Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TB 100: AVIS 3000 SA – 20 de ani de dezvoltare echilibrată

Alina State a preluat din mers și de foarte tânără destinele companiei hunedorene AVIS 3000 SA de la tatăl său, Marin. Alături de mama sa, Rodica, conduce un business ajuns la 20 de ani. Cu sprijinul marii familii AVIS 3000, cei 500 de angajați mai exact, compania și-a menținut anul trecut o cifră de afaceri constantă. Despre business-ul AVIS 3000, aflăm mai multe din interviul acordat de Alina State.

Doamna Alina State, se împlinesc 20 de ani de la înființarea AVIS 3000. Dacă vă gândiți la începuturi, cum vedeți evoluția companiei?

Povestea noastră a început în anul 2001, într-un climat economic ostil investițiilor. La începutul mileniului 3, aici erau 400 de oameni în șomaj și vreo 27 de câini vagabonzi care-și duceau traiul printre ruinele fostei ferme avicole. Este povestea lui Marin State și a familiei noastre; Marin State, tatăl meu, un om care și-a pus sufletul în pasiunea lui de o viață – avicultura. După 20 de ani, grupul AVIS 3000 este nume important în industria avicolă din România, o companie mare, cu capital 100% autohton. “SLOWLY BUT SURLEY’’, așa văd eu dezvoltarea companiei. Am reușit, prin muncă susținută, plină de sacrificii, să revitalizăm și să tehnologizăm un fost complex avicol căzut în ruină. În 2012 – AVIS 3000 SA a devenit un complex avicol integrat de creștere a puilor de carne și a găinilor ouătoare, producând totul “in house”, de la puii de carne de o zi, până la furajele necesare și abatorizarea puilor de carne.

De ce capacități dispune complexul agricol integrat?

Grupul de firme AVIS 3000 SA este compus din 6 companii structurate ca centre de profit.

AVIS 3000 deține două ferme de găini crescute liber în hale, la sol – ouă cu codul 2. Capacitatea unei ferme este de 100.000 de păsări. Producția totală a fermelor noastre este de 1.000.000 ouă pe săptămână.

În ferma de reproducție se populează în fiecare an 3 serii a câte 15.000 de puicuțe și cocoși. Ouăle sunt transferate într-o stație de incubație single stage Petersime, care asigură producția de pui de o zi (120.000 / săptămână) asigurând popularea tuturor fermelor de creștere a puilor de carne.

În anul 2018 am dat în folosință ferma de creștere tineret de înlocuire găini ouătoare cu o capacitate de 100.000 capete, compusă din 7 baterii pe 4 nivele, dotată cu tehnologie de creștere de ultimă generație Big Dutchman, în care creștem puicuțe Lohman Brown Classic.

Producția de pui de carne se desfășoară în 3 ferme:

– Ferma 1 – Mintia (3 km de Deva), cu o capacitate maximă de 240.000 de pui;

– Ferma 7 – Șoimuș(3 km de Deva), cu o capacitate maximă de 480.000 de pui;

– Ferma 9 – Bălata (4 km de Deva), cu o capacitate maximă de 480.000 de pui;

Conceptul de ”complex avicol integrat” cuprinde pe lângă producția de carne de pui obținută din propria linie de reproducere și producția de ouă, abatorizarea și fabricarea furajelor necesare creșterii păsărilor.

Fabrica de furaje din Mintia(4 km de Deva) produce nutrețurile pentru toate fermele din cadrul companiei Avis.

Cu o capacitate de stocare cereale de 22.000 tone, în câte 2 silozuri metalice de 6.000 tone și un siloz beton de 10.000 tone, aceasta asigură o producție de 20 tone furaj pe oră.

Transportul este asigurat de 3 autocamioane specializate pentru transport cereale, 2 cisterne pentru furaje și remorci destinate transportului de paie.

Abatorul din Soimuș (3 km de Deva) deține o linie de sacrificare de 4.000 capete/oră(25.000-30.000 capete/zi).

Producția de carne de pui este de 30 – 35 tone/zi.

Fluxul tehnologic al abatorului cuprinde:

– Recepția cantitativă și calitativă a păsărilor vii;

– Rampă descărcare puii vii;

– Sală agățare, asomare, sângerare, opărire, deplumare;

– Sală eviscerare;

– Sală zvântare carcase;

– Sală tranșare carcase.

Depozitarea se efectuează în 3 tunele de congelare rapidă, 1 depozit carne refrigerată și 3 depozite carne congelată.

Subprodusele rezultate în urma abatorizării sunt prelucrate în secția de făină proteică care are o capacitate maximă de prelucrare, cu ajutorul a 3 distructoare, de 15 tone pe zi, în urma acestei prelucrări rezultând aproximativ 3.600 kg de făină proteică.

