Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Maramureșul își va face inventarul clădirilor

Din această lună a început inventarierea tuturor clădirilor aflate în patrimoniul județului Maramureș care nu sunt utilizate în prezent.

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Maramureș a început inventarierea tuturor clădirilor aflate în patrimoniul instituției, însă care până în momentul de față nu sunt utilizate. Un prim pas în această privință a fost făcut în cartierul Firiza, din municipiul Baia Mare.

”Patrimoniul imobiliar al CJ Maramureș trebuie clarificat. Se pare că acest lucru nu a fost făcut până în prezent. Nu a existat niciun interes pentru a clarifica situația juridică a unor astfel de imobile. Așa se face că există  mai multe clădiri abandonate.

În această situație este și cea din Firiza unde a funcționat un cabinet medical. De mai bine de un an aici nu se mai desfășoară niciun fel de activitate. Clădirea a intrat într-un proces de degradare. Avem multe solicitări din partea organizațiilor nonguvernamentale. 

Acestea desfășoară activități cu copii sau cu adulți cu probleme speciale și care au nevoie de spații în care să organizeze astfel de activități. Rezultatele lor sunt uimitoare, așa că am putea veni în sprijinul lor”, a punctat vicepreședintele instituției, Radu Trufan.

CJ Maramureș a dispus începerea inventarierii tuturor clădirilor de acest gen. Odată clarificată situația juridică se vor face lucrări de renovare, iar în colaborare cu instituțiile din subordinea CJ Maramureș se va stabili utilitatea lor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aeroportul Cluj a blocat cursele de Marea Britanie

Articolul următor

Bilanțul pieței de imobiliare în 2020: Vârf pentru investiții - aproape 10% din volumul regiunii, fluctuații în restul sectoarelor. 2021, anul revenirii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share