Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Mașinile care depozitează ilegal deșeuri în Bihor, filmate cu camere cu infraroșu

Pentru a rezolva problemele legate de curățenie și a implementa mai eficient SMID, Consiliul Județean Bihor a încheiat vineri, 11 decembrie, un protocol de colaborare cu Instituția Prefectului, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu, Inspectoratul de Poliție Județean și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT.

Printre obiectivele acestui protocol se numără colectarea selectivă a deșeurilor, identificarea zonelor de depozitare ilegală a deșeurilor și ecologizarea acestora cu prioritate și menținerea curățeniei prin:

  • Elaborarea unui plan de acțiune și control a faptelor de încălcare a prevederilor legislației de protecție a mediului;

  • Identificarea contravenților și sancționarea acestora;

  • Monitorizarea permanentă a zonelor de competență a fiecărei instituții.

Sunt trei condiții importante pentru a avea curățenie în județul Bihor. În primul rând, trebuie să colectăm deșeurile, deci trebuie să avem operatori, contracte și un sistem funcțional. A doua condiție importantă este să ai o infrastructură corespunzătoare, de la puncte de colectare a deșeurilor, la containere pentru închiriat, stații de sortare și gestionare a deșeurilor. A treia condiție importantă este să menții curățenia. Asta înseamnă reguli, responsabilități și sancțiuni. Noi am început deja rezolvarea acestor trei condiții de bază, inclusiv partea coercitivă. Vom achiziționa camere de luat vederi cu infraroșu care vor putea filma și repera mașinile care depozitează ilegal deșeuri în județul Bihor în zonele care deja sunt consacrate. Le vom transfera Inspectoratului de Poliție Județean care, împreună cu Garda de Mediu, îi va sancționa pe șoferi, iar conform prevederilor legale, mașinile din care se aruncă deșeuri vor fi confiscate. Sunt convins că dacă cele două instituții vor face ce trebuie, nu își vor mai permite foarte mulți oameni să arunce deșeuri”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Președintele Consiliului Județean a mai precizat că la finalul anului va fi adoptat, printr-o hotărâre de consiliu, și regulamentul de întreținere a acostamentelor drumurilor, aflat în prezent în dezbatere publică.

Începând cu a doua jumătate a lunii octombrie, operatorii de salubrizare desemnați prin licitație au început activitatea de încheiere a contractelor de salubrizare cu fiecare beneficiar din Județul Bihor, persoane fizice și juridice. Suntem astăzi la aproape 90% din contractele care trebuie încheiate. Am avut în această perioadă întâlniri cu primarii din județ și cu beneficiarii. Vom colecta practic în cinci fracții, ceea ce este o mare provocare, în condițiile în care în mediul rural nu s-a colectat selectiv niciodată până acum, cu anumite excepții. Acest sistem de management integrat nu acoperă în întregime colectarea unor deșeuri provenite din construcții și demolări, cauciuc, elemente de mobilier, pentru care va trebui să găsim soluții în următoarea perioadă și să identificăm zone unde să amplasăm puncte de colectare”, a declarat vicepreședintele Mircea Mălan, președinte al A.D.I. ECOLECT.

Fără subvenții pentru terenurile în paragină

Suntem în pregătire și pentru un plan cu APIA, care ar trebui să facă plăți pentru terenuri curate. O bună parte din terenuri dau în drumurile județene sau comunale. Căutăm soluții prin care persoanele care nu își vor curăța terenurile pe capetele dinspre drumuri să suporte consecințele, în sensul de a nu li se acorda aceste subvenții, pentru că nu sunt justificate. În județul Bihor avem 496 de kilometri de drumuri naționale, 945 de kilometri de drumuri județene și 1.516 kilometri de drumuri comunale, practic sunt 3.000 de km de drumuri pe care ar trebui să le curățăm, să le igienizăm pentru a le aduce la standarde europene”, a precizat prefectul Dumitru Țiplea.

Sistemul de Managament Integrat al Deșeurilor (SMID) va fi completat prin o a doua etapă care presupune accesarea unui proiect în valoare de 40 de milioane de euro, fonduri europene, prin programul de redresare și reziliență, urmând ca până la finalul anului viitor să fie demarată realizarea investițiilor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

„Regulile jocului” în urbanismul clujean, explicate în format 3D

Articolul următor

O biserică monument istoric, salvată prin parteneriat public-privat

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share