Transportul se efectuează cu flota auto proprie, formată din 30 auto frigorifice de 3.5, 7 și 10 tone.

Carnea comercializată sub brandul Avis – refrigerată sau congelată nu se injectează!

Valorificați produsele prin comerțul tradițional. Este competitivă lupta cu lanțurile de retail?

Funcționăm în Hunedoara, un județ valoros istoric și peisagistic, dar “vitregit” în privința producției industriale și alimentare. AVIS 3000 este mândră să dea sens noțiunii de patriotism local. În 2012 am deschis primul magazin cu produse “made in Hunedoara”. Am botezat proiectul “PRO HD’’, adică “Produs în Hunedoara”. Azi avem 20 de magazine ‘’PRO HD+AB’’, în județ și în orașul Alba Iulia. Valorificăm producția de carne și ouă prin magazine proprii și prin distribuitori, în Alba, Timiș, Arad, Bihor, Dolj, Sibiu, București. Este o luptă continuă cu lanțurile de retail, cu importurile de carne și ouă de calitate slabă, dar la prețuri mici. Ne bucurăm însă de un bun renume, privind calitatea produselor. Răzbim pe o piață care, din păcate, este definită majoritar de PREȚ, nu de CALITATE.

Sunteți parteneri LIDL, pentru produsul ouă de găină. Vă gândiți la o diversificare a colaborării?

De peste 2 ani suntem furnizori de ouă pentru LIDL. Suntem certificați IFS. Ouăle AVIS, cu cifra 2, provenind de la găini crescute liber la sol, în hale – sunt prezente pe rafturile LIDL din Transilvania. Ne pregătim pentru o diversificare a colaborării, astfel încât și carnea de pui AVIS 3000 să fie prezentă în galantarele LIDL.

Ce vă diferențiază de alți producători?

Carnea de pui AVIS 3000 SA este NEINJECTATĂ. Promovăm calitatea. Nu renunțăm la acest principiu, chiar dacă prețul nu poate scădea la cât oferă supermarketurile. Din păcate, INJECTAREA cărnii cu apă cu sare este ‘’sport național’’. Crește artificial gramajul cărnii, scăzându-i prețul. Consumatorul – după ce că își stropește pereții cu stropii proveniți din apă, la prăjitul puiului – rămâne cu cel puțin 10% mai puțină carne gătită. Ouăle AVIS 3000 au primit certificarea de “produs montan’’, deoarece provin de la găinile hrănite integral cu cereale din județul Hunedoara.

Cum a evoluat cifra de afaceri în 2020?

Anul 2020 a fost un an obișnuit, constant în ce privește cifra de afaceri. Totuși, pandemia a îngreunat activitatea grupului. Ne-am adaptat din mers, cu sacrificii, dar marea “familie AVIS 3000’’ – cum îmi place mie să le spun celor 500 de angajați – a fost mereu la datorie. Ne-am înțeles și ajutat reciproc.

Ce investiții noi preconizați pentru dezvoltarea grupului de firme AVIS?

Vom investi în construcția a 2 noi hale, prin extinderea a două ferme de pui de carne. Investițiile vor completa potențialul nostru de producție.

Ați preluat destinele afacerii de la tatăl dumneavoastră, Marin State, un om pasionat de avicultură. Cât de greu este pentru o femeie, mamă și manager de top, să gestioneze o afacere de asemenea dimensiuni?

Am preluat din mers și foarte de tânără destinele AVIS 3000 SA de la tatăl meu, Marin State, un profesionist pasionat de avicultură. Am mare noroc să o am alături pe mama mea, Rodica State, cu experiență de o viață în creșterea puilor de carne. Sunt, la rândul meu, mamă a 2 băieți – Marin, 6 ani și Radu, 3 ani – și mă gândesc mereu la AVIS 3000 ca la o familie lărgită. Mă bucură mult să știu că produsele “familiei AVIS 3000’’ sunt pe masa atâtor familii, asemenea nouă. Îi asigur pe consumatori că, daca noi mâncăm ceea ce producem în fermele noastre, pot fi siguri la rândul lor de calitatea produselor. Grupul are astăzi ca moștenitori 3 băieți – cei 2 fii ai mei, Marin și Radu – și Răzvan, fiul fratelui meu. Dacă tatăl meu a avut nevoie de mine și de mama pentru a întemeia și consolida ‘’micul imperiu”, în viitor, AVIS 3000 SA este pe mâini bune. Nu exclud nici varianta unui EXIT, dar unul pe măsura valorii companiei. O valoare și sentimentală, dincolo de proprietăți, capacități de producție și cifre cu multe zerouri.A consemnat Ioan Sandor

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

UBB lansează un produs cu americanii de la EON Reality

Articolul următor

Pensiunea Rose Hip Hill – Blessings and goodwill

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share