Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

La Salina își scurtează lanțul de vânzare

Producătorul de vinuri Crama La Salina a decis să își restrângă ponderea în restaurante și hoteluri (HoReCa) și să mizeze pe magazinele proprii din zona Clujului.



Claudiu Şugar și Adrian Mureşan au cumpărat un teren de 50 ha care aparţinea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda şi au investit într-o plantaţie de viţă-de-vie, iar producția anuală se ridică la 300.000 de sticle de vin, conform ZF.

„Cu o prezenţă în 500 de restaurante şi în retail, pandemia ne-a făcut să schimbăm canalele de distribuţie şi aşa o să rămână o lungă perioadă de timp. Am mai deschis un magazin propriu la Cluj-Napoca – aveam unul la Turda, pentru că am văzut că au crescut volumele cerute; al doilea a devenit rentabil foarte repede.

Toate segmentele au crescut procentual, numai HoReCa a scăzut. Chiar dacă procentul de vânzări către HoReCa a fost mai mic, vânzările noastre, per total, au fost mai mari cu 10% faţă de 2019. Lucrurile o să îşi revină, dar o să fie greu. În pandemie s-a văzut că brandul vinde”, a precizat Claudiu Şugar.

Compania deţinea un magazin în Turda, dar cererea a crescut odată cu apariţia noului coronavirus şi impunerea restricţiilor de circulaţie pentru prevenirea răspândirii. Plantația se află pe Dealurile Durgăului şi vinurile au certificare ca indicaţie geografică Dealurile Transilvaniei.

Majoritatea vinurilor, vândute sub brandul Issa, merge spre retail, în contextul în care HoReCa a fost blocat. Au crescut cererile pentru vin şi pe segmentul online şi procentul de vin exportat. Cei doi antreprenori deţin în Turda o pensiune cu 40 de locuri de cazare, restaurantul Sarea-n Bucate și o fermă de ovine.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Conducerea Clusterului Transilvan, realeasă în bloc

Articolul următor

Proiectele de cultură și sport, finanțate cu 4 milioane € la Cluj-Napoca

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share