Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Castelul Teleki, reabilitat cu 7 milioane de lei

Monumentul istoric din comuna maramureșeană Coltău reabilitat cu fonduri prin Programul Operațional Regional (POR) și-a îndeplinit indicatorii stabiliți inițial prin proiect.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a informat că proiectul finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020 a fost finalizat cu succes. Valoarea totală a acestuia este de 6,8 milioane de lei, din care finanţare nerambursabilă de 5,7 milioane asigurată prin Regio-POR 2014-2020.

Acesta s-a derulat prin axa prioritară 5 a POR, care vizează îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, respectiv conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Proiectul a avut ca obiectiv restaurarea, protecţia, conservarea şi valorificarea durabilă a obiectivului de patrimoniu naţional

Rezultatele obținute în urma implementării sale sunt reprezentate de creşterea numărului mediu a vizitatorilor la obiectivul de patrimoniu cultural cu 5% în trei ani după finalizarea investiţiei şi introducerea obiectivului de patrimoniu reabilitat în cinci programe turistice culturale, rurale, religioase naţionale sau internaţionale în maximum doi ani de la finalizarea investiţiei.

Impactul investiţiei la nivelul comunei constă în crearea de locuri de muncă necesare pentru deservirea obiectivului de investiţie reabilitat, care contribuie direct la creşterea calităţii vieţii inclusiv a familiilor acestora, indirect la reducerea ratei şomajului înregistrate la nivel judeţean.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

CFR Infrastructură își modernizează liniile ferate din regionale

Articolul următor

Digi, compania orădeanului Teszari, venituri în creștere cu 8,6% pe T I

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share