Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Antreprenoriatul, studiat la Babeș-Bolyai din viitorul an universitar

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca va începe noul an universitar 2021-2022 cu mai multe inovații la nivelul programei de învățământ, printre care se numără și un curs de antreprenoriat.

Toate planurile de învățământ au fost reaprobate sau dezvoltate unele noi, după o analiză care a implicat mediul academic – prin raportare la modelele de referință existente la nivel internațional, studenții și societatea / mediul socio-economic.

Pe lângă programele tradiționale reanalizate și actualizate, a fost introdus un curs transversal de antreprenoriat care va putea fi accesat de studenții UBB în orice moment al studiilor lor (licență, master, doctorat) și care va fi susținut modular, de către profesioniști de top din mediul socio-economic și academic.

„A fost un efort major de modernizare a curriculumului – în condițiile în care UBB, cea mai mare comunitate academică a țării, are 503 programe la nivel de licență / master și 32 de domenii de doctorar, dar necesar în condițiile în care universitatea noastră își asumă un rol global la nivel internațional.

O astfel de analiză va fi făcută anual, pentru modernizarea curriculumului și includerea unor cursuri transversale relevante. Pentru a întări cultura umanistă a absolvenților noștri, vom analiza implementarea din 2022 și a unui nou curs transversal de logică, retorică și teoria argumentării”.

Studenții UBB trebuie nu doar ca excelenți profesioniști, dar și ca buni cetățeni (protectori ai democrației și ai drepturilor omului), cu un mindset antreprenorial”, rectorul UBB, Daniel David.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Peste 650 de km de drumuri județene vor fi modernizate în județul Arad

Articolul următor

TB 100: Dürkopp Adler România, start bun în 2021    

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share