantă.
De fapt, mulți turiști aleg să o viziteze tocmai în aceste ore pentru a se bucura de apusuri memorabile. Pentru a intra în cetate veți plăti un preț simbolic – 8 lei pentru o persoană. Este de menționat că cetatea a fost construită la sfârșitul sec. al XIII-lea și la începutul secolului al XIV-lea în scop militar, poziția ei permițând supravegherea drumurilor de pe apă și de pe uscat, iar cei interesați de asta erau bogații negustori genovezi ce dețineau monopolul navigației în Marea Neagră, după care a fost inclusă în sistemul defensiv al Țării Românești. Mai apoi a fost transformată în garnizoană a Imperiului Otoman. Pentru că a fost construită doar în scop militar, nu i s-a mai acordat atenția pe care o merită. De altfel, reabilitarea monumentelor istorice implică cheltuieli enorme, iar prioritățile sunt veșnic altele.
Investiții în turism cu fonduri europene
La ieșirea din Vișina, spre Lunca, oprim la complexul turistic Săgeata Apei. Acolo a demarat o investiție în valoare de aproape 3 milioane de euro, cu fonduri europene, pentru creșterea capacității de producție de pește. Proiectul prevede și o componentă de turism. Zece bungalouri, construite din lemn, de-a lungul unui canal ce permite pescuitul, sunt acum marea atracție în zonă. Proiectul implementat de Radu Manolache îl va ajuta să reducă costurile, în special pentru energia electrică, dar și să decolmateze canalele, o problemă extrem de acută în Deltă, deoarece afectează capacitatea de circulație a peștelui, respectiv de înmulțire.
Turiștii dornici de pescuit în ultimele zile toride de august aglomerau zona. E cald, de aceea însoțitorii iubitorilor de pescuit s-au adăpostit la umbra unei terase generoase, unde savurează bere, iar din bucătărie se aude sfârâind peștele. Mirosul e îmbietor, așa că în pofida căldurii, ne lăsăm convinși să gustăm din pește – un caras. Ce greșeală am fi admis, dacă n-am fi testat peștele de la don Mache.
Don Mache e proprietarul acestui complex, Radu Manolache, un om pasionat de pescuit și de Deltă. Peștele lui don Mache are gust real, dulce, intens, curat, nu mâlos, așa cum îl găsim în marile supermarketuri din Transilvania. Apropo, peștele din Deltă nu ajunge nici în 30 la sută din piața de desfacere românească, nu pentru că ar fi puțin în Deltă, ci pentru că proasta gestionare a autorităților românești la toate nivelurile duc la o situație paradoxală – crescătorii de pește din Deltă sunt sugrumați de birocrație și de discriminare în elaborarea politicilor publice.
Radu Manolache locuiește în Deltă din anul 1994 și cunoaște problemele crescătorilor de pește și pescarilor pe de rost. Realismul lui e izbitor. Crede cu tărie că incompetența este cea care a distrus acest sector. „Produc mai multă hârtie decât pește” este concluzia la care a ajuns antreprenorul – un adevăr dezolant, dar care a devenit atât de obișnuit pentru micul business românesc. Mai jos o secvență din discuția noastră:
Radu Manolache: „Producția de pește în România este luată în derâdere în sens peiorativ și îmi asum când spun că cei de la conducerea Ministerului Agriculturii, din prezent și trecut, vorbesc despre investiții în acvacultură, despre renașterea sectorului, dar îl îngroapă constant și continuu. Din 1992 și până astăzi acest sector este în cădere liberă”.
De ce există această cădere?
„Puneți-vă în situația unui piscicultor care vede la TV că de luni de zile se vorbește despre compensații de secetă pentru culturile agricole. Dar peștele cum trăiește? În mâl, sub pământ? Sunt suprafețe întinse în Delta Dunării care au secat, oameni buni! Pe nimeni nu interesează acest lucru. Cum ar fi să cultivăm grâu și porumb, soia, rapiță și floarea-soarelui fără compensații și subvenții? Cum ar fi să creștem animale fără subvenții? De ce în piscicultură se poate? Toate fermele piscicole din Deltă sunt la nivelul mării. Ele nu pot funcționa decât prin pompare de apă. Am propus un proiect național pentru montarea panourilor fotovoltaice pentru alimentarea stațiilor de pompare. Pe nimeni nu interesează nimic. Singura rază de soare este Planul Operațional de Pescuit, care are niște măsuri, inclusiv prin ITI. Și banii aceștia vin de la europeni, nu de la autorități.
