Direcţia Silvică Bihor are pentru această toamnă un program de regenerare de 6,38 ha de împăduriri, pe raza Ocolului Silvic Marghita, pentru care se vor utiliza cca 32 mii bucăți puieți forestieri de stejar, frasin și nuc negru american.
Pe lângă aceste suprafețe prevăzute în programul anual de regenerare Direcția Silvică va realiza împădurirea pe o suprafață de aproape 6 ha în zona Valea Lui Mihai pe un teren ce a fost introdus în fondul forestier național în anul 2019 ca urmare a unui schimb de terenuri. Suprafața în cauză va fi împădurită cu aproape 28 mii bucăți puieți forestieri din specia Stejar brumăriu, o noutate pentru silvicultura din această parte a țării, puieții provenind de la Direcția Silvică Tulcea, pepiniera Cocoș.
De asemenea pentru a valorifica resursa genetică autohtonă Direcția Silvică Bihor a regenerat cca. 12 ha de fond forestier prin semănături directe cu semințe de fag (jir) beneficiind de o fructificație deosebită la această specie. Astfel s-a asigurat regenerarea unor suprafețe, care în toamna anului 2017 au fost puternic afectate de doborâturile de vânt.