Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

1 milion de euro de la UE pentru „informatizarea” angajaților din Ardeal

Uniunea Naționalǎ a Patronatului Român (UNPR) va derula un proiect prin care peste 300 de salariați de la 36 de întreprinderi mici și mijlocii (IMM) din Regiunea Nord-Vest (RNV) vor fi finanțați să folosească tehnologia în sprijinul firmelor lor.  

Proiectul de aproape 1 milion de euro este derulat împreunǎ cu partenerii organizației patronale, SOV Consulting, Clemon și Hexalina, fiind cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Acesta este al doilea proiect ca valoare din existența UNPR.

Obiectivul general este îmbunǎtǎțirea nivelului de competențe profesionale și socio-personale pentru 326 de persoane din RNV (județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sǎlaj, Bistrița-Nǎsǎud) angajați în aceste IMM-uri.

Este vizatǎ creșterea capacitǎții a 36 de IMM-uri, ce activeazǎ în domeniile Strategiei Naționale pentru Competitivitate și Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare de a derula programe de învǎțare. Cel puțin trei vor introduce programe de învǎțare la locul de muncǎ la șase luni dupǎ finalizarea sprijinului.

Obiectivele vizeazǎ formarea profesionalǎ a angajaților din proiect pentru a-și îmbunǎtǎți competențele asupra utilizǎrii tehnologiei informației, a creșterii eficienței energetice, sociale și civice și calificarea într-una din meseriile specifice domeniilor de activitate a angajatorului.

Cele 36 de întreprinderi vor beneficia de  ervicii specializate de sprijin pentru creșterea capacitǎții a de a implementa programe de formare la locul de muncǎ. La eveniment au participat și reprezentanții UNPR din județele Satu Mare (Tiberiu Markos) și Sălaj (Alin Buză).



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Premii de peste 4.500 de euro pentru studenți la Energy Challenge 2021

Articolul următor

Donație de 47.100 euro pentru secția de neonatologie și pediatrie a Maternității Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Citeste mai mult

Aradul mizează pe „Turismul de o zi”

Arădenii sunt invitați să-și descopere județul prin „Turismul de o zi”. Moneasa, Căsoaia, cu tabăra școlară, Ghiorocul, denumit…
Educație
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share