Am ajuns să importăm 92% din peștele de apă dulce. Importăm 8.000 de tone de păstrăv pe an și producem vreo 2.500-3.000. Importăm 5.000 de tone de crap, în situația în care deținem una dintre cele mai mari suprafețe piscicole a UE. Au existat 39.600 de hectare de luciu de apă în ferme piscicole amenajate de părinții și buneii noștri, așa cum au putut și cu tehnica pe care au avut-o la îndemână. Acum dacă au rămas în funcțiune vreo 6-7 mii de hectare. S-ar fi putut face cel puțin 15-20 de tone de pește produs într-o zonă nepoluată, care ar fi putut intra în comerț. Dar se pare că este mai bine să importăm (…)”.
Cherhanaua Jurilovca
La întoarcere, oprim la Cherhanaua Jurilovca, condusă de Cătălin Balaban care este și președintele Asociației de pescari Golovița, înființată în 2007. O cherhana este locul unde pescarii aduc peștele prins din Deltă, în schimbul unui preț fix per kilogram. Este cea mai mare cherhana de pe teritoriul rezervației, unde își aduc marfa aproximativ 60 de pescari. Un singur pescar aduce la cherhana într-un an întreg aproximativ 3 tone de pește. Pescuitul a fost întotdeauna o activitate de subzistență pentru pescari. Ei își vând marfa cam cu 3 lei kilogramul. De aici, cherhanaua vinde peștele către furnizorii interesați. Se poate vinde pește proaspăt, înghețat sau produse fabricate din pește. Se vând, de exemplu, mici, cârnați, sarmale și chiar ardei umpluți de pește.
Auzim despre aceeași problemă – colmatarea canalelor. Cătălin Balaban spune că asociația trage în gol semnale de alarmă. Ar trebui urgent decolmatate canalele care sunt lăsate la voia întâmplării, iar canalul artificial de la Gura Portiței să fie eliminat, pentru a permite din nou circuitul natural al apei.
Unde ajunge peștele din Deltă? Unde îl livrați și de ce nu ajunge în Transilvania?
„Către persoane fizice și juridice din zonă. Cei mai îndepărtați clienți sunt din Turnu Severin, din Huși, iar cei mai mulți sunt din București, Constanța. În perioada restricțiilor, am livrat în București și acasă. În Ardeal ne-am dori să putem livra, dar problema este distanța și lipsa infrastructurii. Din cauza cheltuielilor mari de transport, ar crește și prețul peștelui către consumatorul final”.
Sulina
Din cauza timpului scurt avut la dispoziție, am avut de ales o singură destinație atunci când am intrat în zona Deltei. Am ales Sulina și o excursie pe canalele din preajma localității, cunoscându-l cu această ocazie pe Mihai Călin, unul dintre puținii ghizi autorizați din Delta Dunării. Mihai Călin a locuit de mic înconjurat de ape, l-a ajutat pe tatăl său la prins pește, a crescut printre pești și păsări, deci, cu simțul responsabilității pentru natură. Astăzi e o calitate rar întâlnită printre oameni și veți vedea de ce.
Înainte să porniți către Sulina, ar fi bine să țineți cont de următoarele detalii. Alegeți cu grijă transportatorul, consultați în prealabil prețurile și nu ezitați să cereți bon fiscal după călătorie. O călătorie navală către Sulina, ce pornește din Tulcea, durează mai puțin de 2 ore și costă 60 de lei pentru o persoană. Puteți alege să vă cazați la destinația finală sau în unul din frumoasele sate turistice din zonă: Crișan sau Mila 23.
