Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Program de tehnologie în școli, inițiat de JCI și Lions

Organizațiile Junior Chamber International (JCI) și Lions Club 360 au inițiat proiectul Tech It Out, prin care se oferă acces la tehnologie unor comunități din zone defavorizate.

24 de tablete au ajuns la elevii Școlii Generale din Borșa, județul Cluj. Cu noile device-uri, copiii vor putea participa la cursurile online, în condițiile în care până acum nu aveau această posibilitate. În urma acestei acțiuni, toți elevii instituției de învățământ au acces la tehnologie.

Până acum doar 75% din cei 100 de elevi au avut mijloacele necesare pentru a fi prezenți la orele desfășurate pe internet. Proiectul Tech It Out continuă, iar prin acesta se oferă acces la educație copiilor prin donații de device-uri sau prin sponsorizări. Acțiunea a fost realizată printr-un parteneriat JCI Cluj și Lions Club 360 Cluj-Napoca.

JCI este cea mai mare organizaţie pentru tineri lideri şi antreprenori. Are 100 de ani de existenţă, prezență în 6.000 de comunităţi locale din 120 ţări şi numără 200.000 de membri. Acesta a apărut în urmă cu 100 de ani, în SUA, ca un club de networking creat de tineri care îşi doreau să schimbe în bine comunitatea locală.

Dimensiunea internaţională a venit după al doilea război mondial, când JCI a fost fondat la nivel mondial sub acest nume, cu o misiune umanistă şi de înțegere între culturi. JCI militează pentru implicarea tinerilor în viaţa economică, politică şi socială a comunităţii lor.

Membrii JCI sunt tineri antreprenori, liber-profesioniști, decidenți la cel mai înalt nivel sau de nivel mediu cu funcţii administrative sau politice, manageri şi directori de departamente din companii, academie, jurnalişti, cu vârsta între 18 şi 40 de ani.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Kaufland și Lidl, în loc de ferma Amareto

Articolul următor

Photo Booth perfect pentru evenimentul tau

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share