Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fermierii pot depune la APIA Cererile de plată pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 01 februarie 2021 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie – 31 decembrie 2020 (trim. IV al anului 2020).

Cererile se depun la Centrele Judeţene ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator sau reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,5258 lei/litru.

Documente

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  1. documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;

  2. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9;

  3. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

  4. copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;

  5. adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;

  6. adeverință în original de la Direcția pentru Agricultură Județeană, pentru suprafețele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

  3. situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

  4. copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;

  5. copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul îmbunătățiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

  3. situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

  4. copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații;

  5. situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;

  6. copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;

  7. dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare față de cererea inițială.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Vodafone România și-a prezentat performanțele și obiectivele strategice

Articolul următor

Sovata, dezvoltată cu proiecte și bună administrare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share