În ultimele zile de august, Sulina forfotea plină de turiști, care erau într-un „du-te, vino” între plajă și ponton. Unii cară bagaje după ei, semn că pleacă deja, alții se înghesuie, în sens invers, pe Strada 1 să prindă un taxi către plajă. Distanța este de aproximativ 3 kilometri, soarele arde, deși e ora 10 dimineața, așa că nimeni nu se încumetă să pornească la pas. Taximetriștii sunt și ei val-vârtej, gata să satisfacă nevoile turiștilor. Șoferii par prietenoși și respectuoși. Ajunși în Sulina aveți grijă să vizitați Catedrala ortodoxă Sf. Nicolae, Palatul Comisiei Europene a Dunării (CED), Farul CED, Biserica grecească, Biserica catolică, dar și Cimitirul cosmopolit.
După ce am făcut un tur al orașului, pornim în cea mai așteptată călătorie – cea pe canalul Sulina, ieșirea către mare, golful Musura și insula K.
„Delta e superbă. Numai dacă am avea grijă de ea”
Mihai Călin s-a născut în Crișan. A venit de copil în Sulina, la studii. Aici s-a angajat și a și rămas. Acum este ghid autorizat, are o casă de vacanță pentru turiști și este îndrăgostit de dansurile grecești. Atunci când nu este pe canale, cu turiștii, este îmbrăcat la patru ace și dansează într-un ansamblu local. De când cu pandemia, reprezentațiile s-au rărit de tot. Mai dansează uneori, afară, în aer liber. Firește, e fiu de pescar, și știe toate păsările și toți peștii care s-au găsit și se mai găsesc în zonă.
„Am fost plimbați de mici cu barca, aruncând plasele cu tatăl nostru. Am dormit nopți în șir în barcă, păzind plasele de plauri. Atunci am învățat multe specii de păsări. Pe foarte multe le știam din zbor, după cum dau din aripi, după cum țipă. Mai ales păsările mari – pelicanul, lebăda, lișița, corcodelul și altele – le știam după cum bat apa cu picioarele. Mai târziu, am început să devin din ce în ce mai curios și să citesc despre tot ceea ce mă înconjura – floră, faună, obiceiuri, tradiție, istorie etc. Sunt ghid autorizat de 15 ani. Întâi am început să plimb turiștii când aveam 13-14 ani. Veneau turiști la noi acasă. Tatăl meu fiind pescar, prindea pește, mama le gătea turiștilor, iar noi îi plimbam pe canale”.
– Acum o să vă duc pe un canal mai puțin circulat. Aici poate reușim să vedem ceva păsări, pe care în mod normal pe canalele celelalte nu le vedeam: stârci de noapte (Nycticorax). Uite acolo a trecut un stârc mare cenușiu… 90% din numărul de pescăruși este în Deltă(…) Acesta e nufărul galben.
Noi urmărim cu privirea acolo unde ni se indică. Ba în stânga, ba în dreapta. Suntem atenți la crengi, ne aplecăm cu toții cuminți capetele, atunci când ramurile lăsate ne taie calea.
„Delta e superbă. Numai dacă am avea grijă de ea. Turiștii sunt din ce în ce mai puțin educați. De foarte multe ori am văzut și barcagii care nu respectă regulile. Sunt foarte muți angajați din alte zone ale Deltei și n-au nicio limită, n-au nici scrupule. Iau bărci din ce în ce mai mari, cu motoare cât mai puternice. Au început să facă un turism agresiv, adică merg cu viteză pe canale foarte înguste. Distrug și flora, și fauna – unde cuibăreau cândva păsări, zeci de cuiburi de rațe, găinușe de baltă, lișițe, toate s-au retras acum în zonele mai puțin circulate, pentru că pur și simplu le răsturnau cuiburile din stufăriș, ouăle erau acoperite cu apă etc. La începutul sezonului găseai cărărui pe unde puteai trece cu barca și aceasta se șirâia de lanurile de nuferi. Acum nu mai vezi niciun nufăr, toate rădăcinile sunt deasupra apei putrezite”…
Liniște.
