Lucrările la cele șapte complexe cu bazine de înot didactice pentru copiii din județul Bihor au avansat în ultimele două luni, aflându-se în diferite stadii fizice. Cel mai avansat este proiectul de la Săcueni, ajuns la un stadiu fizic de 95%. În prezent se lucrează la finisaje, la instalațiile sanitare și la montarea mobilierului.
În ceea ce privește celelalte bazine de înot, stadiul fizic al lucrărilor este următorul:
-
Nucet: 70% – în prezent se lucrează în interior la sistemul de încălzire, urmează finisajele;
-
Beiuș: 40% – a fost finalizat subsolul care va adăposti camera tehnică a bazinelor. În prezent se lucrează la zidărie;
-
Ștei: 50-55% – se lucrează la izolația exterioară, urmează lucrările la acoperiș;
-
Salonta: 35-37% – a fost finalizat subsolul clădirii, urmează lucrările de zidărie;
-
Marghita și Valea lui Mihai: 55% – au fost ridicați pereții complexului, se lucrează la izolația exterioară, apoi va fi turnat planșeul pentru acoperiș.
„În ultimele două luni, lucrările la bazinele de înot didactice s-au intensificat și am făcut pași importanți pentru finalizarea acestora, având în vedere că a existat peste un an de întârzieri. Împreună cu colegii de la Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor), cu edilii U.A.T.-urilor și constructorii, am revizuit contractele cu subantreprenorii. Totodată, au fost asigurate materialele necesare construirii într-un ritm rapid și am făcut plățile la zi pentru toate lucrările.”, a precizat Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.
Orașele Săcueni, Beiuș, Ștei, Marghita, Salonta și Valea lui Mihai vor avea câte un complex cu două bazine de înot didactice, de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. În Nucet va fi construit un singur bazin, de tip semi-olimpic, cu dimensiunea 25 m x 12,5 m. Bugetul alocat pentru întreaga investiție este de 35,7 milioane de lei. Cu excepția orașului Salonta, unde constructorul este SC Davinci SRL, în celelalte localități este responsabilă de lucrări firma Costa Voc Impex SRL.