Construcția blocurilor de locuințe după 1990 în municipiul Reghin, județul Mureș, s-a dezvoltat destul de firav, dacă e să ne luăm după numărul blocurilor ridicate în ultimii 30 de ani. Situația pare să se schimbe, la orizont se întrevede „River Park Residence”, primul cartier nou privat din Reghin, un concept de locuire modern din toate punctele de vedere.
Conceptul acestei investiții este asigurat de SC Agromec Reghin SA care va transforma fosta platformă de pe strada Râului într-un cartier modern, un ansamblu de blocuri cum nu s-a mai văzut în Reghin.
„Noi, în vederea efectuării acestei investiții, ne-am asociat cu un dezvoltator, respectiv firma SC River Park din Bistrița, firmă de dezvoltare imobiliară ai cărei fondatori, prin societățile Prima Imobil, General Concept și Stilexprima, au portofolii bogate în Cluj și Bistrița, precum și o vastă experiență în domeniul construcțiilor și materialelor de construcții de peste 20 de ani. În baza acestui contract de participație, noi am venit cu terenul, iar dezvoltatorii vor asigura construirea. Am dorit să valorificăm superior locația unde Agromec a funcționat, respectiv Reghin, strada Râului, zona A a orașului, unde deținem o suprafață de 3 hectare de teren, proprietatea societății Agromec Reghin. Astfel, ne-am gândit ca în locul unde a funcționat fostul SMA Reghin să facem o investiție imobiliară”, a subliniat Mărioara Jiga, administrator SC Agromec Reghin SA.
Pentru început vor fi dezvoltate primele trei blocuri (Parter + 3 Etaje + Etaj Retras), împreună cu parcările aferente. Blocurile vor dispune de apartamente cu 2 și 3 camere, prevăzute fiecare cu cel puțin un balcon, cu zone vitrate generoase, în special în zonele de zi, compartimentate inteligent pentru a satisface standardele moderne. La etajul retras se vor regăsi niște apartamente mai deosebite, tip penthouse, cu terase generoase și dispuse pe două niveluri. Fiecare construcție va fi deservită de lift, accesul fiind unul securizat.
„Deși avem experiență cu piața imobiliară, cea din Reghin a fost o noutate pentru noi așa că, în prealabil, am făcut un studiu care ne-a confirmat ceea ce anticipasem: în Reghin era nevoie de construcții noi, moderne, în contextul în care în oraș s-au ridicat puține construcții după 1990. Lucrările la primul bloc din cadrul acestui cartier rezidențial au început în luna august. Nu eram siguri la ce să ne așteptam, așa că aveam de gând ca anul acesta să facem primul bloc, să vedem cum merge piața, dar interesul a fost mare și vânzările au mers foarte bine, așa că acum începem și al doilea imobil, iar cât de repede vom demara lucrările și la al treilea. Ineditul acestei investiții este că va fi primul cartier nou de locuințe construit după 1990 în Reghin. Chiar dacă s-au mai construit blocuri, noi suntem primii care facem un cartier de aceste dimensiuni, cu străzi noi, parc și facilități, practic o mică comunitate. Am dorit, de asemenea, să oferim un standard ridicat, de aceea am ales să facem aceste construcții cu o arhitectură modernă, mai ieșită din comun, cu zone vitrate generoase, cu lift, iar în cartier vom investi în spațiile verzi, asfaltarea străzilor și amenajarea locurilor de parcare. Puteam să alegem să facem niște construcții mai simple cu mai puține dotări, dar am dorit ca apartamentele noastre să fie peste standardul existent în oraș, iar cei care aleg să se mute la noi în cartier sa simtă diferența”, a declarat Răzvan Andreica, asociat în societatea River Park împreună cu Vlad Rusu și Radu Lucaciu.
372 de apartamente, zonă de agrement, spații speciale
Viitorul ansamblu va cuprinde 14 blocuri, la care se adaugă o clădire de servicii, circulații generoase pe străzi cu profil de 11 metri asfaltate, zone dedicate pentru locuri de parcare la nivelul solului, precum și parcări subterane, loc de joacă, zone de promenadă și spații verzi generoase.