– Acela care țipă în față e pescărușul albastru. În față, uite, zboară o ciocănitoare galbenă, s-a așezat pe o creangă uscată(…) Acesta e un vânturel de seară, care țipă. Uite-l, l-ați văzut, în zbor?
Mihai Călin este dezamăgit de modul în care unii operatori de turism văd promovarea zonei: „Fac așa-zise excursii de o zi. Iau persoanele în barcă, cu motoare de 300-350 CP, merg cu 50-70 km/h, ajung la Letea, acolo mănâncă ceva, apoi pleacă glonț la Sulina. Probabil au acolo o oră pentru plajă, se îmbarcă, fug la Sf. Gheorghe, au și acolo jumate de oră de staționare și apoi pleacă la Tulcea. Dacă îi întrebi pe oamenii aceia dacă din toată excursia au înțeles ceva, probabil că în afară de puțină adrenalină, nu vor putea explica prea multe. Ei se bazează numai pe profitul de azi, nu se gândesc la viitor, că așa nu va merge la nesfârșit, s-ar putea să nu mai aibă nici de lucru în câțiva ani. În loc să se uite la niște canale pline de vegetație, cu păsări, o să se uite la canale goale. Și așa ne uităm neputincioși, că nu avem nicio putere de a face ceva”.
– Haideți prin „tunel”…
– Delta Dunării, împreună cu Pădurea Caraorman și Pădurea Letea, singura pădure subtropicală din Europa așezată pe dune de nisip marin, formată din scoică marină calcaroasă, reprezintă a 3-a zonă din lume ca și număr de specii de plante, animale, pești, amfibieni, reptile, păsări etc. – peste 5.500 de bucăți. După Marea barieră de Corali și Arhipelagul Galapagos. În fiecare an vin tot felul de biologi, doctori în științe naturale, biochimiști, cercetători marini, păsărari, ornitologi care fac monitorizarea diferitelor specii de păsări.
Schimbăm direcția și ne îndreptăm către mare, trecem pe lângă vestitul far de la Sulina, golful Musura și insula K, de la o distanță sigură. Insula K a fost creată natural în golful Musura, situată între brațele Musura și Sulina. Insula are o lungime de aproximativ 7 kilometri, din care aproape 2,5 km se găsesc în apele teritoriale ale României, restul aparținând Ucrainei și este populată doar de păsări. Se numește așa pentru că avea forma literei K, dar acum seamănă mai mult cu o paranteză. Turiștii nu au voie să se apropie de păsări, ci doar să le urmărească de la o distanță. Păsările au migrat aici, în încercarea lor de a rămâne în siguranță, după ce oamenii le-au distrus cuiburile de pe canale, au aruncat cu pietre în ele, numai ca să le prindă în zbor pentru imagini impresionante. Pe insulă pot fi văzuți – evident, cu un binoclu – sitari de mal și de nisip, piciorongi, nagâț, prundăraș de țărm, chire de mare și de baltă, călifari, lebede, cormorani, lopătari, stârci, egrete, pescăruși cu capul negru, pescăruș pontic, pescăruș mediteranean, asiatic, râzător sau cel cu obrazul alb.
Revenim pe brațul Sulina. Îndreptându-ne spre faleză, ne „privește” de la distanță o clădire imensă, părăsită, urâtă. E fosta fabrică de conserve. Ghidul nostru ne povestește cum era Sulina în anii săi de glorie: „Sulina are o istorie destul de încărcată. A fost un oraș foarte mare. În documente datează de prin anii 900-950 din timpul Imperiului Bizantin, apoi au început să vină toți cotropitorii care în cercat să pună stăpânire pe gurile Dunării, pentru că Sulina este cel mai apropiat punct de legătură între Europa și restul lumii. Prin 1856 s-a înființat Comisiunea Europeană a Dunării. Marile puteri ale Europei s-au gândit să facă liberalizarea traficului pe Dunăre. În 1870 Sulina a devenit porto-franco, singurul port maritim liber de taxe și impozite din lume. Și-a luat un avânt, era ceva de nedescris. Prin anii 1880-1890 Sulina a ajuns să aibă vreo între 27.000-32.000 de locuitori din statistici, cu cele 17 flote străine existente. S-au înființat școli în toate limbile, biserici, moschei, fiecare nație a venit la Sulina cu tradiții, cu porturi, cu obiceiuri, s-a construit un spital, teatru cu 300 de locuri, maternități, șantier naval deja era, dar a fost mărit, ca să se poată face și reparații, dar și construcții de nave. Locuințe, prăvălii.
