Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Zalăul a atras fonduri europene de 100 de milioane de euro

Administrația locală din municipiul sălăjean se pregătește pentru atragerea de noi fonduri europene în exercițiul financiar 2021-2027.



Conducerea Primăriei Municipiului Zalău s-a întâlnit cu echipa Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADNV), condusă de directorul Marcel Boloș, fost ministru de resort, cu care administrația locală colaborează pentru accesarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.

În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte cu privire la stadiul proiectelor aflate deja în implementare și noi proiecte care vor continua dezvoltarea orașului. Directorul ADRNV a prezentat elementele de noutate apărute până în prezent pentru accesarea de fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027.

Conducerea primăriei a făcut prezentarea nevoilor de investiții la nivelul municipiului față de obiectivele finanțabile din fonduri europene neambursabile. “Dovada bunei colaborări cu ADRNV stau cele 33 de proiecte, de 100 milioane euro, pentru care Primăria Zalău a obținut finanțare în exercițiul financiar 2014-2020.

Dorim să fim foarte bine pregătiți până la publicarea ghidulurilor finanțare din sesiunea 2021-2027, iar după publicarea acestora să depunem cât mai multe proiecte. Nu vom rata nicio oportunitate de a depune proiecte și vom profita de orice variantă posibilă pentru dezvoltarea municipiului cu bani europeni”, a transmis ADRNV primarul Ionel Ciunt.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Agroland a deschis primul magazin de tip MEGA din 2021, cu investiție greenfield de 500.000 euro

Articolul următor

Paza automatizată reduce substanțial cheltuielile firmelor. Soluția oferită de Gombos Security

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
GESS
Citeste mai mult

AROBS cumpără GESS Engineering

Grupul clujean de tehnologie a anunțat achiziția companiei din Sibiu care dezvoltă și implementează soluții de testare, validare…
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share