Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Banii universităților se vor putea folosi la investiții. La Timișoara se ridică cel mai modern cămin studențesc din România

Unul dintre ”visele” universităților românești va putea deveni realitate în scurt timp. Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a reușit să obțină ceva ce colegii săi, conducătorii altor instituții de învățământ superior s-au chinuit ani de zile: guvernul să permită folosirea banilor deținuți de universități, excedent aflat ăn conturi, pentru investiții. Premierul Ludovic Orban a anunțat la Timișoara că acest lucru va fi posibil, dar în proporție de doar jumătate.

Banii pe care universitățile îi ”produc” se vor putea folosi pentru a susține propriile investiții. Ca și parlamentar și membru PNL, Marilen Pirtea, rectorul UVT, a reușit să îi explice premierului despre această situație ciudată, în care insituțiile nu puteau folosi banii de care dispuneau, iar Orban i-a dat dreptate.

”Domnul rector a fost primul care mi-a vorbit de excedentele universităților. Și am întrebat la ce pot folosi acei bani, mi s-a spus că la investiții. Atunci am luat decizia ca 50% din excedentele acumulate de-a lungul timpului să poată fi cheltuite de universități. Aici chiar i-am spus că orice are nevoie, va beneficia de suplimentul de finanțare pentru a finaliza acest obiectiv de investiții”, a declarat premierul Ludovic Orban, după ce a vizitat șantierul veșnic al căminului studenesc pe care UVT îl ridică în Complexul Studențesc.

Desigur, vestea a fost bine primită de oficialul gazdă. E și normal, în acest fel UVT va putea finaliza cel mai modern cămin studențesc din România, care se ridică la Timișoara.

”Lucrările au fost evaluate, în final, la 70 de milioane de lei. Momentan mai sunt necesari undeva la 15 milioane de lei până la finalizarea lui, undeva în toamna anului viitor. Sperăm că prin sprijinul domnului prim-ministru să obținem în perioada următoare fondurile necesare pentru a finaliza acest cămin, pentru că este un obiectiv extrem de important. UVT are 16.000 de studenți, avem 3.000 de locuri de cazare, undeva la 18% din studenți. Credem că sunt extrem de importante aceste locuri de cazare pentru studenții noștri. Situația în pandemia aceasta ne-a permis avansarea lucrărilor. Suntem în scenariul roșu, în online, dar din octombrie, anul viitor, îi așteptăm cu toate camerele pe care le avem la dispoziție și sperăm și cu camerele din acest frumos cămin”, a declarat rectorul UVT Marilen Pirtea.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Romanian Hospitality Awards

Un restaurant din Cluj, cel mai bun din România

Articolul următor

Mâine se lansează Consiliul Național pentru Transformare Digitală: va avea șapte priorități

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share