Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Societatea Profesională Notarială Novalex, dinamică prin noutate

Novalex este o societate profesională notarială în cadrul căreia își desfășoară activitatea notarii publici Oana Rosenberg, Alin-Corneliu Fornade și Ramona-Maria Zereș, precum și doi notari stagiari. În contextul prezent, dorim să reprezentăm una dintre cele mai bune soluții profesionale de exercitare a controlului de legalitate în sfera actelor notariale, pentru autentificarea cărora ne asumăm răspunderea deplină. Pentru o astfel de garanție, oferim siguranță, încredere și imparțialitate în raporturile dintre părți”, subliniază notarii publici.

 

Raporturile juridice care presupun decizii cu consecințe importante în viața fiecăruia dintre noi au nevoie de un acompaniament juridic temeinic și responsabil. Profesionalismul, imparțialitatea, independența și responsabilitatea sunt atribute specifice profesiei notariale, care trebuie juxtapuse peste un control profesional riguros, având reguli similare cu cele aplicabile unui funcționar public. Este o responsabilitate enormă, iar pentru corectitudinea și legalitatea fiecărei semnături, notarii răspund profesional, civil și penal.

Liberi profesioniști dar, în același timp, funcționari publici, notarilor le revine nobilul atribut de a preveni conflictele dintre părți, prin informarea și consilierea clienților despre consecințele actului pe care l-au solicitat, dar și prin punerea în prim-plan a interesului public asupra voinței creatoare de drept și prin emiterea de acte autentice de autoritate publică.

În momentul în care se ia decizia creării unor raporturi notariale între persoane fizice sau juridice, acestea trebuie să fie guvernate de buna-credință, respectarea legii și a ordinii publice, dar și de irevocabilitatea deciziilor care urmează a fi materializate prin acte și proceduri notariale.

Chiar dacă și domeniul notarial este supus unui amplu și accelerat proces de digitalizare, clientul are încă nevoie de un raport tangibil cu profesionistul dreptului, de o întrevedere față în față prin care să se convingă de justețea și legalitatea demersului său. Uneori, economiile de o viață ale unei familii sunt investite într-o locuință, alteori poate fi vorba despre un divorț în care sunt implicați și copii minori sau despre o moștenire. Sunt aspecte sensibile, cu mare impact emoțional, iar contactul uman și dialogul cu notarul public nu pot fi încă înlocuite în totalitate de un soft informatic. Din această perspectivă, orice vizită la notar trebuie anticipată de o decizie în cunoștință de cauză. Pentru respectarea principiului disponibilității, cererile clienților se soluționează numai pe baza unei solicitări prealabile, ceea ce este o garanție a faptului că se ține cont de voința clienților, încadrată în limitele prevederilor legale. Notarul public și personalul auxiliar al biroului sunt obligați să păstreze secretul profesional asupra actelor încheiate și confidențialitatea datelor, ceea ce conferă un grad mare de securitate a actelor emise în cadrul biroului.

Potrivit ultimei situații statistice a activității notariale, un număr de 622.297 de acte autentice imobiliare și 247.033 de proceduri succesorale au fost îndeplinite în anul 2019 de către notarii publici din România, observându-se o continuă dinamică a activității.[1] Tocmai această dezvoltare a determinat în ultimul timp necesitatea asocierii notarilor publici.

 

 

 

 

Novalex, o asociere profesională și a experiențelor

 

O societate profesională notarială în raport cu un birou individual prezintă numeroase avantaje. În primul rând, crește capacitatea de lucru, se pot primi şi finaliza mai multe acte, iar timpul pentru pregătirea acestora se reduce. De asemenea, oricare dintre notari poate prelua dosare sau proceduri demarate de către un alt notar asociat, aflat în concediu de odihnă sau chiar de boală. Un alt argument al asocierii noastre este și oportunitatea îmbinării a mai multor experiențe profesionale și personale. Oana Rosenberg participă la conferințe și colocvii interne și internaționale și scrie articole de specialitate în publicațiile juridice, Ramona-Maria Zereș a beneficiat de experiența unei instituții a Uniunii Europene înainte de a fi notar public, iar Alin-Corneliu Fornade a lucrat ca ziarist sportiv.

Pandemia a fost o provocare pentru colectivul societății noastre. Regulile s-au schimbat brusc și fost nevoie de o adaptare promptă. Cu toate aceste provocări, biroul nu a fost închis nici în perioada stării de urgență sau de alertă, dar a funcționat cu respectarea regulilor sanitare. Pentru a ne proteja atât clienții, cât și personalul, dar și pentru a ne asigura că nu vom fi obligați să intrăm în carantină, am lucrat pentru o perioadă alternativ, împărțiți în două echipe, la un interval de două săptămâni. A fost o perioadă stresantă, în care, pe lângă formalitățile cotidiene, au apărut foarte multe reguli și proceduri. Fiecare client completa câte o declarație referitoare la riscurile contactării virusului, dezinfectam birourile după fiecare programare, purtam mască și când nu aveam niciun client.

În contextul prezent, dorim să reprezentăm una dintre cele mai bune soluții profesionale de exercitare a controlului de legalitate în sfera actelor notariale, pentru autentificarea cărora ne asumăm răspunderea deplină. Pentru o astfel de garanție, oferim siguranță, încredere și imparțialitate în raporturile dintre părți. Ne asumăm rolul de a soluționa proceduri necontencioase, și anume raporturile juridice care se pot rezolva într-un termen rezonabil, dacă există acordul participanților la actul civil.

