Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

O fostă groapă de gunoi va deveni al doilea parc ca suprafață din Sibiu: începe realizarea proiectului

Primăria Sibiu a anunțat că începe amenajarea Parcului Tilișca – acesta va fi al doilea parc ca suprafață al Sibiului. Instituția a semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor de amenajare, iar valoarea investiției se ridică la 13 milioane de lei. Banii vor fi asigurați din fonduri europene obținute de Primăria Sibiu prin Programul Operațional Regional.

„Sibiul are nevoie de mai multe zone verzi, amenajate și atractive pentru sibieni și, de aceea, una dintre direcțiile pe care ne concentrăm în prezent este extinderea acestor suprafețe. Pe lângă îngrijirea celor existente, continuăm să creăm zone verzi noi, parcul Tilișca fiind cel mai amplu proiect pe care începem să îl implementăm. Acesta va fi amenajat pe o suprafață de teren de 6,2 hectare, prin reconversia unei zone virane în care se depozitau înainte materiale de construcție. Continuăm în paralel și alte proiecte în acest domeniu, cum este revigorarea Parcului Astra, crearea unui art park în Parcul Cetății, și urmează să demarăm procedurile pentru revitalizarea și modernizarea Parcului Sub Arini”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Parcul Tilișca va fi amenajat pe un teren situat în vecinătatea cartierelor Tilișca și Valea Aurie, zona fiind delimitată de străzile Preot Bacca și prelungirea Săcel. Firma contractată va pregăti mai întâi terenul, va introduce rețele de apă și canalizare, va amenaja iluminatul public cu corpuri cu LED și va moderniza calea de acces către viitorul parc. Apoi, se vor realiza amenajările din parc.

Pentru această investiție a fost contractată socierea SC Total NSA AG Construct SRL Sibiu & SC Hentza Business SRL & SC Eco Garden Construct SRL. În următoarele 3 luni urmează să fie realizat proiectul tehnic pentru amenajarea parcului, etapă în care se vor fixa toate detaliile tehnice cu privire la fiecare lucrare și dotare. După avizarea proiectului tehnic, lucrările propriu-zise au ca termen de execuție 15 luni.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

CEC Bank a încheiat un acord de finantare în valoare de 50 milioane de euro cu BEI: finanțare pentru economiile afectate de COVID-19

Articolul următor

7 beneficii pe care ofertele de pariuri online le pun la dispoziție în prezent!

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share