Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Festivalul-concurs „D’ale porcului”, la Complexul President din Băile Felix

Nouă echipe din județul Bihor și una din Satu Mare au participat la ediția a VII-a a Festivalului-concurs „D’ale porcului”. Evenimentul s-a desfășurat la taverna Complexului President din Băile Felix, sâmbătă, 27 februarie.

Ediţia din acest an a festivalului a fost una adaptată perioadei de criză sanitară mondială. Dată fiind imposibilitatea de a organiza varianta „clasică”, cu public, a evenimentului gastronomic, acesta s-a desfăşurat sub forma unui concurs de degustare.

Echipele care s-au luat la întrecere în produse pregătite după rețete tradiționale au aparținut comunelor: Pomezău – Dobrești (care au format o echipă comună), Sânmartin, Girișu de Criș, Toboliu, Biharia, Ineu de Criș, Nojorid, Oșorhei, Valea lui Mihai, din Bihor și Medieșu Aurit din Satu Mare.

Juriul a avut o grea misiune

Juriul a fost format din profesioniști de talie națională și internațională: Ştefan Bercea – preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism România, Ciprian Nicolescu – mentorul şi antrenorul echipei naţionale de bucătari (seniori) a României la Olimpiada gastronomică 2020, Alexandru Şandrău – executive chef „Complex President” Băile Felix, Bogdan Vandici – câştigător „Chefi la cuţite” 2018, medalie de argint la Olimpiada tinerilor bucătari 2019, Eugen Bar – fost participant la Campionatul mondial de gastronomie, Ciprian Sotoc – Opera Events și Nicolae Pop – directorul Festivalului.

De asemenea, a mai existat și un juriul special, format din Simona Bișboacă – manager Phenalex, Ştefan Oprea – preşedintele Asociaţiei Disciples Escoffier România, Eugen Capră – directorul general Industria Cărnii.ro – CARNEXPO, Ioan Şora – preşedintele Asociaţiei Comunelor din România – Filiala Bihor și Silviu Zetea – producătorul țuicii tradiționale Zetea Transilvania, cunoscută nu doar în România, ci în întreaga lume, din SUA până în Japonia.

Cred că va fi foarte greu să vedem exact și să scoatem în evidență gustul local, autohton, pentru că preparatele sunt foarte bune. Se vede clar că este o abundență de tot ceea ce înseamnă local, bine gătit, gospodărește gătit, ingrediente naturale, țuică curată naturală”, a declarat Ciprian Nicolescu.

Premii

Juriul nu a avut o misiune deloc ușoară, toate preparatele fiind foarte apetisante și gustoase.

Echipele din Toboliu, Sânmartin, Nojorid, Ineu de Criș și Girișu de Criș au primit diplome de participare. Premiu III la caltaboși a fost obținut de echipa din Biharia.

Premiul special de popularitate a fost decernat echipei Dobrești – Pomezău, care a mai obținut și locul I la pălincă și locul I la mezeluri.

Premiul III în cadrul concursului i-a revenit echipei din Valea lui Mihai, care a mai obținut locul III la caltaboș, locul III la toroș, locul III la produs local și locul II la vin.

Premiul II a fost câștigat de echipa din Medieșu Aurit, care a mai obținut locul I la caltaboș, locul I la toroș, locul I la produs local, locul II la cârnați, locul III la pălincă, locul III la vin și locul III la mezeluri.

Trofeul a fost câștigat de echipa comunei Oșorhei

Trofeul ediției a VII-a a Festivalului-concurs „D’ale porcului” a fost adjudecat de echipa comunei Oșorhei, care a mai câștigat locul II la mezeluri, locul II la produs local, locul II la toroș, locul II la caltaboș, locul II la pălincă, locul I la vin și locul I la cârnați.

Toți participanții au primit premii din partea sponsorilor. „Sperăm ca anul viitor să ieșim afară, acolo unde ne place”, a declarat Nicolae Pop, directorul festivalului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Grad de ocupare de aproape 100% în weekend la Complex President din Băile Felix

Articolul următor

UBB va "produce" ingineri IT la Reșița

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share