 

SERVICIILE NOASTRE

  • contracte
  • succesiuni
  • divorțuri
  • consultații notariale
  • documente pentru societăți, persoane fizice autorizate, asociații și fundații
  • alte proceduri notariale, precum testamente, declarații, procuri, legalizări
  • operațiuni în Registrul Național de Publicitate Mobiliară

 

Locația noastră

 

Societatea Profesională Notarială Novalex este situată în Cluj-Napoca, Calea Dorobanților, numărul 43-45. Vă așteptăm într-un spațiu generos, care ne permite respectarea regulilor de distanțare fizică, în care vă oferim un ambient plăcut, în stil neoclasic și confortul unui timp de calitate, fără emoția locurilor de parcare, care se află în proximitate.

 

Profesioniștii din cadrul Novalex

Novalex este o societate profesională notarială în cadrul căreia își desfășoară în prezent activitatea notarii publici Oana Rosenberg, Alin-Corneliu Fornade și Ramona-Maria Zereș, precum și doi notari stagiari Oana-Elena Roman și Iulian-Ioan Gorzo.

Alegerea denumirii Societății Profesionale Notariale Novalex, însemnând în latină „noua lege”, a fost inspirată de intrarea în vigoarea a noilor coduri, moment care a corespuns cu înființarea societății. Astăzi, noutatea caracterizează în continuare dinamica societății, ceea ce a condus la asocierea cu notarul public Ramona-Maria Zereș, fiind în același timp un pas înainte spre a fi mai aproape de problemele clienţilor şi a le rezolva cât mai repede şi mai eficient solicitările.

 

Oana Rosenberg a început practica notarială în anul 2010, imediat după absolvirea Facultății de Drept, iar după doi ani de stagiu notarial, a înființat Societatea Profesională Notarială Novalex.

Între timp, a finalizat și cursurile Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca, unde a analizat în mod special perspectiva psihologică a audierii copiilor minori în cadrul procedurii divorțului, prezentând o lucrare în acest sens la Conferința Internațională a Asociației Europene de Psihologie și Drept, în anul 2015 la Nurnberg, Germania.

A urmat specializări la Universitatea Mondială a Notariatului Latin din Buenos Aires, Argentina, Institutul Diplomatic Român, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, precum și cursuri pentru calitatea de administrator/lichidator în procedura insolvenței persoanelor fizice.

În prezent, este membru al Comisiei Internaționale de Securitate Socială Notarială a Uniunii Internaționale a Notariatului, operator în cadrul Registrului Național de Publicitate Mobiliară și vicepreşedinte în cadrul Asociaţiei Associazione Imprenditori Italiani in Transilvania.

  • “Cred că cel mai important aspect în această profesie este să poți să fii util atunci când oamenii au nevoie de tine. Trăiesc alături de clienții mei atât momente fericite, cât și mai puțin împlinite ale vieții lor. Este deosebit de important modul în care empatizăm cu fiecare client astfel încât emoția la finalul unei colaborări să fie una pozitivă.”

 

Alin-Corneliu Fornade este notar public, cu activitate în Cluj-Napoca şi Zalău.

A absolvit Institutul Notarial Român și Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Anterior intrării în notariat a fost consilier juridic și a acumulat o experiență semnificativă în presă. A fost editorialist la “Ziua de Cluj”, “Prosport”, “Știri de Sport”, „Gazeta Sporturilor”.

A publicat volumul „U Cluj, aşa cum o ştiu”, în cadrul Târgului Internaţional de Carte „Transilvania”, și a fost realizator de emisiuni sportive la Radio Uniplus, CD Radio şi Realitatea FM.

A coordonat „Ediţia de Transilvania” a cotidianului „Gazeta Sporturilor”, „Ediţia de Transilvania” a cotidianului “ProSport”, a fost șef departament la Ziarul de Cluj, trustul Ringier și redactor șef la „Transilvania Sport”.

  • Am fost jurnalist sportiv și după aproape două decenii în care am jucat în presă m-am întors la prima echipă, Dreptul. Datorită profesiei de ziarist, am experiența lucrului cu oamenii și am învățat că orice greutate care apare poate fi depășită cu voință și seriozitate. Încerc să aduc în fiecare întâlnire profesională echilibrul și corectitudinea, precum și fair play-ul care caracterizează ambele domenii. Mă simt norocos că spiritul altfel care m-a adus în această profesie s-a regăsit în fundamentul conceptului de notar public, așa cum înțeleg să îl aplic în fiecare zi.”

 

Ramona-Maria Zereș este în prezent notar public în cadrul Societății Profesionale Notariale Novalex, după ce anterior a fost stagiar la Parlamentul European.

A urmat stagiul notarial la Institutul Notarial Român și a absolvit Facultatea de Drept Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, timp în care a finalizat cu succes un stagiu de practică în cadrul Ministerului Justiției.

  • “Sunt un notar tânăr și am convingerea că voi rămâne la fel și peste câțiva zeci de ani în această profesie. Spiritul tânăr depinde de felul în care vezi lumea și îmi place să cred că oricare dintre întâlnirile mele profesionale aduc un spirit modern, în aplicarea normelor clasice ale dreptului. Mă mândresc, de fiecare dată, cu faptul că înțeleg oamenii și le simt trăirile. Este un lucru de care au nevoie atunci când intră pe ușa unui birou notarial. Poate cea mare nevoie.”

 

[1] conform Situației statistice cuprinzând indicatori ai activității notariale în perioada 1995-2020, Editura Notarom, Bunurești, 2020, pag. 87.

Total
0
Shares
1 comment
  1. M-am bucurat mult sa citesc aceste rânduri. Părerea mea despre doamna notar Rosenberg Oana, este una foarte buna, este cu adevărat un notar care își face treaba cu profesionalism, așa că oricând as apela la serviciile dumneaei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ascendis a intrat în acționariatul Lumen

Articolul următor

Plan de mobilitate transfrontalier pentru Maramureș

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share