Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cel puțin două elemente de identificare a plătitorului la plata cu cardul

În vederea asigurării unui grad sporit de securitate pentru operațiunile de plată electronice la distanță, la nivelul Uniunii Europene au fost emise o serie de acte normative care stabilesc obligația prestatorilor de servicii de plată de a aplica proceduri de autentificare strictă a clienților ori de câte ori aceștia își accesează online contul de plăți sau efectuează o operațiune de plată electronica.

Autoritatea Bancară Europeană a stabilit ca termen limită pentru implementarea noilor soluții de autentificare strictă a clienților pentru tranzacțiile de comerț electronic data de 31 decembrie 2020. De asemenea, au fost stabilite principiile care stau la baza noilor cerințe de securitate cu privire la autentificarea strictă a clienților (SCA).

Astfel, la accesarea online a contului de plăți sau efectuarea de operațiuni de plată electronică, banca plătitorului va utiliza pentru autentificarea strictă a acestuia cel puțin două elemente clasificate în două dintre următoarele categorii de factori de identificare:

  1. cunoaștere – ceva ce doar clientul cunoaște, cum ar fi codul PIN, o parolă;

  2. posesie – ceva ce doar clientul deține, spre exemplu posesia unui dispozitiv probată prin parolă transmisă prin SMS;

  3. inerență – ceva ce clientul este, cum ar fi amprenta, recunoașterea facială sau alte elemente de biometrie.

Banca Națională a României a monitorizat procesul de migrare către noile soluții de SCA la nivelul pieței naționale și, conform informațiilor furnizate de prestatorii de servicii de plată, a constatat că acestea se află într-un stadiu avansat, care va permite implementarea măsurilor de autentificare strictă a clienților până la termenul limită stabilit de Autoritatea Bancară Europeană.

Totodată, Banca Națională a României atrage atenția asupra posibilității de a apărea situații de respingere de către prestatorii de servicii de plată care furnizează servicii de plată pe teritoriul României a tranzacțiilor de comerț electronic transfrontalier, în cazul în care comercianții din alte state membre UE nu au implementat soluțiile de autentificare strictă a clienților.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Telekom și Microsoft extind parteneriatul

Articolul următor

Banii europeni, o resursă doar pentru cei care garantează democrația și statul de drept

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share