Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Centre de depozitare a deșeurilor la Marghita, Beiuș, Salonta și Aleșd

La Aleșd, Beiuș, Marghita și Saonta vor fi realizate centre pentru colectarea deșeurilor. Consiliul Județean Bihor a aprobat marți, 30.03.2021, în ședința ordinară, un contract de asociere între Consiliul Județean Bihor, UAT Salonta, UAT Municipiul Marghita, UAT Municipiul Beiuș și UAT Aleșd, în scopul realizării unor centre de colectare a deșeurilor.

Aceste centre vor fi create pentru a completa „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Bihor”, deoarece deșeurile de mari dimensiuni, în afara celor două centre din Oradea, nu mai pot fi depozitate altundeva în județul Bihor. Centrele de colectare separată a deșeurilor vor deservi atât unitatea administrativ – teritorială unde sunt ele amplasate, cât și cele din vecinătate.

Fiecare dintre cele patru orașe ar urma să ne pună la dispoziție, prin transfer, un amplasament de aproximativ 3.000 metri pătrați, într-o zonă unde cetățenii au acces. Consiliul Județean Bihor ar urma să realizeze platformele de depozitare a deșeurilor care reproduc modelul celor care au fost realizate în Oradea, de exemplu cea din zona Thurzó Sándor. Containerele vor fi pe diferite specificații, iar cetățenii vor depozita gratuit pe o perioadă de minim trei ani toate acele categorii de deșeuri care nu sunt ridicate de către operatorul de salubritate local, spre exemplu: deșeuri care rezultă din contrucții și demolări, cauciucuri, chiuvete, mobilier mare, diferite tipuri de ulei”, a declarat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

Valoarea unui depozit este de aproximativ 150 de mii de euro.

Pe baza unor protocoale cu unele primării care au graniță cu aceste orașe, cetățenii vor putea aduce deșeurile, iar primăriile acelea vor suporta costurile de neutralizare a deșeurilor.

În felul acesta creăm niște sisteme care vor acoperi zonele unde sunt concentrări de populație. Iar la Ștei și Sânmartin trebuie să dotăm cu containere platforme deja existente, iar anul viitor ne propunem să continuă amenajarea de centre și în alte zone din județ, astfel încât în doi trei ani să avem în tot județul, pentru toate categoriile de deșeuri, astfel de platforme” a mai precizat Ilie Bolojan.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Centura ocolitoare a Băilor Felix, de 5,7 km, va fi gata în doi ani

Articolul următor

TB 100: Dora Optics, tratamente și soluții de top în domeniul oftalmologic

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share