Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cine a primit premiile pe 2020 ale Universității de Medicină din Cluj

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca a premiat performanţele şi realizările cadrelor didactice, cercetătorilor şi studenţilor cu prilejul a 101 ani de învăţământ medical în limba română.

Colectivul disciplinei de boli infecţioase din Facultatea de Medicină, aflat în prima linie în lupta anti-COVID, a fost distins cu Marele Premiu Iuliu Haţieganu pentru organizarea şi mobilizarea cadrelor medicale în lupta pentru salvarea pacienţilor, elaborarea primei scheme de tratament din ţară pentru bolnavii de COVID-19 şi cea mai mare rată de vindecare a acestora de la începutul pandemiei.

Cu Marele Premiu Iuliu Haţieganu au mai fost distinse şi două personalităţi de excepţie ale universităţii clujene: profesorii doctori Constantin Ciuce – disciplina chirurgie I, fost rector, şi Ioan Coman – disciplina urologie, fost prorector, ca recunoaştere a activităţii ştiinţifice, educaţionale, profesionale prin care au contribuit la creşterea vizibilităţii şi a prestigiului internaţional al UMF.

De asemenea, studenţii cu cele mai bune rezultate la învăţătură, atât cei români, cât şi cei internaţionali, au fost premiaţi de decanii celor trei facultăţi.

Rectorul universităţii, Anca Buzoianu, a mulţumit membrilor comunităţii academice pentru curajul, rezilienţa şi adaptabilitatea de care au dat dovadă în acest an. „Medicina şi ştiinţa vor salva omenirea, dar pentru o victorie deplină este important să ne întipărim bine în conştiinţa colectivă lecţiile acestui an: medicina şi educaţia sunt cele mai importante misiuni ale omenirii”, a transmis rectorul UMF.

PREMIANȚII ANULUI

Facultatea de Medicină
Premiul Victor Papilian – Discipline fundamentale: conf. dr. Ioana Bâldea – fiziologie
Premiul Octavian Fodor – Discipline medicale: conf. dr. Gheorghe Popa – pediatrie II
Premiul Ion Chiricuţă – Discipline chirurgicale: conf. dr. Nicolae Crişan – urologie
Premiul pentru excelenţă didactică: prof. dr. Dan Mihu – obstetrică ginecologie II
Premiile pentru tineri cercetători – articolele publicate în ultimul an în reviste ISI: asist. drd. Diana-Valentina Tudor – fiziologie, asist. drd. Florina Frîngu – cardiologie recuperare, asist. dr. Dragoş Apostu – ortopedie

Facultatea de Farmacie
Premiul Teodor Goina: prof. dr. Ovidiu Oniga – chimie farmaceutică
Premiul de excelenţă în activitatea ştiinţifică: conf. dr. Andrei Mocan – botanică farmaceutică
Premiul pentru excelenţă didactică: conf. dr. Simona Mirel – dispozitive medicale
Premiul pentru tineri cercetători: asist dr. Alexandra Toma – organizare şi legislaţie farmaceutică

Facultatea de Medicină Dentară
Premiul Gheorghe Bilaşcu: prof. dr. Silviu Albu – chirurgie cervico-facială şi ORL
Premiul Iulia Chira: colectivul de autori al Caietului de abilităţi practice pentru studenţii FMD”
Premiul de excelenţă în activitatea ştiinţifică: dr. Alexandru Meşter – sănătate orală
Premiul pentru tineri cercetători: dr. Roxana Bordea – sănătate orală
Cea mai bună teză de doctorat, Premiul Ion Baciu: dr. Casian Tibor
Profesor emerit: profesorii doctori Radu Badea, Constantin Ciuce, Ioan Coman, Alexandru Irimie, Honorius Popescu, Doina Ghiran

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O biserică monument istoric, salvată prin parteneriat public-privat

Articolul următor

Ministrul transporturilor: “Execuția Tunelului Meseș va dura trei ani”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share