Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

12 șosele de mare viteză din zona Transilvaniei, finanțate prin PNRR

Mai multe autostrăzi, centuri, drumuri expres și de legătură din județe ale Transilvaniei și Banatului au fost prinse pe lista finanțărilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Lucrările vizate sunt cele pentru autostrăzile A1, A3 și A8, legături rutiere cu zonele industriale și cu magistralele rutiere, drumuri expres între 2-3 județe. Ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, a anunțat că șoseaua Satu Mare – Baia Mare – Jibou va fi realizată prin fondurile PNRR alocate de către UE.

Drumuri din regiunea Transilvaniei în PNRR:

  • A8 – anumite secțiuni
  • A1 – secțiunea Lugoj – Deva
  • A3 – anumite secțiuni și Centura Metropolitană Cluj
  • Drum Expres Bistrița – Dej
  • Drum Expres Satu Mare – Baia Mare – Jibou
  • Legătura A1 – Timișoara – Aeroportul Timișoara
  • Legătura Apahida (Est Cluj-Napoca) – Jucu (zona industrială și logistică) -Dej
  • Legătura Hunedoara – Sântuhalm –A1
  • Legătura A10 – Teiuș – Blaj (zona industrială)
  • Legătura A3 – Mărtinești – Vâlcele
  • Legătura Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe – A13

Pentru sectorul care leagă Satu Mare de granița cu Ungaria, a fost semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic de execuție, fiind emis ordinul de începere a activității de proiectare. Pentru cele trei loturi de drum de mare viteză Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava (335 km) sunt în evaluare ofertele depuse pentru realizarea studiilor de fezabilitate.

Pentru Someș Expres (drumul expres Oar – Turda, care se suprapune pe Autostrada Nordului, de la granița cu Ungaria până la Dej), vor fi semnate contractele pentru loturile Bistrița – Vatra Dornei și Vatra Dornei – Suceava. Centura Dejului este inclusă în contractul de studiu de fezabilitate lot 2 (Baia Mare – Bistrița), dar și nodul de mare viteză din zonă.

Centura se va reproiecta pe profil de drum expres: două benzi pe sens. La Autostrada Nordului, următoarea perioadă este alocată alegerii variantei pentru sectorul Oar – Satu Mare, după care se estimează finalizarea studiului de fezabilitate. Aceasta este un drum de mare viteză pe traseul Oar, Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei, Suceava.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Sălajul își face parc industrial și complex turistic

Articolul următor

Valoarea schimburilor comerciale dintre Ungaria și România, 8 miliarde de euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share