Timișoara așteaptă de ani buni de zile realizarea licitației prin care Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administrației va cumpăra pentru oraș, din fonduri nerambursabile europene. În sfârșit, instituția a transmis către SEAP documentația pentru reluarea achiziției, precedenta licitație fiind anulată. În acest moment documentația este în verificare ANAP și se așteaptă validarea publicării.
Au fost eliminate motivele tehnice care au dus la anularea primei licitații, iar acum suntem încrezători că aceasta se va desfășura cu succes, astfel încât la finalul ei să fie desemnat un câștigător. Prin modificarea legii achizițiilor publice, această licitație nu se mai poate prelungi atât de mult precum precedenta, termenul maxim de finalizare fiind de 60 de zile din momentul deschiderii ofertelor, termen care se poate prelungi o singură dată.
Prima licitație a fost lansata de minister în data de 8 februarie 2019, iar în data de 14 iulie 2020 procedura de licitație a fost anulată, după solicitarea a 5 clarificări tehnice asupra ofertelor. Au participat 3 ofertanți, iar motivele anulării au fost de ordin tehnic. La ultima solicitare de clarificări, ofertanții au depus documente neconforme cu caietul de sarcini, deși la cele 4 solicitări anterioare de clarificari licitația a evoluat fără a fi motive de anulare.
Citește și:
Silvania.Bio dă idei în Parlament. Sprijin de la București pentru agricultori
Ridicarea construcțiilor agricole în extravilan și egalizarea subvențiilor în țările europene sunt propunerile unui deputat sălăjean. Parlamentarul Florian…
20 martie 2023
Antreprenorii din Maramureș și Bistrița, pregătiți pentru cazurile de forță majoră
Oameni de afaceri din cele două județe vor participa la instruiri cu cel mai bun specialist în domeniu…
20 martie 2023
Universitarii României adoptă modelul alianțelor europene
Cel mai mare consorțiu universitar din țară își propune intensificarea implicării în politicile și deciziile publice naționale în…
20 martie 2023
Frasinul și Dimex au finalizat un drum cu șapte luni mai devreme
Timp record de reabilitare a unei șosele din Bistrița-Năsăud din partea celor două companii locale. “Am încheiat un…
20 martie 2023
Avalanșă de proiecte pe educația agricolă la Liceul Ioan Ossian
Unitatea de învățământ din județul Sălaj a reușit să acceseze o mulțime de finanțări din partea Romanian-American Foundation…
20 martie 2023
AROBS propune acționarilor intrarea pe piața principală a bursei
Acționarii companiei informatice din Cluj se vor pronunța în privința admiterii titlurilor AROBS la categoria superioară a pieței…
20 martie 2023
Gala Elitelor Arădene și-a desemnat laureații
Cea de-a II-a ediția a Galei Elitelor Arădene a avut loc vineri, 17 martie 2023. Evenimentul a…
20 martie 2023
Domeniul Regal de la Săvârșin se va deschide publicului din luna aprilie 2023
Se fac pregătiri intense pentru ca Satul Regal și Parcul Castelului Săvârșin să se deschidă publicului luna viitoare.…
20 martie 2023
Zi de Zi știri economice:
