Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

În județul Suceava, producții record la porumb cu hibrizii Pioneer®

Anul 2020 a fost un an problematic pentru multe zone din țară și mulți fermieri au avut de suferit din pricina vremii capricioase și nu au reușit să obțină la cultura porumbului producții la fel de ridicate ca în anii trecuți. Nu este și cazul agricultorilor din județul Suceava, care au avut parte de precipitații suficiente și în momentele cheie din an. Potențialul hibrizilor Pioneer® a confirmat în această zonă, iar la proba cântarului producțiile au fost cu mult peste așteptările fermierilor, aceștia declarând 2020 ca fiind anul record pentru porumb.

De departe, cea mai bună producție din județul Suceava a obținut-o fermierul Petrică Suruba, care a semănat pe 30 ha hibridul P9903, iar pe o parcelă de 7 ha a obținut o producție medie de 18.722 kg/ha. “Pentru zona noastră a fost un a foarte bun la cultura porumbului. Am semănat porumbul după rapiță, astfel că terenul a fost discuit, dezmiriștit și scarificat la 35-40 cm. În primăvară, la pregătirea patului germinativ, am fertilizat cu îngrășământ triplu 15, 250-270 kg/ha. Am semănat 64.000 b.g/ha în prima parte a lunii aprilie și am recoltat în jur de 60.000 plante. Cultura a primit două erbicide, iar în vegetație, atunci când porumbul avea în jur de 80 cm, am mai fertilizat cu 140-160 kg/ha de azot. Eu fertilizez atunci când plouă, chiar și noaptea, ca să nu ard plantele. Am fost norocoși pentru că am avut parte de precipitații, de la semănat până la recoltat chiar mai mult de 500 l/mp. Nu am mai aplicat nici foliar, nimic altceva. A fost primul an când am semănat P9903 și am fost foarte mulțumit. Am ales și pentru acest an hibrizi Pioneer®, printre care P9889, dar și P8834. Voi avea exclusiv hibrizii Pioneer® și erbicide din portofoliul Corteva și chiar vreau să mă ocup mult mai bine de tehnologie să vedem unde pot ajunge cu acești hibrizi”, a precizat fermierul campion. Acesta a mai declarat faptul că a semănat și hibrizi de rapiță din portofoliul companiei, iar în acest moment cultura arată impecabil. În cultura de grâu a administrat Pixxaro™ și rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.

Un alt fermier campion la porumb din județul Suceava este domnul Robert Havrisciuc, care lucrează 210 ha, iar porumb a semănat anul trecut pe 88 ha. A ales hibridul P9610 și a obținut o producție de 14.150 kg/ha. “Această producție a fost media obținută pe 25.4 ha, iar planta premergătoare a fost grâul. Terenul a fost arat în toamnă, apoi am discuit primăvară și am împrăștiat complex 16.16.16 – 200 kg/ha și am semănat în jurul datei de 20 aprilie și în aceeași săptămână am mai administrat 100 kg/ha de triplu 16. Am mers pe densitatea de 74.000 b.g/ha, am erbicidat cu Principal® Plus și am mai fertilizat, până în stadiul de 8 frunze, am mai aplicat 150 kg/ha de nitrocalcar. Am mai avut și foliar achiziționat însă efectiv nu am mai putut să îl administrez din cauza vremii, porumbul a crescut foarte bine. Acest hibrid a fost recoltat la finalul lunii noiembrie, cu umiditate de 17-18%. În această primăvară voi semăna în jur de 60 ha cu acest hibrid, dar am ales și alți hibrizi Pioneer®, în total voi avea în jur de 120 ha cu porumb”, a punctat Robert Havrisciuc.

Fermierul Cătălin Pentilescu (foto principala) din localitatea Frumoasa, județul Suceava a devenit și el fermier campion la cultura porumbului deoarece în campania 2020 a obținut 13.090 kg/ha cu hibridul P8834. Acesta lucrează 120 ha, pe 58 ha a semănat porumb, iar hibridul P8834 a fost semănat după cereale. “Am avut și monocultură, însă acest hibrid a fost semănat după cereale. Astfel, terenul a fost arat, apoi pregătit cu combinatorul într-o trecere și am semănat în cea de a doua jumătate a lunii aprilie. La semănat am administrat îngrășământ complex 20.20.0, 280 kg/ha, dar și 18-20 kg/ha de îngrășământ starter, iar în vegetație, atunci când plantele aveau 10-12 frunze, pot spune că la limită am intrat, am aplicat uree – 180 kg/ha. Am erbicidat o singură dată în stadiul de 4-6 frunze, am recoltat la mijlocul lunii octombrie și pot spune că a fost un an foarte bun! Am fost și ajutați de vreme și am avut o producții foarte bune”, a punctat fermierul campion.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Patronatele cer parc industrial în Maramureș

Articolul următor

Aquapark de 25 de milioane de euro, blocat între ministere

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share