Asta a fost până în Primul Război Mondial, când Sulina a fost distrusă în proporție de 65%, dar și-a revenit foarte repede, pentru că încă duduia comerțul. În schimb, în al Doilea Război Mondial Sulina a fost distrusă în proporție de 85%. Mai ales de ruși, pentru că ei au încercat dintotdeauna să pună stăpânire pe gurile Dunării. După războiu străinii și-au retras și flotele, emigranții nu s-au mai întors decât parțial înapoi.
După Revoluție, în schimb, Sulina s-a dus și mai tare la fund: s-a închis și șantierul naval, și fabrica de conserve de pește și au rămas doar ceva navigatori de la Administrația Fluvială a Dunării de jos, de la Administrația Zonei libere, pescari, mici întreprinzători, marangozi, cei care construiau bărci de lemn, tâmplari, croitori etc. Dar pe zi ce trece toate localitățile se depopulează, toți pleacă pentru o viață mai bună”.
Îl întrebăm dacă Sulina mai poate să re(devină) ce a fost. „Greu… S-ar fi putut, dacă ar fi fost cineva bun la conducere, oameni destoinici și capabili să acceseze fonduri europene. Aici este zonă izolată, insulară, ești rupt de lume. În 2020 nu mai avem spital, iar pe timpul iernii ești la mila Celui de sus, atât… Dacă toți am avea mai multă grijă de Deltă, probabil că și PIB-ul României ar fi fost mult mai mare…”.
Faceți turism responsabil în Delta Dunării
Ne întoarcem către Tulcea arși de soare. Încercăm să ne punem gândurile în ordine și să venim cu un mesaj corect la final de deplasare. Și ne-am gândit că trebuie să lăsăm câteva sfaturi pentru viitorii turiști care vor veni în Deltă:
Delta este despre natură, respectarea ei, curățenie, tradiție și relaxare. Dacă vreți să descoperiți altceva decât litoralul românesc, faceți turism responsabil. Nu aruncați deșeuri, renunțați la bărcile cu motoare mari în zonele protejate, respectați oamenii din zonă, respectați-le tradiția, limba și obiceiurile, cazați-vă în case tradiționale, vorbiți cu oamenii și ascultați-le poveștile. Așa contribuim cu toții la păstrarea unei Delte sigure.
P.S.
Ce investiții se pot face în Delta Dunării
Fiind o revistă de business, l-am rugat pe Cătălin Țîbuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, să transmită un mesaj pentru oamenii de afaceri care ar dori să investească în zonă, respectiv care sunt domeniile cu potențial.
„1. Încălzirea pe timp de iarnă a Deltei. O investiție importantă pentru Deltă ar fi implementarea unor capabilități industriale de producere a brichetelor din stuf și material agricol. Investiția nu ar fi foarte mare, dar ar fi foarte benefică Deltei, pentru că ar cădea foarte mult costurile de întreținere. Sunt multe pensiuni care nu țin deschis pe timp de iarnă, deși au foarte multe solicitări.
2. O altă problemă ar fi energia verde. Sunt necesare investiții în ceea ce înseamnă panouri solare, încălzirea apei și așa mai departe.
3. Implementarea măsurilor de echipare a bărcilor cu motoare electrice. Problema e că mulți și-ar dori acest lucru, dar apar câteva probleme – încărcarea și mentenanța lor. O astfel de investiție ar fi benefică zonei: am reduce și numărul de bărci cu combustibil fosil, am scădea și costul de achiziție a unui motor, dar și mentenanța, care nu există în Tulcea. Acest lucru ar schimba imaginea Deltei foarte mult”.
(Articol publicat în ediția print TB nr. 96 – august/septembrie 2020)