„Cartierul a fost gândit în prealabil prin elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal și va avea accesul din strada Râului, mai precis două intrări, și un acces pietonal pe digul Mureșului înspre strada Gării. În partea din spate, spre râul Mureș, PUZ-ul prevede o zonă de agrement, acest teren aparținând domeniului public. Pentru că avem șansa unică de a dezvolta un ansamblu de la zero, într-o zonă atât de bine poziționată, retrasă pe malul Mureșului, dar totuși atât de aproape de toate punctele de interes, lângă Școala și Liceul „Petru Maior”, centre comerciale și parc, dorim să creăm o comunitate deosebită, modernă, cu un aer european, cu o urbanizare coerentă și reguli bine stabilite. Vrem ca fiecare dintre cei care vor alege un apartament aici să aibă sentimentul ca atunci când e acasă, e în cel mai primitor loc posibil, o zonă liniștită, nouă, cu spații verzi, cu apartamente generoase, compartimentate practic după nevoile moderne, cu zone vitrate mari și dotări moderne, ca în orice oraș european de calibru. În total vor fi 372 de apartamente, gândite la momentul de față cu două, trei sau patru camere, dar învățăm continuu și în funcție de solicitări și ce va cere piața, este posibil să includem și garsoniere, respectiv apartamente cu o singură cameră. Noi am gândit un sistem de blocuri aerisite, cu spații verzi, cu spații de parcare, astfel încât toate apartamentele vor avea loc de parcare asigurat. De asemenea, va fi amenajat un părculeț de joacă pentru copii. Vom avea și un spațiu care va putea fi închiriat sau cumpărat pentru diferite servicii care să deservească acest cartier, unde ne-ar plăcea sa avem un medic de familie, un stomatolog, un salon de înfrumusețare, să fie toate prezente în cartier și la îndemâna celor care vor locui aici. Ne-am gândit să denumim acest cartier rezidențial „River Park”, având ca sursă de inspirație râul Mureș. Zona de agrement din partea dinspre râul Mureș va avea o suprafață de un hectar. Per total, zonele verzi prevăzute în cartierul nostru vor fi undeva la 50%, aspect extrem de important pentru cei care vor opta să locuiască aici”, explică Mărioara Jiga.
Avantaje
Avantajele unui astfel de cartier sunt multiple, începând de la zonă, una extrem de generoasă în ce privește accesul la educație pentru familiile cu copii, la cumpărături, plus apropiere de zona de centru a orașului.
„Principalul avantaj al locuirii într-un asemenea cartier precum River Park este legat de zona în care el se află, una extrem de bună, în imediata apropiere a două licee: „Ioan Bojor” și „Petru Maior”, plus o grădiniță si o școală primară, combinat cu caracterul de cartier închis, lipsit de trafic de tranzit, și locurile de joacă, va fi locul ideal pentru familiile cu copii. La câțiva pași de noi este un centru comercial, unde regăsim și supermarketul Kaufland, iar centrul orașului este în imediata vecinătate, de altfel cei de la etajele superioare vor avea o panorama frumoasă asupra acestuia. Dar, principalul avantaj este dat de faptul că cei care vor opta să locuiască aici vor sta într-un cartier modern, frumos, aerisit și liniștit, dotat cu toate utilitățile”, completează reprezentantul Agromec Reghin SA.
Ce urmează?
„Blocul 1 va fi ridicat până la finalul anului curent și deja am demarat lucrările pentru al doilea bloc. Pentru cel de-al treilea avem autorizație de construire, urmând sa înceapă lucrările și pentru acesta în scurt timp. Proiectul l-am gândit în așa fel încât să se întindă pe durata a cinci ani, asta și în funcție de solicitările care vor fi. Este gândit în etape în așa fel încât cei care s-au mutat deja să nu fie afectați de lucrările existente. Pentru rezervarea unui apartament din cartierul nostru, după ce stăm cu fiecare client în parte și găsim cea mai bună variantă pentru el, se face un antecontract cu avans, urmând ca la finalizarea lucrărilor, și predarea apartamentului către client să se achite diferența”, a încheiat Mărioara Jiga.
ALIN ZAHARIE
(Publicat în ediția print TB nr. 98 – noiembrie/decembrie 2020)