Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

A doua secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, în licitație: proiectarea și execuția a 31 km pentru un contract de 4,6 miliarde lei

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a lansat astăzi procedura de licitație restrânsă, cu precalificare, pentru “Proiectare și execuție Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 2: Boița – Cornetu” – unul dintre cele mai complexe loturi din această autostradă. Este vorba despre realizarea tronsonului de 31,33 kilometri. Acesta va conține 49 de poduri și viaducte, șapte tuneluri (cu lungimi cuprinse între 250 și 1.590 de metri), precum și un ecoduct în zona localității Lazaret.

Potrivit autorităților, valoarea estimată a contractului este de 4,6 miliarde de lei (fără TVA), finanțare din fonduri europene nerambursabile, iar termenul de finalizare prevăzut este de 18 luni proiectare și 50 de luni execuție, conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire. Data limită de depunere a ofertelor este 29 ianuarie 2021.

În acest context, ministrul în exercițiu al Transporturilor, Lucian Bode, afirmă că progresul înregistrat pe primul lot din Autostrada Sibiu – Pitești, și anume Sibiu – Boița, „este unul foarte bun”. „Aici, printr-o mobilizare exemplară, antreprenorul a reușit să execute circa 30% din lucrări”, a precizat oficialul.

„Pentru secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș, suntem în evaluarea ofertelor și sperăm ca până la sfârșitul anului să semnăm contractul pentru execuția celor 10 kilometri”, a adăugat Bode.

Amintim că Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Împăduriri pe aproape 125 de ha în Bihor

Articolul următor

Curierii pe bicicletă din Ardeal ajung la Timișoara și București

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share